Întoarce-acum,
domniţă, privirea către pajul
Bolnav de poezie,
ce ţi-a adus în dar
Tăceri diamantine
şi a avut curajul
De-a-şi scrijeli
iubirea în piatra de hotar.
(Sunt treceri
spre niciunde, mai grele ca o moarte
Şi blèsteme
neghioabe, rostite dinadins
În lunga agonie!)
Tu părul ca o noapte
Prefiră-l,
iertatoare, pe chipul lui învins;
Apropie-ţi
de-obrazul săpat de ploi şi dulce
Ca rodiile, gura,
în ultimul sărut,
`Nainte ca în
groapa uitării să îl culce
Şi să-l
îmbrăţişeze toţi îngerii de lut;
Şi chiar de niciodată el nu va auzi-o,
Încheie-ţi rugăciunea iubirii cu „Adio”.
6 IV 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu