Sonet V (traducere/adaptare după W. Shakespeare)

Eşti dăruit din cazna migăloasă

A timpului  cu chipul tău frumos,

Dar mai apoi tot el – tiranul – o să

Îţi surpe-al frumuseţilor prinos,

Căci timpul schimbă fiecare vara,

Răpindu-i frunzele,  într-o hidoasă

Eternă iarnă şi-o ruină goală

Şi ninsă-n locu-i pretutindeni lasă.

De n-ai să-ţi ţii prin distilări în sticlă

Trecutul prizonier, nici frumuseţea

Nici forţă şi-amintirea lui, nimică

N-o să-ţi rămână; însă de o să-ngheţi-a

  Juniei tale gingaşă esenţă,

  Chiar de n-oi fi, îţi vom simţi prezenţa.

Sonnet V by William Shakespeare

Those hours, that with gentle work did frame

The lovely gaze where every eye doth dwell,

Will play the tyrants to the very same

And that unfair which fairly doth excel;

For never-resting time leads summer on

To hideous winter, and confounds him there;

Sap checked with frost, and lusty leaves quite gone,

Beauty o'er-snowed and bareness every where:

Then were not summer's distillation left,

A liquid prisoner pent in walls of glass,

Beauty's effect with beauty were bereft,

Nor it, nor no remembrance what it was:

   But flowers distilled, though they with winter meet,

   Leese but their show; their substance still lives sweet.

Alte traduceri:

Gheorghe Tomozei:

Acele ore care cu nesații

au făurit privirea-ți nepereche,

vor fi tiranii propriei creații

și-o vor sluți ca pe o mască veche.

Că timpul mișcător târăște vara

Și în hidoasa iarnă va s-o-ndrume,

seve-nfrânează cu,de gheață, gheara

și-i frumusețea ninsă,gol e-n lume.

Din distilarea verii ne rămâne,

fluid captiv între pereți de sticlă,

al frumuseții duh,ajuns fărâme

și-apoi și el prelins în marea frică.

  Dar florile ce iernii-i înfrâng casna

  Doar chipu-și pierd.Rămâne-le mireasma...

Radu Stefănescu:

Acelaşi soare bun ce o răsfaţă,

Şi scaldă-n dulcea lui lumină floarea,

Îi va sluţi cândva plăpânda faţă,

Ca un tiran, tăindu-i respirarea

Cu toamne lungi, spre iarnă s-o târască,

Acolo unde frunzele uscate

Se vor întoarce-n criptele de iască

Să doarmă somn de ger... Şi dacă poate

Pe un pervaz, îţi pare că-ntr-o vază

O floare-a lăcrimat, să ştii, e-agheasma

Pereţilor de sticlă, ce păstrează

Ca un reproş, din trupul scurs, mireasma:

  Căci viaţa ei, deşi de chip s-a rupt,

  Musteşte încă, dulce, dedesubt.