joi, 1 decembrie 2016

Sonet XXXIII (traducere/adaptare după W. Shakespeare)
















Văzut-am des cum soarele dezmierde
Înalţii munţi în zori-de-zi pe creste
Şi cum sărutul său câmpia verde
O aureşte cu-alchimii celeste,
Ca mai apoi să-ngăduie alaiuri
De nori funeşti să îi ascundă faţa
Desfigurată-n mersu-i peste plaiuri
Ce se-ntristează şi îşi pierd speranţa…
Chiar dacă el, la început de ziuă,
Ca soarele în ochii mei triumfă,
Înnourat apoi îmi spune-adio
Purtat de vântul ce spre-apusuri suflă.
  Pentru aceasta dragostea nu-i vina;
  Suntem pătaţi doar când pătăm lumina.

Sonnet XXXIII by William Shakespeare  

Full many a glorious morning have I seen
Flatter the mountain tops with sovereign eye,
Kissing with golden face the meadows green,
Gilding pale streams with heavenly alchemy;
Anon permit the basest clouds to ride
With ugly rack on his celestial face,
And from the forlorn world his visage hide,
Stealing unseen to west with this disgrace:
Even so my sun one early morn did shine,
With all triumphant splendour on my brow;
But out, alack, he was but one hour mine,
The region cloud hath mask'd him from me now.
   Yet him for this my love no whit disdaineth;

   Suns of the world may stain when heaven's sun staineth.

Niciun comentariu: