sâmbătă, 12 mai 2018

Fragmente Jurnal CVII - Sisif - primul postmodern

Pentru moderni trecutul însemna istoria, prezentul – realitatea înconjurătoare (înțeleasă și domesticită), iar viitorul era privit prin prisma încrederii în progres. Pentru post-moderni, în schimb, trecutul este judecat și condamnat apriori (sau nu există deloc), prezentul este o ficțiune construită prin filme, VR și fake-news, iar viitorul este cauza unei continue și apăsătoare angoase. În termeni post-moderni (pentru post-moderni) trecutul se numeste uzură morală, prezentul – val tehnologic, iar viitorul – următorul upgrade. Actualitatea le-ar fi apărut însă modernilor – iar cel ce face acest enunț este un modern! – ca o mare și întristătoare regresie într-o buclă infinită din care nu se mai poate ieși. Omul postmodern este un Sisif: trăiește absurdul și are iluzia scopului: Noul, scop ce în final îi alimenteaza absurdul. Noul, mereu și întotdeauna – Noul! Este un eșec al existenței, însă un triumf al supraviețuirii. Sisif, oricat de obosit ar fi, este gata oricând să o ia de la capăt fără constientizarea dezastroasă a inutilitătății actului pe care îl repetă cu obstinație.