luni, 5 decembrie 2016

(CCLXV)



Întoarce-acum, domniţă, privirea către pajul
Bolnav de poezie, ce ţi-a adus în dar
Tăceri diamantine şi a avut curajul
De-a-şi scrijeli iubirea în piatra de hotar.
(Sunt treceri spre niciunde, mai grele ca o moarte
Şi blèsteme neghioabe, rostite dinadins
În lunga agonie!) Tu părul ca o noapte
Prefiră-l, iertatoare, pe chipul lui învins;
Apropie-ţi de-obrazul săpat de ploi şi dulce
Ca rodiile, gura, în ultimul sărut,
`Nainte ca în groapa uitării să îl culce
Şi să-l îmbrăţişeze toţi îngerii de lut;
  Şi chiar de niciodată el nu va auzi-o,
  Încheie-ţi rugăciunea iubirii cu „Adio”.


6 IV 2009

Niciun comentariu: