E toamna când auzi
cum osul geme
Și ceața se așterne
pe cuvânt,
Când monștrii-n tine
fără a se teme
Se schimbă înapoi în
mori de vânt.
E toamna când lumina
îți priește,
Când sufletul iertat
îți dă în pârg
Și-mpovărat de tot
ce-i omenește
Urci totuși calea către
El cu sârg.
Dar toamna rătăciților
de turmă
Ce se întorc căindu-se
la tați
Și-a celor ce au
fost lăsați în urmă
Și se dezic de vise
resemnați
Nu-i toamna mea! În
iadul meu e toamnă
Când nu te mai găsesc
în orice doamnă
(Și când beau must și
când mănânc pastramă).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu