duminică, 27 noiembrie 2016

Sonet XCVII (traducere/adaptare după W. Shakespeare)





















Am îndurat – să ştii! – cumplita iarnă
A lipsei tale-n anul ce-a trecut
Şi am privit afară prin lucarnă
Îngheţuri şi-ntunerici, abătut;
E dusă vara, iar fertila toamnă,
Ce poartă-n pântec preţiosul rod
Al primăverii, mi-a părut o doamnă
Ce-aşteaptă de la soţu-i dus un plod
Şi tăinuie în vana-i abundenţă
Speranţa tristă-a unui orfelin;
E dusă vara fără-a ta prezenţă
Şi păsările au tăcut deplin.
  De-auzi un cânt – să ştii! – nu ele cântă,
  Ci iarna ce prin frunze stă la pândă.

Sonnet XCVII by William Shakespeare  

How like a winter hath my absence been
From thee, the pleasure of the fleeting year!
What freezings have I felt, what dark days seen!
What old December's bareness everywhere!
And yet this time removed was summer's time;
The teeming autumn, big with rich increase,
Bearing the wanton burden of the prime,
Like widow'd wombs after their lords' decease:
Yet this abundant issue seemed to me
But hope of orphans, and unfathered fruit;
For summer and his pleasures wait on thee,
And, thou away, the very birds are mute:
   Or, if they sing, 'tis with so dull a cheer,

   That leaves look pale, dreading the winter's near..

Niciun comentariu: