Dacă vreo
formă de schizofrenie, paranoia sau demență senilă a făcut ravagii în mintea țarului
de la Kremlin, atunci nu mai rămâne decât să ne punem problema acțiunii. Fără să
fim grăbiți și nesăbuiți. Sunt destule voci – distrase de la problema pandemiei
– care susțin că ar trebui consultați o serie de psihologi, psihanaliști sau
psihoterapeuți pentru a înțelege cazul și pentru a găsi modalități de a potoli
criza fără violență inutilă. Și pentru a nu se ajunge la violență absurdă. (Nu!
Nu orice violență este absurdă). Nu știu cu siguranță care ar fi concluziile și
propunerile specialiștilor, dar bănuiesc că ar afirma și ei că cea mai bună
cale nu este nici înarmarea fără limită a Ucrainei, nici huiduiala de pe
margine, nici închiderea swift-ului și a spațiului aerian, nici sancțiunea
economică, nici declarația belicoasă, etc...; toate aceste forme de bulling nu
fac altceva decât să îl înfurie (și mai tare) pe Putin – dacă teza este corectă!
– și să-i accentueze episoadele de pierdere a contactului cu realitatea.
Nu este
nevoie de o doză prea mare de realism pentru a înțelege însă că, dintre toate
scenariile posibile, nebunia lui Putin este cel mai extravagant. Singurele avantaje
ale acestui scenariu sunt simplitatea și completitudinea. Cu ajutorul sintagmei
"nebunia lui Putin" se reduce efortul gândirii, se explică tot
(inclusiv trecutul), iar vesticul este îndemnat să lase emoția să îi controleze
gândirea și acțiunea. Poate că se și dorește acest lucru și suntem conduși prin
manipulare în această direcție, însă în același timp și natura umană are înclinația
de a cataloga necunoscutul drept haos și de a-l trata cu ostilitate.
Nu ne
putem mulțumi doar cu atât. Nu ne putem repezi să acționăm fără a evalua rațional
și alte explicații (care să excludă patologicul) și alte căi de rezolvare. Sunt
șanse foarte mari ca Putin să fie un lider hotărât, cinic și calculat, cu note
de psihopatie, ce disprețuiește profund valorile noi ale vestului și are ceva
de aparat (fie și prin agresiune). Faptul că este Rău nu este o scuză pentru ca
noi să fim inocenți, docili și orbi. Inocența este calea cea mai directă pentru
a ajunge fie Rău (prin contaminare), fie Victimă. Și – este nevoie să o repetăm!
– simpla etichetare a Răului nu te face mai bun (cum înclină să creadă acum o
mare parte a vestului).
Când ești
supus unei agresiuni directe, agresiunea însăși te absolvă de necesitatea de a
asculta argumentele agresorului și îți oferă claritatea morală de a acționa fără
preget, de a te apăra. Cel agresat trebuie să se apere. Dar dacă pentru cei din
arenă rămâne doar fapta, pentru spectatori lucrurile sunt mult mai complicate.
Dacă cel de pe margine decide să ia parte la lupta, actul său nu se mai numește
apărare, ci intervenție. Iar pentru ca intervenția să fie morală, cel ce
intervine trebuie: 1) să stabilească cine are dreptate, 2) să nu folosească o
forță disproporționată, 3) să încerce să
aplaneze conflictul, 4) să calculeze atât implicațiile intervenției, cât și ale
neutralității (și pentru prezent, dar și pentru viitor), 5) să nu acționeze în
direcția anihilării unei părți, chiar dacă cealaltă parte are dreptate, 6) să aibă
grijă să nu învrăjbească și mai tare părțile și să elimine prin intervenția sa șansa
armistițiului. Spre deosebire de atacator și de cel atacat, care au de dat răspunsuri
doar la întrebarea "cum?", cel ce intervine are de ales și trebuie să
răspundă și la întrebarea "de ce?" și la întrebarea "când?";
el se va afla întotdeauna în zona "gri", în zona celor ce plătesc
oalele sparte...
Am răspuns
deja în trecut la întrebarea dacă războaiele din jurul nostru ne interesează și
mai ales dacă există explicații (și justificări) pentru declanșarea și purtarea
unui război în afara granițelor. Noi – Vestul – avem conștiința încărcată și cu
războiul din Kosovo și cu războiul din Irak și cu războiul din Afganistan și cu
războiul din Libia, etc... și cu toate astea dormim liniștiți nopțile. Nu doar
statutul nostru de spectatori, dar și faptul că în trecut am folosit explicații
(pe care mai apoi le-am acceptat ca justificări) când am declanșat războaie
(sau: operațiuni speciale de pacificare, eliberare, eliminare a armelor de
distrugere în masă, etc...) ne obligă (pentru a nu fi ipocriți) să ascultăm
explicațiile Rusiei, (după cum zilnic ascultam lamentațiile Ucrainei).
Nu încerc
să fiu avocatul Rusiei, dar explicațiile Rusiei seamănă izbitor cu explicațiile
pentru război ale vestului: eradicarea nazismului și a terorismului (vezi
Kosovo și Afganistan), împiedicarea genocidului (vezi Kosovo), arme biologice
(vezi Irak), răsturnarea unui regim corupt și criminal (vezi Libia). Poate că
Krastev Ivan și Stephen Holmes aveau dreptate când afirmau (în volumul
"The light that failed") că Putin duce o politică de imitație a
vestului tocmai pentru a-i arata acestuia eșecul și prăbușirea morală (în același
mod în care îl face o oglindă sau un măscărici). Iar asta ne poate spune ceva
despre noi înșine...
Iată încă
un principiu de la care zilele acestea se abdică: greșeala celuilalt nu anulează
propria greșeală. Am ajuns într-un punct oribil al istoriei. Dar dacă nu încercăm
să înțelegem (inclusiv poziția noastră de spectatori) suntem definitiv condamnați.
Dacă umanismul și sensibilitatea noastră de vestici au fost lezate și considerăm
morală intervenția (fără să ne punem problema propriilor greșeli și a propriei
imoralități) atunci încercarea de a opri războiul nu va însemna decât și mai
mult război. Și acum și în viitor. Suntem oare atât de îndrăgostiți de imaginile
de misionar al democrației și de cavaler pe cal alb ale Vestului încât să ni se
pară absurde întrebările: Cum s-a ajuns aici? Cum am lăsat să se pornească un război
în Europa de o așa magnitudine și violență? Eu personal nu cred în teza inocenței!
Poate că vom ajunge să fim nevoiți să intrăm și noi în horă. Dar mai înainte ar
trebui să ne evaluam faptele trecute, să ne stabilim nivelul de vinovăției
(chiar dacă ar fi de 1%) și să ne asigurăm că nu vom mai repeta greșeala. Avem
- da! – o datorie față de oamenii nevinovați care mor, dar nu ar trebui să uităm
nici de cei ce au murit în trecut și nici de cei ce ar putea muri în
viitor.
Să ne
privim în oglindă (și nu pentru că Putin ne obligă). Nu suntem nici curați și
nici neutrii. Ileana Cosânzeana nu era neutră când îi "furniza" lui Făt-Frumos
apa (în timp ce acesta era angajat într-o "luptă dreaptă" cu zmeul).
Să nu ne mințim noi înșine. Și să nu ne lăsăm mințiți de propagandă. Pentru
neo-liberalism orice zonă geo-politică care nu îi împărtășește valorile (și nu își
racordează sistemul economic la sistemul economic capitalist global) este o
amenințare. Și o oportunitate. Nu este un lucru rău neapărat, dar să nu ne mire
dacă și ceilalți (iliberalii răi) se simt amenințați cel puțin în aceeași măsură
de noi-vesticii. Să ne asumăm că brațele deschise ale vestului au putut fi interpretate
ca o gardă ridicată. Iar când cineva se aproprie de tine cu garda ridicată, îți
ridici și tu brațele la rândul tău, ba chiar uneori, fie din spaimă fie
dintr-un calcul rece, ataci primul. Nu știu care ar fi fost alternativa, dar
expansiunea NATO cu siguranță a permis ca narațiunea despre "dușmanul
imoral și hrăpăreț de la apus" să prindă în Rusia. Este de ajuns să facem
un exercițiu de imaginație și să ne închipuim suferința, umilința și frustrarea
rușilor de după prăbușirea URSS. (Poate că în aceeași situație s-au aflat și
nemții după primul război mondial: sărăciți și înfometați, trași la răspundere
pentru tragedia războiului, pedepsiți prin demilitarizare, smulgerea unor teritorii și datorii enorme. Pe
un altfel de teritoriu sufletesc deșertificat a prins narațiunea nazistă). Mai
mult, de cealaltă parte a cortinei, Putin a devenit și un element foarte
convenabil punct de vedere politic. De fiecare dată când era nevoie de un
Diavol de serviciu numele de Putin era pomenit, fără ca cineva să își închipuie
cu adevărat că Putin poate face „rău”, nu doar gândește „rău”. "Neo-liberalii
și conservatorii (dar și neo-marxiștii) împrăștie suspiciunea că tabăra adversă
este o fabrică de comuniști alimentată de Rusia, naționaliștii (dar și
globaliștii) se agață de mitologia granițelor amenințate, serviciile secrete
își justifică existența și prezența „acoperită” peste tot prin diversiunea
pericolului rusesc", scriam în altă parte. Putin este – într-o măsură mai
mică sau mai mare – un produs al vestului. Nu putem scăpa de această concluzie
logică și crudă în același timp. Acum acest produs a ajuns să cunoască și să urască
vestul, să fie înarmat cu retorica vestului și să îi caute pricină.
Sper că războiul
total poate fi evitat, deși pare că unii și-l doresc cu ardoare și sunt pregătiți
să plătească pentru el prețul greu al minciunii și crimei josnice. Sunt totuși
teribil de pesimist. Natura umană are un apetit infinit pentru autodistrugere. Pe
cei care vor să privească și dincolo de emoția de azi și muntele de cadavre de mâine
îi invit să se gândească la poimâine:
1) Dacă Rusia nu este nici
singură, nici atât de slabă pe cât crede NATO, Europa va fi prima care va
suporta reacțiunea, iar România – să nu uităm! – se află în primul rând.
2) Dacă – dimpotrivă – Rusia
va fi învinsă pentru Europa această victorie va fi o victorie a la Pirus, ce o va
face extrem de vulnerabilă economic – și nu numai – în fața
"amicului" de peste ocean. Cred cu tărie că "atunci când Iadul
va fi învins, Raiul se va umple de șerpi".
Va veni
și vremea acțiunii. Și cred că atunci vom constata că ne-am dorit ca Putin să
fie nebun, nu numai pentru a avea justificări morale (pentru ce urmează să
facem, dar și pentru ce am făcut sau nu am făcut noi înșine în trecut), dar mai
ales pentru că altfel nu există nicio șansă ca lucrurile să se termine cu bine
pentru noi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu