duminică, 16 ianuarie 2022

Despre politică și morală

 

Încep cu o concluzie. În problema politică, în problema economică, dar și în problema pandemiei, pentru Social, singurul mod corect de a judeca este cel moral. Nu cel ideologic/politic (stânga /dreapta, progresist/conservator), care s-a dovedit (de curând chiar) falimentar, nici cel identitar (vaccinat/nevaccinat, etc..., căci lista dimensiunilor după care ne putem separa este infinită). Doar conștiințele – educate, libere si morale – se pot ridica deasupra tumultului istoriei prezente, se pot îndepărta de vecinătățile sulfuroase și pot vedea și apăra valori eterne și universale (nu unele de conjunctură, meschine, ce mânjesc ființa umană); doar conștiințele – educate, libere și morale – pot cu adevărat dialoga (pentru că au loialități față de semeni și față de adevăr, nu față de grupurile din care fac parte);  doar conștiințele – educate, libere și morale – pot judeca obiectiv Politicul (pentru ca discernământul nu le este afectat); doar conștiințele – educate, libere și morale – își pot învinge spaimele (cu spaima mai mare de a-și trăda demnitatea de om).  Nu ne putem aici întrebarea care este sursa moralei care poate îndruma conștiințele și despre care vorbim; este de ajuns constatarea că această morală trebuie să fie superioară moralei legilor date de oameni, pentru că altfel ea ar fi reductibilă la o idee politică și în același timp superioară unor instincte de supraviețuire individuală sau de grup, pentru că altfel ea n-ar duce în fundătura unui coșmar Hobbesian.

Dacă utilizăm termenii din teoria dezvoltată de Kohlberg, ar trebui să depășim nivelul de dezvoltare morală pre-convențional, (acolo unde stăpânește instinctul de supraviețuire și deciziile sunt ghidate inconștient de interes sau de spaimă), dar și cel convențional, (acolo unde ne mână instinctul de turma, iar deciziile sunt luate din conformism în numele dorinței de ordine). Înainte de a judeca evenimente politice, înainte de a cântări măsurile luate pentru combaterea pandemiei, înainte de a decide în privința navigării prin viitoarea criză economica ar trebui să facem pasul în zona principiilor și valorilor, a contractului social, către nivelul post-convențional de dezvoltare morală.

Încep astfel pentru că a pune varianta normativă înaintea celei descriptive scade simțitor pericolul de a considera varianta descriptivă cea normală. Suntem cum nu trebuie să fim și e bine să știm cum ar trebui să fim! Conștiințele sunt fie adormite, fie corupte, fie dezorientate, iar obiectivitatea, moderația și morala nu au fost niciodată virtuți când a fost vorba despre politic sau social. Nu ne putem mira că în final nici dialogul nu a mai fost o valoare. Și că ura a triumfat.  H. R. Patapievici nu se înșela când susținea că „Suntem bolnavi, otrăviți, intoxicați de politică. Suntem în pragul colapsului sufletesc și social, pentru că ura politică a înfrânt instinctul de conservare” – și morala, aș adăuga eu! – „Am prefera să murim cu toții, decât să acceptăm ca unii au avut dreptate, iar alții s-au înșelat, ori că eroarea aparține, indiferent de crez politic, celor care au împins adversarul în zona urii”. (H. R. Patapievici s-a înșelat în restul cărții din care am extras citatul, dar asta e o altă poveste!). Am mers multă vreme folosind motorul urii. Iar ura are câteva proprietăți: în primul rând ea închide, stabilizează și loializează individul – in același fel în care o face dragostea – astfel încât individul devine complet impermeabil la argumente (ale mintii sau ale inimii); iar în al doilea rând ea – ura – exclude dilema sau valoarea morală, pentru că se substituie judecății morale. Încerc să profit de faptul că acum, după ani de ură (referința la cartea lui H R Patapievici nu e întâmplătoare) a urmat în Social un val de stupefacție, de scârbă sau de renunțare (după cum spuneam într-un alt articol). Politicul (prin pactizarea dintre PNL și PSD) a lăsat în offside o parte a Socialului angrenat total cu identitatea și conștiința – prin ură! – în jocul politic (și nimeni nu pare preocupat de acest aspect). (Probabil perspectiva alegerilor e îndepărtată, iar prezentul nu necesită vreun apel la Social). Nu ne putem permite un Social format din „depresivi paranoici” (H. R. Patapievici), un Social apatic, un Social dezinteresat până în 2024, la următoarele alegeri, când va începe din nou predarea lecțiilor urii. De aceea predic întoarcerea – cât mai degrabă – la o morală dincolo de politic și dincolo de trup. S-ar putea astfel putea primeni sufletele (conștiințele), s-ar putea definii identitățile prin responsabilități, s-ar putea îndrepta spre bine judecățile politice (iar in final – de ce nu? – politicul însuși).

Obiecția în privința moralei – pe care orice psiholog clinician sau filozof onest o ridică – este aceea că morala se validează doar prin acțiune. Doar un act moral este garanția unei judecăți morale corecte și nu invers.  Dacă pretindem o judecată morală a Socialului, aplecată asupra actelor și cuvintelor Politicului (și nu numai), cerem de fapt Socialului să facă dovada moralității sale în propria ograda. În propria existență. Prin modul în care prețuiește libertatea, prin modul în care își apără cultura, prin modul în care își discută intern opiniile, prin modul în care își manifestă nemulțumirea, prin modul în care muncește și se distrează. Prea multa vreme explicațiile suferințelor Socialului s-au găsit doar în sfera Politicului. Prea multa vreme Politicul a dat vina (și a mizat) pe neglijența, prostia, indolența Socialului. Dacă atenția Socialului ar fi îndreptată asupra lui însuși, dacă și-ar veghea propriul comportament, daca și-ar îndrepta propriile greșeli, dacă și-ar apăra și promova forța creatoare, dacă și-ar respecta trecutul, daca s-ar comporta demn în fața primejdiei, dacă ar știi să facă sacrificii pentru a-și asigura viitorul, dacă nu ar permite niciunei ideologii serbede să rupă bucăți din el... într-un cuvânt: dacă Socialul s-ar comporta moral, atunci fără îndoială că și judecata sa politica ar fi corecta, votul nu ar fi viciat, iar Politicul s-ar primeni într-un final. Nu este o speranță deșartă, câtă vreme acest lucru de bun simț este înțeles. Chiar dacă e mai simplu să continuăm hora urii, aruncarea cu invective in sus, bălăceala în amărăciunea eșecului, până la urmă și o singură raza de soare poate alunga întunericul. Știm că o singură conștiință – educată, liberă și morală – poate stârni o revoluție; știm că o singură conștiință – educată, liberă și morală – poate fi contagioasă în bine; știm că o singură conștiință – educată, liberă și morală – care denunță minciuna și lașitatea poate înclina balanța. Camus afirma și el – prin articolele cuprinse in volumul II din Actuale – că „o morală este posibilă și că ea costă scump”.  Dacă ar fi adevărat ar însemna că „pasul acesta, chiar și nesigur” ne-ar scoate „din negațiile încăpățânate și din conformism”, adică tocmai din capcana moralelor inferioare. Și tot ceea ce ar mai trebui făcut ar fi să se arate că morala superioara (cea a principiilor si a valorilor) rămâne singura cale în problema politicului (și a tuturor celorlalte probleme cu care se confruntă) și că beneficiile ce ne așteaptă la sfârșit depășesc costurile.

Deci bătălia pe care trebuie să o ducă Socialul este cu tot ceea ce îi întunecă orizontul și îi corupe voința. Cu tot ce îl îndepărtează de moralitate. Cu nihilismul ce îi șterge viitorul, cu hedonismul ce îi otrăvește prezentul, cu servitutea ce îi erodează demnitatea, cu indecizia ce îi surpa discernământul, cu toleranța absurdă ce îl paralizează și îl încarcă cu false vinovății. Aceste cuvinte nu vizează însă un Social ca un monolit care împarte identități și protejează prin anonimat și mediocritate, ci un Social responsabil alcătuit dintr-o însumare de conștiințe vii, diferite, dar cu un sens comun și cu valori împărtășite; problemele moralei sunt ale conștiințelor, nu ale identităților.

Chiar dacă războiul este generalizat la nivelul Socialului, fiecare dintre noi are înăuntrul său un câmp de bătălie; noi suntem Socialul. Condiția acestei lupte (a moralității) este educația, iar rezultatul ei este libertatea. (Și bineînțeles pacea). Din botezul acestei bătălii se nasc (și se vor naște și mai departe) conștiințele educate, libere și morale (conștiințele liberale) și ea ar trebui să fie singura politică a Socialului. Înarmat cu moralitate nu îi va fi greu Socialului să aprecieze măsura în care sunt necesare investiții sau cum trebuie protejat individul de legi, de contracte, de politici. Înarmat cu moralitate Socialul va detecta ușor notele demagogice din discursul politicienilor care îi cer votul și nu se va umple cu dispreț sau ură ideologică. Înarmat cu moralitate Socialul (după cum spuneam) va judeca corect actele Politicului în funcție de interesul propriu și de valorile universale la care a aderat.    

Închei cu o notă din Jurnal: „Unii cred că ființa umană se naște liberă și mai apoi Societatea o închide cu normele ei rigide și uneori absurde. Eu – dimpotrivă! – cred că închisoarea este de fapt condiția umană esențială și că menirea (sau datoria) Ființei este să încerce să se elibereze. Singura cale pe cale pe care o întrevăd  este educația si morala – și singurul sprijin adevărat pe care îl al avem cu toții este religia creștină. Este însă mai ușor să crezi că ești forțat să îți duci viața într-un anume fel (cu toate suferințele și tragediile ei), decât să găsești calea (și s-o urmezi, riscând) spre o lumina a spiritului, spre autonomie, spre bine. Spre libertate...” A pune morala înaintea libertății și politicii face din mine un conservator; însă în același timp valoarea absolută pe care o dau libertății face din mine un liberal, iar loialitatea fără rest față de Social face din mine și un om al stânga.

16.01.2022