vineri, 3 ianuarie 2020

Autoritarismul democratic sau Noul Pas




Într-o tiranie doar bufonii și profeții nebuni mai râd și mai critică

...La acest gând amar am ajuns ascultând tăcerea asurzitoare ce însoțește de mai bine de două luni acțiunile președintelui și ale guvernului (său). Desigur (și) actualul Guvern face greșeli (mai multe sau mai puține decât anteriorul), însă nimeni pare că nu le observă; desigur presa își face în continuare datoria de a “informa”, însă o face într-un mod obedient-pasiv, fraternizând cu Politicul; desigur Socialul se informează asupra faptelor Politicului, însă pare că nu mai “înțelege” nimic fără cei ce altădată îi explicau” faptele. Nu vreau să dau exemple, pentru că nu mă interesează în acest moment nici critica contextuală a acțiunilor Politicului, nici letargia în care a căzut Socialul odată cu oprirea propagandei, nici trădarea Presei.

Constatarea de mai sus nu a făcut decât să îmi confirme că (1) am avut dreptate să văd în pașii făcuți de președinte încă de la preluarea primului mandat tendințe autoritariste și, mai ales, că, în sfârșit, (2) preluarea celui de-al doilea mandat a însemnat de fapt instaurarea unui regim semi-autoritarist. Înainte de alegerile prezidențile am fost întrebat de mai multe ori de ce nu votez cu Johannis. Am tăcut. Argumentația mea ar fi părut, înainte de alegeri, doar o poziție de partizanat politic (a nu se înțelege că partizanatul politic – justificat rațional sau emoțional – este de blamat); și oricum, după cum se prezenta situația la acel moment, nimic din ce aș fi adăugat eu la vuietul din presă sau din mediul online, nu ar mai fi schimbat ceva. Aleg să o susțin acum pentru că s-a instaurat tăcerea, pentru că mi-au dispărut îndoielile (sau măcar o parte din ele) și pentru că mă simt obligat să adaug o coda seriei de articole dedicate epocii Johannis. Cu riscul de a părea un bufon…

Democrația este o balanță în echilibru instabil pe talgerele căruia se află individul (într-o parte) și statul (în cealaltă).

…Sau, altfel spus: Democratia este soluția – în termenii lui Hegel: Sinteza – unei aporii politice vechi decând lumea: Individul (Teza) vs Stat (Anti-Teza).

Apariția și răspândirea democrației (acest dar otrăvit al grecilor) pe mapamond nu a împiedicat ascensiunea unor noi tirani (după cum credeau modernii hrăniți cu scrierile lui A. de Tocqueville) și nu a creat pretutindeni condiții pentru progres și bunăstare. 

Democrația nu este un panaceu universal; ea nu funcționează decât dacă: (1) Socialul este educat în spiritual democrației (adică: (1.1) al participării la viața politică, (1.2) al respectului față de seamăn, de legi și de instituții democratice, (1.3) al toleranței, (1.4) al negocierii, (1.5) al exercitării dreptului la vot, etc…) și dacă (2) sunt create și întărite Instituții Democratice (care funcționează după principii clare și inviolabile precum: (2.1) principiul separarii puterilor, (2.2) principiul check-and-balances, (2.3) principiul supremației legilor, (2.4) principiul respectului față de cetățean, etc…).

Viziunea răspândită conform căreia Democrația înseamnă (doar) Voința Poporului și această Voință se face auzită prin Alegeri (sau alte forme de manifestarea a Socialului mai puțin pașnice) este nu numai greșită, ci și dăunătoare însăși ideii de Democrație. K. Popper avea dreptate. Sintagma “Voința Poporului” nu însemnă nimic (sau – mai degrabă – înseamnă prea puțin) și nu poate fi tradusă în niciun fel în moduri de a distribui și exercita puterea. Democrația nu este doar un principiu de formare, ci și un principiu de justificare și unul de funcționare; este un raport (sau un mecanism dacă vreți) – reglat fin (după cum spunea H.R. Patapievici) – între individ și stat. Ea nu trebuie să permită deviații nici spre zona în care individul are un ascendent asupra statului (democrația pervertită, pe care Aristotel o numeste “anarhie”), nici spre zona în care Statul devine atotputernic (oligarhie sau tiranie). Democrația necesită un efort zilnic atât din partea individului, cât și din partea Statului.

Dată fiind fragilitatea democrației și complexității condițiilor ei de posibilitate, nu este de mirare că în istoria recentă (adică după cel de-al doilea război mondial) au apărut în democrații nefunctionale sau slabe o serie de tirani (termenul folosit în modernitatea recentă este de “personaj autoritarist”). Getulio Vargas în Brazilia, Alberto Fujimori în Peru, Hugo Chavez în Venezuela, Augusto Pinochet în Chile, Rafael Correa în Ecuador, Recep Erdogan în Turcia, Vladimir Putin în Rusia. Toți au înaintat spre putere cu pași mărunți, în limitele jocului democratic și uneori chiar și după ce și-au consolidat puterea au păstrat aparența democrației: instituții, constituție, alegeri, etc…. În toate țările amintite se țin periodic alegeri “libere”; în toate țările amintite există curți constituționale și constituție; în toate țările amintite există parlamente și guverne. Și asta se întâmplă pentru că – de cele mai multe ori - poporul iubește Democratia (mai ales când i se spune că Democrația înseamnă Voința Poporului), dar nu îi înțelege nici spiritul, nici modul de funcționare. Noii tirani sunt acei demagogi (populiști) care au speculat “voința poporului” și au lovit cu ea în democrație; noii tirani apar pe scena politică deghizați în “reprezentanți și apărători ai poporului” încercând să surmineze tocmai instituțiile care asigură funcționarea democrației. De aceea ei sunt greu de detectat la început de către un Social prea puțin antrenat în spiritul democrației și al libertății.

Într-un alt articol pomeneam de cele câteva caracteristici (preluate din cartea “How democracies die” de Steven Levitsky şi Daniel Ziblatt), după care altfel de personaje autoritariste pot fi identificate din timp, înainte ca intențiile lor să devină clare prin fapte și voalul demagogiei să cadă, (adică înainte de a fi prea târziu). (Ținta atunci era predecesorul lui Johannis în ale răului: Băsescu). Revin asupra acestui subiect pentru ca acum, trăgând linie, putem vedea că Noul Basescu se încadrează mult mai bine prin atitudine, prin discurs și acțiune în descrierea tiranului de rit nou: autoritaristul demagog și anti-democratic. S-a ajuns atât de departe totuși și pentru că (1) abuzul de putere și corupția au devenit încet-încet normă în epoca băsescu, iar Socialul a fost atins de sindromul Stokholm, dar mai ales pentru că (2) toate pârghiile de putere (ocultă) erau deja operaționale în momenul în care la Cotroceni a ajuns președintele Johannis. Dacă ar fi să ne luăm după Steven Levitsky şi Daniel Ziblatt, orice personaj autoritarist (într-o măsură mai mare sau mai mică) (1) respinge și/sau încalcă regulile jocului democratic, (2) neagă legitimitatea adversarilor politici, (3) tolerează sau chiar încurajează violenţa, (4) se arată în favoarea reducerii libertăţilor civile ale oponenţilor, inclusiv ale presei (ce i se opune). La fiecare din punctele de mai sus îl putem încadra pe Johannis fără a abuza de interpretări; căci acolo unde Băsescu a făcut un dans al intențiilor din spatele unei imagini atent construite de presedinte omenos dar hotărât, de victimă a oligahilor, de șmecheraș politic abil și mincinos, (dar anticomunist convins), Johannis a bătut cu pumnul în masă ca un teuton veritabil.

Înainte însă de a trece în revistă semnele ce indică faptul că avem de-a face cu un astfel de personaj autoritarist (în persoana fostului și totodată noului președinte Johannis), este oportună o recapitulare a pașilor pe care Johannis i-a făcut până în acest moment. Cei mai grăbiți sau cei ce au trăit și au înțeles pe deplin politica epocii Johannis nu vor pierde nimic dacă sar peste capitolul următor...

Să ne ferim de liberalii care în luptă cu tirania își abandonează propriile principii...

                Primul pas sau „Primul meu Guvern”: Ciolos & Co. În urma tragediei de la Colectiv, ce a stârnit o emoție teribilă în sânul Socialului, întreaga putere executivă a ajuns în mâinile președintelui. Ponta (premierul anterior) a demisionat, Guvernul P.S.D. a căzut, iar Parlamentul, santajat cu forța irațională a Socialului (abil manipulată) a votat un Guvern de „tehnocrați” condus de omul președintelui: Cioloș. Am avut de-a face cu o „lovitură de stat” legală (cum ar spune H. R. Patapievici), dar tocmai cei care ar fi trebuit să amendeze acest fapt au scandat împotriva guvernului Ponta și împotriva P.S.D.-ului și au aplaudat instaurarea guvernului ce nu reprezenta Voința Poporuui. (Să nu uitam că după ce Roma a ars în timpul împăratului Nero, romanii au început să vâneze creștini, socotindu-i vinovați de incendiu). Desigur nimeni nu a crezut atunci în apolitismul lui Cioloș (câtă vreme acesta facea parte dintr-o instituție politică și era chemat să facă politică), iar ulterior istoria a arătat că Cioloș este un animal politic foarte alunecos (făcând initial anti-politica străzii, iar mai apoi creând un partid politic de tip nou „anti-establishment” și neo-marxist). Domnul președinte s-a bucurat o vreme de un peisaj politic favorabil: un Executiv ca o mână dreaptă, un Parlament pus cu botul de labe și o Justiție slăbită (printr-o legislație lacunară, printr-un aparat opresiv: D.N.A. și prin interferențele S.R.I. în actul de justiție) și obedientă. Oricât s-a străduit însă presa de propagandă (fosta presă băsistă) să prezinte guvernarea Ciolos ca pe un succes absolut, realitatea nu a putut fi negată, iar rezultatele la alegerile de la sfârșitul anului 2016 au arătat cât se poate de clar acest lucru.

                Al doilea pas: Lipsit de jucăria Guvernului Său, după alegerile parlamentare câștigate de alianța P.S.D.-A.L.D.E., Johannis a ieșit de voie - de nevoie din bârlog. Pentru prima dată a devenit foarte clară falia ce despărțea forțele angrenate într-un război de anihlare totală reciprocă (sub umbrela democrației!): partidele U.S.R. şi P.N.L. și Președinte (secondat de Serviciile Secrete și (o parte a) Justiţiei) - de-o parte și coaliția P.S.D./A.L.D.E. şi Parlamentul/Guvernul de cealaltă. Și tot pentru prima dată președintele a depășit bariera (spiritului) constituției (și a testat limitele toleranței pe care Politicul și Socialul le avea la actiuni anti-democratice/anti-constituționale). Enumăr doar faptele: (1) refuzul nejustificat de a desemna premierul (drumul era deschis deja de Băsescu), (2) poziția populistă împotriva Parlamentului și a Guvernului (discursul ținut în acele zile în Parlament), (3) asocierea cu mișcările de stradă ce contestau Ordonanța 13 (ian-feb 2017), (4) presiunile asupra unor instituții ale statului (CSM, Avocatul Poporului, etc…). Vina nu este numai a președintelui. S-a dovedit că atâta vreme cât are ceva de salvat sau crede că are ceva de salvat (libertăți, drepturi, confort, etc...) Poporul (Socialul) este dispus să închidă ochii la orice atentat la democrație, la o orice tentință de confiscare sau limitare a puterilor statului, la orice dereglare morală a unei instituții.
(Notă: Dintr-o plăcere pur intelectual îi citez aici pe doi scriitori de limbă franceză din secolul trecut, care trebuie să fi știut ceva mai mult despre democrație și libertate decât postmodernii din sec XXI: Denis de Rougemont: „Reflexul liberalului în fața primejdiei este să înfiinteze un nou fascism” și Albet Camus: ”[...] cred că adevărații liberali nu vor câștiga nimic abdicând de la cea mai mare putere a lor, cea datorită căreia au fost respinse în Occident, printre indivizi și în rândul colectivităților, acțiunile de colonizare stalinistă: forța echității și prestigiul libertății; o democrație, [...], nu poate, fără a se contrazice, să desființeze o doctrină cu ajutorul tribunalelor, ci doar să o combată energic, lăsându-i în același timp libertatea de exprimare”).

Nu este cazul să comentez motivele invocate pentru a justifica politica agresivă a Președintelui (și a celorlalți participanți la conflict, care s-au raliat acestei politici); să presupunem că motivele erau corecte pentru a nu lăsa polemica să deturneze sensul argumentației. Din punct de vedere al democratiei însă, (1) nimic nu poate justifica atragerea abuziva a unor instituții ale statului într-un joc politic ale cărui mize sunt îndepărtarea (sau distrugerea) unui partid politic (și a unui personaj politic); (2) nimic nu poate justifica negarea legitimității unor aleși ai Socialului; (3) nimic nu poate justifica minciuna și fake-news-ul! (Să ne amintim tangențial cazul lui G. Liiceanu cel care a scris memorabilul eseu “Despre minciună” și care apoi a mințit într-un mod penibil și nedemn în cadrul unei reuniuni a comisiei LIBE). Toate aceste acțiuni sunt tot atâtea fisuri în edificiul democrației; iar prin aceste fisuri se pot insinua monștrii mult mai mari și mai periculosi decât P.S.D. sau Dragnea.

Ultimul pas: “Guvernul meu” Orban. După doi ani, Johannis a putut culege roadele campaniei duse împotriva P.S.D.-ului (sub numele “Fără penali”). (1) Președintele P.S.D. a ajuns la închisoare, (2) la alegerile pentru parlamentul European P.N.L. și U.S.L. au adunat procente semnificative, (3) referendumul “pentru Justiție” a măsurat gradul de polarizarea al Socialului, (5) Guvernul a fost lăsat fără miniștrii, (6) alianța P.S.D.-A.L.D.E. s-a destrămat. Sunt semne clare ca Socialul era orbit de ură, iar restul Politicului – îngenunchiat. Moțiunea care a dus la căderea guvernului nu a făcut decât să bată ultimul cui în coșciugul politic al P.S.D.-ului. Iar guvernul P.N.L.-ist Orban (noul guwernner marionetă al lui Johannis) și-a început activitatea (uneori nocturnă – spre nedumerirea celor ce credeau ca noaptea doar hoții lucrează) cu asumări și cu ordonanțe de urgentă într-un mod propund anti-democratic. În aceste condiții realegerea lui Johannis era mai mult decât previzibilă…

Tiranul de rit nou: Johannis sau de ce NU Johannis

Respingerea sau încălcarea regulilor jocului democratic. Președintele este o instituție în sine și în arhitectura constituțională (democratică) are un loc bine determinat printre alte instituții ale statului. Numele de “garant al constituției” nu înseamna ca el poate (re)scrie, încălca sau interpreta constituția ori de câte ori îi convine. Atâta vreme cât Johannis a încălcat doar spiritul constituției (și așa destul de grav) nu i s-au putut aduce acuzații formale, iar daca i s-ar fi adus, s-ar fi putut apăra (și ar fi putut fi apărat) cu argument politice de oportunitate, fiindcă nu există o morală a meseriei de politician. Totuși – cum era de așteptat de altfel – s-a ajuns la momentul în care Johannis a încălcat constituția și în litera ei. În mai multe rânduri a trecut peste hotărâri ale curții constituționale. Nu este vorba nicidecum de judecăți de neconstituționalitate, ci de constatarea unor conflicte între puteri ale statului, cu decizii cât se poate de clare (nerespectate de președinte). Cazul Koveși, cazul Lazăr, cazul miniștrilor demisionari. Nu e puțin lucru. În septembrie 2019 scriam următoarele rânduri: “De când există jocul democratic au aparut pe terenul politic destule personaje autoritariste care fie (1) și-au faultat oponenții (când arbitrii se uitau în altă parte), fie (2) s-au dopat, fie (3) au tras cu urechea la strategiile adversarilor, fie (4) au mituit sau au santajat arbitrii, fie (5) au schimbat regulile jocului în timpul meciului, fie (6) au instigat tribuna împotriva oponentilor sau a arbitrilor onești. Niciodată însă regulile nu au fost încălcate, niciodată arbitrii nu au fost ignorați tocmai pentru a păstra aparența de democrație și de legitimitate. Iată însă că avem un jucător autohton care, deși arbitrul a fluierat de mult, continuă să alerge spre poarta adversă, șutează, introduce mingea în poartă și apoi țopăie de fericire strigând: Goool! E un gest politic dezgustător și periculos, deși deloc surprinzător; surprinzător este faptul că la țopăiala lui ia parte și Socialul. Ar trebui măcar să ieșim din ipocrizie cu totul și să recunoaștem ca democrația ne încurcă!”

Negarea legitimitătii adversarilor politici. Am trăit atât de mult în mijlocul aceastei vânătoare de vrăjitoare politice: “comuniștii”, “mogulii”, “corupții”, “penalii” și, în final, “PSD”-isti – să recunoștem: cu toții am aprins ruguri în minți și suflete! – încât aproape că am uitat că printre normele democrației se numară  și (1) toleranța și (2) respectul mutual. Polarizarea politică ce scindează Socialul și îl înveninează cu ură este rezultatul direct al unui arene politice unde oponenții (1) se disprețuiesc, (2) se acuză de trădare, de corupție, de crime și (3) își doresc anihilarea; Socialul, în (1) căutarea unor răspunzători pentru situația social-economică tot mai precară și (2) a unei identități care să îi ofere un sens, se hrănește cu răul din discursurile politice. De aceea rolul Președintelui de “mediator” este important; trebuie să existe o voce care să transceandă lupta politică și să cheme la unitate, la colaborare, la dialog. (Notă: În alte vremuri această voce a fost Regele). Din păcate în Romania, nu numai că Președintele nu a fost (și nimeni nu se așteaptă ca va fi în viitor) un “mediator”, ci – dimpotrivă – a fost principalul agitator de pe arena politică. Coloana vertebrală a discursurilor sale (si a faptelor sale) a constituit-o atacul la adresa partidului Social Democrat în general (și a Guvernului și a lui Dragnea în special). Dacă însă putem trăi cu un Președinte în rolul de agent politic agresiv și lipsit de imaginație, poziția abordata de acesta pe parcusul campaniei electorale pentru cel de-al doilea mandat este impardonabilă. Faptul de a nu participa la un dialog cu principalul contracandidat nu trebuie trecut cu vederea ușor; ideile pe care le-a transmis (prin gura propagandei) pentru a se justifica au fost nu doar sfidătoare și disprețuitoare la adresa dnei Dăncilă, ci și badjocoritoare la adresa Socialului. A nega legitimitatea candidaturii la presedenție a fostului premier înseamnă (1) a nega legitimitatea celor ce au votat-o și (2) a arăta în mod clar – celor ca l-au votat pe el însuși ! – că dragostea sa de putere o depășește pe cea de democrație. Și – nu în ultimul rand – înseamnă (3) terfelirea principiului propriului partid: acela de a-i apăra pe cei ce au opinii contrare. (Notă: Desigur în spatele refuzului confruntării politice s-a ascuns și calculul rece al stafului de campanie care a înțeles că într-o astfel de confruntare Johannis nu are decât de pierdut. Și – nu! – nu pentru dna Dăncilă nu ar fi fost un partener respectuos sau competent de dialog).

Tolerarea sau chiar încurajarea violenţei. Acestă trăsătură a pesonajelor autoritariste (propusă de cei doi autori americani) trebuie reinterpretată, fiindcă în sec XXI, odata cu ascensiunea puterii pe care o deține intelligence-ul (sau securitatea dacă vreți) și cu forței implacabile a propagandei (pe care intelligence-ul o folosește din plin), violența directă a devenit inutilă. Astăzi adversarii politici nu mai sunt ucisi, iar poporul nu mai este asuprit; astăzi adversarii politici sunt compromiși și eventual trimiși la închisoare, iar poporul este convins cu fake-news-uri. Violența fizică este înlocuită cu violență morala, pentru că violența morală nu naște rezistență (cum naște violența fizică). Astfel, putem considera că orice formă de protecție a noilor instituții de forță (loiale personajului autoritarist) și a metodelor (anti-democrațice) pe care acesta le aplică se încadrează în categoria toleranței/încurajării violenței. A violenței asupra democrației însăși. Iar Johannis nu este deloc străin de acest tip perfid de violență. Nu am pretenția că pot enumera toate faptele care dovedesc acest lucru, dar mă voi opri asupra celor mai importante.
(1) În primul rand, președintele a luat apărarea necondiționat (și împotriva evidențelor) DNA-ului (acestă instituție coruptă și abuzivă, după modelul “Mani Pulite” din Italia): (1.1) a declarat că avem de-a face cu un “asalt al penalilor” în cazul Portocală/Onea și (1.2) a refuzat până în ultimul moment demiterea dnei Kovesi. Desigur exemplele nu se opresc aici…
(2) În al doilea rând, președintele a tăcut – și în acest caz tăcerea nu este o virtute – în privința protocoalelor semnate de S.R.I. cu instituții din domeniul justiției (parchete, C.S.M., D.N.A., etc…).  Și nu cred că există vreo amenințare mai mare la adresa independenței justiției (și a democrației în general) decât aceste protocoale secrete apărute pe vremea lui Băsescu!
(3) Și nu în ultimul rând președintele nu s-a arătat imparțial și corect în privința incidentelor petrecute în timpul manifestațiilor din 10 august 2019. Verdictul pe care el l-a pus nu lasă loc niciunei intepretări: “Guvernul pesedist şi-a atacat propriii cetăţeni cu bâte, gaze lacrimogene, români care au demonstrat paşnic au fost atacaţi de Guvernul României”. Evenimentele de pe 10 august sunt deosebit de complexe și trebuie analizate pe mai multe paliere (politic/decizional sau strategic, tactic și individual). A da verdicte, înainte ca Justiția să se pronunțe, de la înalțimea poziției de președinte are următorele efecte nocive (pentru democrație): (1) pune presiune pe procurorii si judecătorii care se ocupă de caz, (2) adâncește ura celor ce văd în 10 august o agresiune a statului (a P.S.D.-ului) asupra cetățenilor pașnici, (3) îi legitimează pe cei ce consideră că acțiunile violente ale Socialului din 10 august sunt normale, (4) slăbesc alte instituții ce au ca îndatorire protecția ordinii sociale (Poliția și Jandarmeria)  Desigur astfel de declarații aduc și puncte politice, dar cu ce pret! (Notă: Nu pot să nu fac o paralelă cu epoca Băsescu, când acesta a condamnat comunismului, doar pentru a avea ocazia să stârnească Socialul împotriva oponenților politici numindu-i pe aceștia “comuniști”!)

Reducerea libertăţilor civile ale oponenţilor, inclusiv ale presei (ce i se opune). Dacă toate celelalte puncte de mai sus au fost deja atinse de către un personaj autoritarist, intervenția directă asupra libertăților celor ce se află în opoziție – membri ai altor partide politice, presa neaservită, socialul neconvis – nu mai este necesară. Cu o Justiție ținută în lesă (prin protocoale, prin instituții corupte precum D.N.A., prin legislație lacunară) și cu o Presă – în majoritatea ei! – lașă și lingușitoare, opoziția (atât cât mai există) nu mai este periculoasă. Iar în cazul nostru (1) tăcerea presei în ciuda derapajelor guvernului Orban – (de care vorbeam la începutul articolului) și (2) preocuparea aceluiași Guvern de a închide S.I.I.J.-ul sunt dovezile clare ca Johannis  s-a asezat, în sfârșit, pe tron. Și chiar dacă ambele semne au apărut abia după ce Johannis a fost reales, în contextul dat ele erau mai mult decât previzibile. Pentru mine ele nu mai aduc revoltă, ci doar tristețe. Tristetea oracolului nebun.

Concluzie

Acest paragraf este cel mai greu scris... Răul a fost înfăptuit. Johannis este din nou președintele României. Urmează încă cinci ani răi cu un Johannis mai arogant, mai dispretuitor, mai autoritarist (dupa alți 10 cu Băsescu și alți 5 cu același Johannis); cinci ani cu D.N.A. și cu S.R.I.; cinci ani cu ingerințe externe ale U.E. și ale S.U.A. în economie, politica, justiție și societate; cinci ani în care ne vom simți tot mai puțin acasă; cinci ani în care vom îmbătrâni în mâhnire; cinci ani cu un orizont de libertate, dreptate și bunăstare tot mai îndepărtat.

 Faptul că alți concetățeni de-ai mei – susținători ai regimului Johannis – vor suferi poate mai mult decât mine nu mă încălzește prea mult. Nu sunt vinovați. Și chiar dacă sunt vinovați într-o oarecare măsură, nu ar trebui să plătească, în timp ce adevărații vinovați, vor propera cu cinism.

Concetățenilor mei, alături de care voi trăi în următorii cinci ani și în care continui să cred, le dedic acest articol...


3 comentarii:

Anonymous spunea...

Ai auzit de un bărbat grozav, numit Dr. Ajayi, el este un caster vrăjitor, problema pe care o aveam în căsnicia mea m-a dus la el. Am 51 de ani, căsnicia mea a fost odată într-o stare de rușine, pentru că am fost căsătorie timp de 15 ani, fără să pot concepe soțul meu, apoi într-o seară mi-a spus că vrea divorț, chiar s-a mutat din casă în seara aceea Alegând câteva dintre lucrurile lui, m-am rugat cu el, dar toată pledoaria mea a căzut pe o ureche surdă și asta mi-a rupt inima, deoarece am căutat ajutor din diferite surse, dar nimic nu funcționa pentru mine. Treceam printr-o pagină de Facebook când am văzut o femeie mărturie despre cum un caster vrăjitor numit Dr. Ajayi a ajutat-o ​​să-și revină bărbatul după 5 ani de separare, contactele lui au fost abandonate de doamnă, le-am luat și am contactat casca de vrăji , el nu a răspuns imediat, dar când a reușit, în sfârșit, mi-am explicat și mi-a pus și câteva întrebări la care am dat răspunsuri după secțiunea, mi-a spus ce trebuie făcut și mi-a promis că soțul meu va reveni acasă. în termen de 72 de ore după ce lucrurile necesare au fost făcute, m-am conformat cu tot ce mi s-a spus, credeți-mă că am fost surprins când soțul meu a revenit acasă după luni de separare și s-a aplicat tot dr. Ajayi mi-a făcut un medicament pe bază de plante, am născut Gemeni, asta mă cimentează într-adevăr pe mine și pe soțul meu și mulțumesc merg dr. Ajayi pentru marile sale puteri de vrajă și, de asemenea, aflu că a ajutat mulți alți oameni, deci dacă treci printr-un moment dificil în relația ta și vrei un durabil soluție contactează dr. Ajay sunt marea casatorie prin WhatsApp: +2347084887094 sau e-mail: drajayi1990@gmail.com

PATRICIA spunea...

Vreau să-i mulțumesc dr. PADMAN un caster de vrăji foarte puternic, care mă ajută să-mi aduc soțul înapoi la mine, în urmă cu câteva luni am o problemă serioasă cu soțul meu, în măsura în care a ieșit din casă și a început să se întâlnească cu o altă femeie și el a rămas cu femeia, aproape că am renunțat până când am văzut o mărturie online despre dr. PADMAN și am decis să-l contactez. I-am explicat problema mea și m-a asigurat că voi vedea un rezultat pozitiv după 24 de ore, în mod surprinzător soțul meu a revenit a doua zi după vraja, implorându-mă să-l iert și mi-a promis să nu mă mai lase niciodată, mulțumită dr unității pentru vraja reală și, dacă aveți vreo problemă, contactați-l, este sincer.

site web: https://padmanspell.com

Whatsapp +19492293867

E-mail: padmanlovespell@yahoo.com.

https://twitter.com/padman_dr.

Unknown spunea...

Ți-a spus brusc bărbatul că vrea un divorț și vrei ca tu doi să te întorci când încă mai există dragoste în familie? Apoi nu mai căuta, deoarece dr. Ajayi, marele vraci este cel care este pentru tine. De profesie sunt bancher, când căsătoria mea de 7 ani s-a prăbușit, acest lucru chiar mi-a rupt inima și chiar mi-a afectat slujba pentru că mă gândeam mereu și nu mă concentrez. Îmi iubesc cu adevărat soțul, așa că caut modalități pe care le pot folosi pentru a-l recupera înapoi după ce trăiesc separat timp de aproximativ 5 luni. Am dat peste o mărturie a bărbatului care a spus că poate să obțină o promoție de muncă cu ajutorul marelui vrăjitor, Aj Ajutor, așa că i-am luat contactul și i-am adresat, i-am explicat problemele căsătoriei și mi-a asigurat că lucrurile vor ajunge este mai bun pentru mine, dar am spus câteva lucruri care trebuie făcute pentru a-mi atinge scopul, am urmat instrucțiunile sale și astăzi trăiesc din nou fericit cu soțul meu, el este cu adevărat un om minunat și binecuvântat de zeii săi. Contactați dr. Ajayi pentru orice fel de probleme de viață la numărul său de telefon Viber sau WhatsApp: +2347084887094 sau e-mail: drajayi1990@gmail.com nu veți regreta să vă întâlniți cu el.