Sonet XXXVIII (traducere/adaptare după W. Shakespeare)

De ce-aş căta în alte locuri muze,

Când ce respiri, inspiră al meu vers;

Nu merită nectaru-ţi de pe buze

S-ajungă-n foi de unde fi-va şters.

Îţi sunt dator dacă am scris ceva

Ce stă ‘nainte-ţi fără de ruşine,

Dar ce nătâng ce lângă tine-ar sta

N-ar lumina când tu emani lumină.

A zecea muza fii şi înmulţeşte

Tot ce smulg alţii celorlalte nouă

Şi las’ ca-n strofe, cel ce te iubeşte

Să-ţi dăruie o veşnicie nouă.

  De muza mea e-n zi cu toane faur,

  Cununi de spini port, tu – cununi de laur.

Sonnet XXXVIII by William Shakespeare  

How can my muse want subject to invent,

While thou dost breathe, that pour'st into my verse

Thine own sweet argument, too excellent

For every vulgar paper to rehearse?

O! give thy self the thanks, if aught in me

Worthy perusal stand against thy sight;

For who's so dumb that cannot write to thee,

When thou thy self dost give invention light?

Be thou the tenth Muse, ten times more in worth

Than those old nine which rhymers invocate;

And he that calls on thee, let him bring forth

Eternal numbers to outlive long date.

   If my slight muse do please these curious days,

   The pain be mine, but thine shall be the praise.