sâmbătă, 6 noiembrie 2021

Sonet (CCCXLII)

 

 

Cu mii de chipuri, Muză, în nopțile febrile

Ale juneții mi te-ai ivit ca un eres

Și te-am pictat cu versuri pe tot atâtea file...

Dar astăzi numai unul din ele ai ales.

E cel mai pur și cel mai îmbietor din câte

Perfidu-mi ochi prin Iad sau Èden a întâlnit,

De mă întreb adesea, îmbătrânit și trist, de

Nu e cumva aievea și nu un tainic mit.

Din mâna-mi tremurândă s-a prăbușit penița,

Prin față o cortină de cețuri mi s-a tras,

Dar Muza, tu, din tine ai izgonit zeița

Și-n lumea dezvrăjită alături mi-ai rămas.

  Tu locuiai năuntru și Dragostea-n afară,

  Dar azi se schimbă totul pentru întâia oară.

Niciun comentariu: