luni, 5 decembrie 2016

(CCLX)



Eu, ce-am urcat Iubirea, crezând că-n vârf aşteaptă
Un Rai pustiu sau moartea, cuminte ca un sfânt,
Am ameţit o clipă, pe cea din urmă treaptă
Când mi-am întors, din nouri, privirea spre pământ.
În urma mea cuvântul, mai greu decât o stâncă,
Crescut în loc de aripi, pe omoplaţii goi,
S-a prăbuşit din slavă-n prăpastia adâncă,
Târându-ne prin neguri şi-uitare pe-amândoi.
Când m-am prezit la poale, scrutând nemărginirea,
Cu sufletul asemeni cu îngerii, uşor,
Am implorat osânda de a urca Iubirea
Precum Sisif – zadarnic, de alte mii de ori,
  Căci fără tine-alături, mă aştepta o viaţă
  Nevrednică în Iadul de carne şi de gheaţă.


6.III.2009

Niciun comentariu: