Sonet VI (traducere/adaptare după W. Shakespeare)

…Deci nu lăsa a iernilor ciolane

Să-ţi urâţească verile `nainte

Să-ţi treci prin distilare-n dulci flacoane

Comoara tinereţii ca părinte.

Cu ţine însuţi nu-i păcat camắta

De vei putea întoarce împrumutul

De fericire; caută-ţi o alta

Ce-ţi seamănă şi-ţi înmulţeşte-avutul

De zece ori! căci oglindit în zece

Copii, i-o înzecită bucurie:

Nici pragul morţii nu îl vei mai trece

Şi vei trăi prin ei o veşnicie.

  Nu-ţi dărui plăcere singur; moartea

  Şi viermii ei aşteptă să-şi ia partea.

Sonnet VI by William Shakespeare

Then let not winter's ragged hand deface,

In thee thy summer, ere thou be distilled:

Make sweet some vial; treasure thou some place

With beauty's treasure ere it be self-killed.

That use is not forbidden usury,

Which happies those that pay the willing loan;

That's for thy self to breed another thee,

Or ten times happier, be it ten for one;

Ten times thy self were happier than thou art,

If ten of thine ten times refigured thee:

Then what could death do if thou shouldst depart,

Leaving thee living in posterity?

   Be not self-willed, for thou art much too fair

   To be death's conquest and make worms thine heir.

Alte traduceri:

Gheorghe Tomozei:

A iernii mână n-o lăsa să strice,

nedistilat ,al verii tale chip

pân,să- te-ajungă gheara neferice,

ți-adună dulcele-aromat în șip

că-i bucuros cel care se întrece

să-ntoarcă,platnic,tot ce-a dobândit,

astfel din eul tău s-or naște zece.

Fii cel ce crește pururi înzecit,

mai fericit de zece ori și poate

zece de-ai tăi refac de zece ori

făptura ta și-așa cu moartea-n spate

în urmă lași mereu moștenitori.

Nu fi nebun să i te dărui iernii

lăsându-i,să te moștenească, viermii.

Radu Stefanescu:

Când iernile oribile veşminte

Pe trupul verii tale vor să pună,

Să-ţi distilezi esenţa înainte

Ca farmecu-i lăuntric să apună,

Şi toarn-o într-un vas ce răsplăteşte

Pe cei ce îl deschid, cu un profit:

Căci dăruind în el, bogatul creşte,

Copiii dând dobândă înzecit,

Şi tot de zece ori mai vesel trece,

Nepăsător, de moartea cea perfidă;

Când laşi posterităţii chipuri zece

Mai ştie ea pe care să-l ucidă?

Frumos rămâi, şi nu festin de viermi:

Strecoară-te-n copiii tăi eterni