vineri, 2 decembrie 2016

Sonet V (traducere/adaptare după W. Shakespeare)





















Eşti dăruit din cazna migăloasă
A timpului  cu chipul tău frumos,
Dar mai apoi tot el – tiranul – o să
Îţi surpe-al frumuseţilor prinos,
Căci timpul schimbă fiecare vara,
Răpindu-i frunzele,  într-o hidoasă
Eternă iarnă şi-o ruină goală
Şi ninsă-n locu-i pretutindeni lasă.
De n-ai să-ţi ţii prin distilări în sticlă
Trecutul prizonier, nici frumuseţea
Nici forţă şi-amintirea lui, nimică
N-o să-ţi rămână; însă de o să-ngheţi-a
  Juniei tale gingaşă esenţă,
  Chiar de n-oi fi, îţi vom simţi prezenţa.

Sonnet V by William Shakespeare

Those hours, that with gentle work did frame
The lovely gaze where every eye doth dwell,
Will play the tyrants to the very same
And that unfair which fairly doth excel;
For never-resting time leads summer on
To hideous winter, and confounds him there;
Sap checked with frost, and lusty leaves quite gone,
Beauty o'er-snowed and bareness every where:
Then were not summer's distillation left,
A liquid prisoner pent in walls of glass,
Beauty's effect with beauty were bereft,
Nor it, nor no remembrance what it was:
   But flowers distilled, though they with winter meet,
   Leese but their show; their substance still lives sweet.


Alte traduceri:

Gheorghe Tomozei:

Acele ore care cu nesații
au făurit privirea-ți nepereche,
vor fi tiranii propriei creații
și-o vor sluți ca pe o mască veche.
Că timpul mișcător târăște vara
Și în hidoasa iarnă va s-o-ndrume,
seve-nfrânează cu,de gheață, gheara
și-i frumusețea ninsă,gol e-n lume.
Din distilarea verii ne rămâne,
fluid captiv între pereți de sticlă,
al frumuseții duh,ajuns fărâme
și-apoi și el prelins în marea frică.
  Dar florile ce iernii-i înfrâng casna
  Doar chipu-și pierd.Rămâne-le mireasma...

Radu Stefănescu:

Acelaşi soare bun ce o răsfaţă,
Şi scaldă-n dulcea lui lumină floarea,
Îi va sluţi cândva plăpânda faţă,
Ca un tiran, tăindu-i respirarea
Cu toamne lungi, spre iarnă s-o târască,
Acolo unde frunzele uscate
Se vor întoarce-n criptele de iască
Să doarmă somn de ger... Şi dacă poate
Pe un pervaz, îţi pare că-ntr-o vază
O floare-a lăcrimat, să ştii, e-agheasma
Pereţilor de sticlă, ce păstrează
Ca un reproş, din trupul scurs, mireasma:
  Căci viaţa ei, deşi de chip s-a rupt,
  Musteşte încă, dulce, dedesubt.







Niciun comentariu: