marți, 21 august 2018

Sonet XCII de William Shakespeare


Sonet XCII de William Shakespeare (traducere/adaptare de Cristian Vasiliu)

Chiar dacă pleci, ființa nu mi-e ruptă;
E mult mai rău de-mi furi iubirea ta,
Căci din iubirea-ți viața mea se-nfuptă
Și de mi-o iei și viața mi-o vei lua.
De ce să mă mai tem de alte rele
Mai mari, când pot de-un rău mai mic să mor?
Dar moartea-aș da-o-n schimbul vieții mele,
Trăită laș, sub crudul tău umor!
Nu mai lovești cu mintea-ți schimbătoare
Și pașii tăi greșiți nu ne despart,
Căci nu găsesc o glorie mai mare,
Decât ferice-n dragoste să ard.
Chiar dacă știu că tu - cea fără pată,
Pătată ești, să nu mi-o spui vreodată!

Traducere de Radu Stefănescu

Sonet 92
Fă tot ce poţi mai rău: a te fura
Din mine. Viu, te am. Nu mai departe,
Iar viaţa-mi nu va zăbovi nici ea,
Urzită din iubire fi’nd, şi parte...
Mai are rost de moarte să mă tem
Când mă ucide cea mai mică şoaptă?
De al capriciilor crunt blestem
De-o să mă rup, un alt rost mă aşteaptă.
Vezi, nu mă doare dacă mă trădezi,
Căci numai viaţa-i soră cu trădarea;
Şi ce noroc, în dragoste să crezi
Trăind, iar mort, să-i afli dezlegarea!
O, cine-i să sclipească fără pată?
Poţi să mă-nşeli, să n-aflu niciodată...

Traducere de Gh. Tomozei

Un rău mai crunt decât să pleci,poți face
tu ce mi-ești dat pe toată viața mie?
Doar cât iubești viața-mi se desface,
lungi,zilele sub umbra ta să-mi fie.
De răul cel mai mare nu-mi tem viața
când răul cel mai mic stă s-o suprime,
alt rost gândesc să-mi lumineze fața
de tine-atârn și-s fără tine nime.
Nu poți,cu mânierile prea dese
să-mi tulburi ziua:spaima-mi este plata
și-astfel ,cu temelii abia-nțelese
iubirea mi-o așez,de moarte gata...
Cine-i mereu frumos,cinstit și viu?
Tu poți să minți și eu pot să nu știu...