Sonet XCVII (traducere/adaptare după W. Shakespeare)

Am îndurat – să ştii! – cumplita iarnă

A lipsei tale-n anul ce-a trecut

Şi am privit afară prin lucarnă

Îngheţuri şi-ntunerici, abătut;

E dusă vara, iar fertila toamnă,

Ce poartă-n pântec preţiosul rod

Al primăverii, mi-a părut o doamnă

Ce-aşteaptă de la soţu-i dus un plod

Şi tăinuie în vana-i abundenţă

Speranţa tristă-a unui orfelin;

E dusă vara fără-a ta prezenţă

Şi păsările au tăcut deplin.

  De-auzi un cânt – să ştii! – nu ele cântă,

  Ci iarna ce prin frunze stă la pândă.

Sonnet XCVII by William Shakespeare  

How like a winter hath my absence been

From thee, the pleasure of the fleeting year!

What freezings have I felt, what dark days seen!

What old December's bareness everywhere!

And yet this time removed was summer's time;

The teeming autumn, big with rich increase,

Bearing the wanton burden of the prime,

Like widow'd wombs after their lords' decease:

Yet this abundant issue seemed to me

But hope of orphans, and unfathered fruit;

For summer and his pleasures wait on thee,

And, thou away, the very birds are mute:

   Or, if they sing, 'tis with so dull a cheer,

   That leaves look pale, dreading the winter's near..