Sonet de toamnă...

 

E toamna când auzi cum osul geme

Și ceața se așterne pe cuvânt,

Când monștrii-n tine fără a se teme

Se schimbă înapoi în mori de vânt.

 

E toamna când lumina îți priește,

Când sufletul iertat îți dă în pârg

Și-mpovărat de tot ce-i omenește

Urci totuși calea către El cu sârg.

 

Dar toamna rătăciților de turmă

Ce se întorc căindu-se la tați

Și-a celor ce au fost lăsați în urmă

Și se dezic de vise resemnați

 

Nu-i toamna mea! În iadul meu e toamnă

Când nu te mai găsesc în orice doamnă

(Și când beau must și când mănânc pastramă).