Eşti dăruit din cazna migăloasă
A timpului cu
chipul tău frumos,
Dar mai apoi tot el – tiranul – o să
Îţi surpe-al frumuseţilor prinos,
Căci timpul schimbă fiecare vara,
Răpindu-i frunzele, într-o hidoasă
Eternă iarnă şi-o ruină goală
Şi ninsă-n locu-i pretutindeni lasă.
De n-ai să-ţi ţii prin distilări în sticlă
Trecutul prizonier, nici frumuseţea
Nici forţă şi-amintirea lui, nimică
N-o să-ţi rămână; însă de o să-ngheţi-a
Juniei tale gingaşă esenţă,
Chiar de n-oi fi, îţi vom simţi prezenţa.
Sonnet
V by William Shakespeare
Those
hours, that with gentle work did frame
The
lovely gaze where every eye doth dwell,
Will
play the tyrants to the very same
And
that unfair which fairly doth excel;
For
never-resting time leads summer on
To
hideous winter, and confounds him there;
Sap
checked with frost, and lusty leaves quite gone,
Beauty
o'er-snowed and bareness every where:
Then
were not summer's distillation left,
A
liquid prisoner pent in walls of glass,
Beauty's
effect with beauty were bereft,
Nor
it, nor no remembrance what it was:
But flowers distilled, though they with
winter meet,
Leese but their show; their substance still
lives sweet.
Alte
traduceri:
Gheorghe
Tomozei:
Acele
ore care cu nesații
au
făurit privirea-ți nepereche,
vor
fi tiranii propriei creații
și-o
vor sluți ca pe o mască veche.
Că
timpul mișcător târăște vara
Și
în hidoasa iarnă va s-o-ndrume,
seve-nfrânează
cu,de gheață, gheara
și-i
frumusețea ninsă,gol e-n lume.
Din distilarea verii ne rămâne,
fluid captiv între pereți de sticlă,
al frumuseții duh,ajuns fărâme
și-apoi și el prelins în marea frică.
Dar
florile ce iernii-i înfrâng casna
Doar
chipu-și pierd.Rămâne-le mireasma...
Radu
Stefănescu:
Acelaşi
soare bun ce o răsfaţă,
Şi
scaldă-n dulcea lui lumină floarea,
Îi
va sluţi cândva plăpânda faţă,
Ca
un tiran, tăindu-i respirarea
Cu
toamne lungi, spre iarnă s-o târască,
Acolo
unde frunzele uscate
Se
vor întoarce-n criptele de iască
Să doarmă somn de ger... Şi dacă poate
Pe un pervaz, îţi pare că-ntr-o vază
O
floare-a lăcrimat, să ştii, e-agheasma
Pereţilor
de sticlă, ce păstrează
Ca
un reproş, din trupul scurs, mireasma:
Căci
viaţa ei, deşi de chip s-a rupt,
Musteşte
încă, dulce, dedesubt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu