luni, 7 februarie 2022

Sonet (CCCXLII)

 

 

Nu las nimic în urmă, nimic nu mă așteaptă;

Duc tot ce am cu mine, pe umeri și în piept;

Nu mă ascund de umbre, ci merg pe calea dreaptă,

Chiar dacă spre trădare și moarte mă îndrept.

Nu-s sclav al fericirii; prin viață călăuză

Îmi este suferința și-s propriul meu dușman;

Nu-s credincios, credința în D-zeu m-amuză,

Căci lumea e terenul de joacă-al lui Satan.

Am învățat lumina să n-o adun din soare,

Din semeni sau din vise, ci fără milă, surd

La blestematul cântec al cărnii muritoare,

Să trec arzând prin haos, prin tragic și absurd.

  Degeaba spre morală mă-mbie lumea! Nu!...

  Nu-s laș și în revoltă morala mea ești tu!

 

07.02.2022

 

 

 

Niciun comentariu: