marți, 6 decembrie 2016

Fragmente Jurnal CII – Gânduri despre stânga


(Articol publicat pe saitul ziarului Naţiunea)

I Identitatea stângii

Stânga este o atitudine. Stânga, din punct de vedere filozofic, nu este altceva decât o ridicarea ca importanţă şi valoare a categoriilor colective de orice fel deasupra categoriei individuale. Cea mai eficientă definire a sa se face însă, nu printr-o identitate colectivă cu atribute pozitive, ci printr-o alteritate colectivă, cu atribute negative. Uniunea stângii nu se face pentru ceva – orice!-, ci împotriva a ceva; de aceea globalismul este o aspiraţie a stângii imposibil de atins: unitatea şi consensul înseamnă pentru stânga eradicarea opoziţiei şi, prin aceasta, dispariţia – nu a scopului – ci a însăşi existenţei sale.

II Scopul stângii

Ca mişcare politică, stângismul – odată stabilite în mod ideologic tranşeele şi inamicul, de obicei majoritar şi asupritor –, este o încercare de anihilare sau de înglobare a alterităţii inamice, fără negociere şi compromis. Poziţia nu poate fi decât una combativă, chiar dacă această poziţie atrage după sine o insurmontabilă aporie: stânga îşi doreşte ceva imposibil practic de atins, dar a cărei atingere, teoretic, ar anula-o definitiv.

III Mecanismele stângii

Exemplele furnizate de secolul 20: bolşevismul, feminismul şi corectitudinea politică ne conduc la idea că oricând se vor găsi fisuri în demnitatea umană în care se va infiltra – pentru a le mari - iraţionalitatea. Confuzia în definirea naturii umane dintre existenţa naturală – ce demonstrează descriptiv inegalitatea - şi esenţă culturală – ce postulează normativ egalitatea – este speculată cu cinism de agenţii stângii. Este marca înregistrată după care se poate demască fără echivoc orice discurs de stânga.

IV Mijloacele stângii sau Istoria ca agent politic.

Pentru stânga, Istoria este definitiv angajată politic şi lucrează cu fervoare în direcţia ei. Din nou argumentele despre timp din discursuri  – trecutul rău, viitorul bun – o dau de gol: (1) schimbarea – ce repară întotdeauna o nedreptate – este inevitabilă, iar stânga nu face altceva decât să o anunţe prin ideologie şi să o visează prin utopie, (2) mâna invizibilă care în capitalism intervine în economie, în cazul stângii intervine în istorie, (3) progresul viitor este noul Dumnezeu. Din păcate vremelnicele victorii ale stângii nu sunt şi nu au fost nicicând probe ale existenţei sensului Istoric (în lipsa agentului politic şi, respectiv, istoric).

V Mijloacele stângii (continuare) sau Stânga că agent istoric

Într-o altă etapă mai realistă (şi mai pragmatică) a dezvoltării stângii, într-o etapă în care Istoria a fost jucată în mod activ (adică stânga şi-a asumat rolul de agent istoric), ideologia nu a mai fost (doar) ideologie şi nici utopia – (doar) utopie, ci instrumente de manipulare. Însăşi escatologia laică a stângii (copie grosieră ca formă a celei creştine) nu este altceva decât o demagogie goală. Se apelează la disponibilitatea de ura şi mai ales de iubire a sufletului creştin (golit de Dumnezeu de anti-cruciada modernismului, însă păstrând reflexe creştine) în vederea obţinerii puterii. Iar mai îngrozitoare şi mai stupidă decât crimă şi tirania din ura este crimă şi tirania din dragoste…

VI Lipsa neutralităţii

Deoarece stânga susţine că nu există neutralitate în termini politici a unei gândiri, trebuie presupus că orice discurs pro stânga vine din partea unui agent politic angajat (fie în lupta, fie în activitatea de racolare). Pentru un agent politic conţinutul discursului este doar stilistică. Ceea ce contează este scopul.

VII Pericolul inocenţei de stânga

Dacă există o stângă a inocenţei, ea nu poate fi decât generatoare de dezastre. Căci Inocenţa de stânga are convingeri eronate şi puternice despre binele etern din lume şi este uşor coruptibilă fiindcă subestimează (sau nu cunoaşte deloc) frumuseţea răului. Puterea în mâna inocenţei politice conduce inevitabil la crimă, la o crimă fără ucigaşi şi comisă cu bune intenţii; la cea mai gravă crimă dintre toate, ce nu poate fi oprită sau diminuată de mecanisme morale (cum ar fi remuşcările). Inocenţa singulară poate fi, uneori, o cale inspirată de graţia divină spre mântuire; în schimb, inocenţa ce decide în numele unei mulţimi este condamnată şi, în acelaşi timp, condamnă fără milă. Voce inocenţei este mai puternică decât vocea milei şi decât vocea raţiunii şi astfel orice compromis este imposibil, iar orice consens este cel al distrugerii. În politică inocenţa de stânga este o formă teribilă de tiranie; în spatele ei se ascund şi alte tare prietenoase: necunoaşterea, prostia autosuficientă, lenea, ce nu pot fi eradicate şi capătă – prin prisma inocenţei – o doză de respectabilitate...

VIII Progresul stângii

La o analiză mai profundă se poate pune semnul de egalitate între diverse atitudini ale agenţilor politici de stânga, chiar dacă ele la suprafaţă, par profund diferite. Cu ce este mai rău în esenţă (1) comunismul cu lupta de clasă, decât (2) feminismul cu vânătorile ei de vrăjitori şi cu distrugerea sistematică a feminităţii şi decât (3) corectitudinea politică unde  toleranţa şi discriminarea pozitivă este pretinsă (în numele unei false sau trecute agresiuni) fără a se oferi nimic – nici măcar pace – în schimb? Progresul stângii înseamnă doar rafinarea inteligenţei şi a limbajului, nu a patimilor; progresul stângii nu este un pas spre civilizaţie, ci în afara ei…




Niciun comentariu: