vineri, 2 septembrie 2022

Sonet (CCCXLVIII) Romanță


Te-ai dus acolo unde și frunzele în toamnă
Se duc de vânt curtate, te-ai dus să te cununi,
Să te întinzi pe-altare, în altă viață, doamnă,
Dar te-ai întors la mine în ostrov cu furtuni...
Putea să fie totul – n-o spun întâia oară! –
Între noi doi si chiar de rămânem buni amici,
Prin negrele troiene, o nouă primăvară
E hrană pentru vise... dar nu acum și aici!...
Tristețea verii mușcă din verde că ești dusă
Și drumurile noastre se strâng sub orizont,
Dar niciun gest nevolnic și nicio vorbă spusă
N-o să-mi trădeze taina că sufletul mi-e bont!...
Speranțe n-am! Trecutul de lașități nu-nvie
Și merg doar înainte, spre tot ce n-o sa fie!

02.09.2022

Sonet (CCCXLVII)


În lumea stăpânită de seci automate,
Ce-nlocuiesc limbajul cu codul lor binar
Și-ngroapă sub betoane, metal și sticlă toate
Minunile umane, sunt ultimul barbar...
Acolo unde viața e dusă sub asaltul
Armatei de siliciu, în marele oraș,
N-am să mă schimb, chiar dacă nu s-a găsit remediu
La insomnie, într-un nebun sinucigaș;
Acolo unde carnea se-nchină la pătrate
Și toți gândesc în colțuri, iau forma unui cerc;
Și-acolo unde moare în calcule exacte
Și cinice speranța, eu încă mai încerc...
De ordinea nedreaptă-a mașinii nu mă tem,
Căci pot întoarce totul în haos cu-n poem!

29.08-02.09.2022