Încep
cu o concluzie. În problema politică, în problema economică, dar și în problema
pandemiei, pentru Social, singurul mod corect de a judeca este cel moral. Nu
cel ideologic/politic (stânga /dreapta, progresist/conservator), care s-a
dovedit (de curând chiar) falimentar, nici cel identitar (vaccinat/nevaccinat,
etc..., căci lista dimensiunilor după care ne putem separa este infinită). Doar
conștiințele – educate, libere si morale – se pot ridica deasupra tumultului istoriei
prezente, se pot îndepărta de vecinătățile sulfuroase și pot vedea și apăra valori
eterne și universale (nu unele de conjunctură, meschine, ce mânjesc ființa umană);
doar conștiințele – educate, libere și morale – pot cu adevărat dialoga (pentru
că au loialități față de semeni și față de adevăr, nu față de grupurile din
care fac parte); doar conștiințele – educate,
libere și morale – pot judeca obiectiv Politicul (pentru ca discernământul nu
le este afectat); doar conștiințele – educate, libere și morale – își pot învinge
spaimele (cu spaima mai mare de a-și trăda demnitatea de om). Nu ne putem aici întrebarea care este sursa
moralei care poate îndruma conștiințele și despre care vorbim; este de ajuns
constatarea că această morală trebuie să fie superioară moralei legilor date de
oameni, pentru că altfel ea ar fi reductibilă la o idee politică și în același
timp superioară unor instincte de supraviețuire individuală sau de grup, pentru
că altfel ea n-ar duce în fundătura unui coșmar Hobbesian.
Dacă
utilizăm termenii din teoria dezvoltată de Kohlberg, ar trebui să depășim
nivelul de dezvoltare morală pre-convențional, (acolo unde stăpânește instinctul
de supraviețuire și deciziile sunt ghidate inconștient de interes sau de spaimă),
dar și cel convențional, (acolo unde ne mână instinctul de turma, iar deciziile
sunt luate din conformism în numele dorinței de ordine). Înainte de a judeca evenimente
politice, înainte de a cântări măsurile luate pentru combaterea pandemiei, înainte
de a decide în privința navigării prin viitoarea criză economica ar trebui să
facem pasul în zona principiilor și valorilor, a contractului social, către
nivelul post-convențional de dezvoltare morală.
Încep
astfel pentru că a pune varianta normativă înaintea celei descriptive scade simțitor
pericolul de a considera varianta descriptivă cea normală. Suntem cum nu
trebuie să fim și e bine să știm cum ar trebui să fim! Conștiințele sunt fie
adormite, fie corupte, fie dezorientate, iar obiectivitatea, moderația și
morala nu au fost niciodată virtuți când a fost vorba despre politic sau social.
Nu ne putem mira că în final nici dialogul nu a mai fost o valoare. Și că ura a
triumfat. H. R. Patapievici nu se înșela
când susținea că „Suntem bolnavi, otrăviți, intoxicați de politică. Suntem în
pragul colapsului sufletesc și social, pentru că ura politică a înfrânt
instinctul de conservare” – și morala, aș adăuga eu! – „Am prefera să
murim cu toții, decât să acceptăm ca unii au avut dreptate, iar alții s-au înșelat,
ori că eroarea aparține, indiferent de crez politic, celor care au împins
adversarul în zona urii”. (H. R. Patapievici s-a înșelat în restul cărții
din care am extras citatul, dar asta e o altă poveste!). Am mers multă vreme
folosind motorul urii. Iar ura are câteva proprietăți: în primul rând ea închide,
stabilizează și loializează individul – in același fel în care o face dragostea
– astfel încât individul devine complet impermeabil la argumente (ale mintii
sau ale inimii); iar în al doilea rând ea – ura – exclude dilema sau valoarea
morală, pentru că se substituie judecății morale. Încerc să profit de faptul că
acum, după ani de ură (referința la cartea lui H R Patapievici nu e întâmplătoare)
a urmat în Social un val de stupefacție, de scârbă sau de renunțare (după cum
spuneam într-un alt articol). Politicul (prin pactizarea dintre PNL și PSD) a lăsat
în offside o parte a Socialului angrenat total cu identitatea și conștiința –
prin ură! – în jocul politic (și nimeni nu pare preocupat de acest aspect). (Probabil
perspectiva alegerilor e îndepărtată, iar prezentul nu necesită vreun apel la
Social). Nu ne putem permite un Social format din „depresivi paranoici”
(H. R. Patapievici), un Social apatic, un Social dezinteresat până în 2024, la
următoarele alegeri, când va începe din nou predarea lecțiilor urii. De aceea predic
întoarcerea – cât mai degrabă – la o morală dincolo de politic și dincolo de
trup. S-ar putea astfel putea primeni sufletele (conștiințele), s-ar putea definii
identitățile prin responsabilități, s-ar putea îndrepta spre bine judecățile
politice (iar in final – de ce nu? – politicul însuși).
Obiecția
în privința moralei – pe care orice psiholog clinician sau filozof onest o
ridică – este aceea că morala se validează doar prin acțiune. Doar un act moral
este garanția unei judecăți morale corecte și nu invers. Dacă
pretindem o judecată morală a Socialului, aplecată asupra actelor și cuvintelor
Politicului (și nu numai), cerem de fapt Socialului să facă dovada moralității
sale în propria ograda. În propria existență. Prin modul în care prețuiește
libertatea, prin modul în care își apără cultura, prin modul în care își discută
intern opiniile, prin modul în care își manifestă nemulțumirea, prin modul în
care muncește și se distrează. Prea multa vreme explicațiile suferințelor
Socialului s-au găsit doar în sfera Politicului. Prea multa vreme Politicul a
dat vina (și a mizat) pe neglijența, prostia, indolența Socialului. Dacă atenția
Socialului ar fi îndreptată asupra lui însuși, dacă și-ar veghea propriul
comportament, daca și-ar îndrepta propriile greșeli, dacă și-ar apăra și
promova forța creatoare, dacă și-ar respecta trecutul, daca s-ar comporta demn
în fața primejdiei, dacă ar știi să facă sacrificii pentru a-și asigura
viitorul, dacă nu ar permite niciunei ideologii serbede să rupă bucăți din
el... într-un cuvânt: dacă Socialul s-ar comporta moral, atunci fără îndoială că
și judecata sa politica ar fi corecta, votul nu ar fi viciat, iar Politicul
s-ar primeni într-un final. Nu este o speranță deșartă, câtă vreme acest lucru de
bun simț este înțeles. Chiar dacă e mai simplu să continuăm hora urii,
aruncarea cu invective in sus, bălăceala în amărăciunea eșecului, până la urmă și
o singură raza de soare poate alunga întunericul. Știm că o singură conștiință
– educată, liberă și morală – poate stârni o revoluție; știm că o singură conștiință
– educată, liberă și morală – poate fi contagioasă în bine; știm că o singură conștiință
– educată, liberă și morală – care denunță minciuna și lașitatea poate înclina
balanța. Camus afirma și el – prin articolele cuprinse in volumul II din
Actuale – că „o morală este posibilă și că ea costă scump”. Dacă ar fi adevărat ar însemna că „pasul
acesta, chiar și nesigur” ne-ar scoate „din negațiile încăpățânate și din
conformism”, adică tocmai din capcana moralelor inferioare. Și tot ceea ce ar
mai trebui făcut ar fi să se arate că morala superioara (cea a principiilor si
a valorilor) rămâne singura cale în problema politicului (și a tuturor
celorlalte probleme cu care se confruntă) și că beneficiile ce ne așteaptă la
sfârșit depășesc costurile.
Deci
bătălia pe care trebuie să o ducă Socialul este cu tot ceea ce îi întunecă orizontul
și îi corupe voința. Cu tot ce îl îndepărtează de moralitate. Cu nihilismul ce îi
șterge viitorul, cu hedonismul ce îi otrăvește prezentul, cu servitutea ce îi erodează
demnitatea, cu indecizia ce îi surpa discernământul, cu toleranța absurdă ce îl
paralizează și îl încarcă cu false vinovății. Aceste cuvinte nu vizează însă un
Social ca un monolit care împarte identități și protejează prin anonimat și
mediocritate, ci un Social responsabil alcătuit dintr-o însumare de conștiințe
vii, diferite, dar cu un sens comun și cu valori împărtășite; problemele
moralei sunt ale conștiințelor, nu ale identităților.
Chiar
dacă războiul este generalizat la nivelul Socialului, fiecare dintre noi are înăuntrul
său un câmp de bătălie; noi suntem Socialul. Condiția acestei lupte (a moralității)
este educația, iar rezultatul ei este libertatea. (Și bineînțeles pacea). Din
botezul acestei bătălii se nasc (și se vor naște și mai departe) conștiințele
educate, libere și morale (conștiințele liberale) și ea ar trebui să fie
singura politică a Socialului. Înarmat cu moralitate nu îi va fi greu
Socialului să aprecieze măsura în care sunt necesare investiții sau cum trebuie
protejat individul de legi, de contracte, de politici. Înarmat cu moralitate
Socialul va detecta ușor notele demagogice din discursul politicienilor care îi
cer votul și nu se va umple cu dispreț sau ură ideologică. Înarmat cu
moralitate Socialul (după cum spuneam) va judeca corect actele Politicului în
funcție de interesul propriu și de valorile universale la care a aderat.
Închei
cu o notă din Jurnal: „Unii cred că ființa umană se naște liberă și mai apoi
Societatea o închide cu normele ei rigide și uneori absurde. Eu – dimpotrivă! –
cred că închisoarea este de fapt condiția umană esențială și că menirea (sau
datoria) Ființei este să încerce să se elibereze. Singura cale pe cale pe care
o întrevăd este educația si morala – și singurul
sprijin adevărat pe care îl al avem cu toții este religia creștină. Este însă
mai ușor să crezi că ești forțat să îți duci viața într-un anume fel (cu toate suferințele
și tragediile ei), decât să găsești calea (și s-o urmezi, riscând) spre o
lumina a spiritului, spre autonomie, spre bine. Spre libertate...” A pune
morala înaintea libertății și politicii face din mine un conservator; însă în același
timp valoarea absolută pe care o dau libertății face din mine un liberal, iar loialitatea
fără rest față de Social face din mine și un om al stânga.
16.01.2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu