Sonet fără spleen
Pe caldaramul
umed se adună
Scântei cuminți; un om cu o umbrelă
În care bate vântul
ca-ntr-o velă
Stârnește prin
băltoace o furtună.
În urma lui adulmecă-o
femelă
De maidanez cu trei
căței; când tună
Asurzitor și-ncepe să
apună
Și felinarul, latră la
pubelă.
Tablou de toamnă fără
înțelesuri
Ascunse, fără lipsuri
de prezență
Și fără metafizice
eresuri.
Nu e în orice lucru o
esență
Și un prilej de a
compune versuri.
Sunt eu! E ploaie, vânt
și decadență!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu