joi, 17 noiembrie 2016

Sonet VII (traducere/adaptare după W. Shakespeare)












Sonet VII (traducere/adaptare după W. Shakespeare)

Când soarele îşi saltă peste zare
Arzânda-i frunte, toţi, cu pietate,
Primesc lumina celui ce răsare
Şi-omagiază sacra-i maiestate.
Chiar şi apoi, neîntrerupt pe boltă
Urcând, păstează-ai tinereţii lauri
Şi – chipeş încă – strânge o recoltă
De-admiratori pe calea sa de aur.
Dar când ajunge stins în vârful zilei
Şi-ncepe către vest să se retragă,
Toţi ochii îl trădează fără milă
Şi alţi stăpâni zoresc să îşi aleagă.
La fel şi tu: 'n amiezile târzii
Vei fi uitat, de n-o să ai copii!

Sonnet VII (by William Shakespeare)

Lo! in the orient when the gracious light
Lifts up his burning head, each under eye
Doth homage to his new-appearing sight,
Serving with looks his sacred majesty;
And having climbed the steep-up heavenly hill,
Resembling strong youth in his middle age,
Yet mortal looks adore his beauty still,
Attending on his golden pilgrimage:
But when from highmost pitch, with weary car,
Like feeble age, he reeleth from the day,
The eyes, 'fore duteous, now converted are
From his low tract, and look another way:
   So thou, thyself outgoing in thy noon

   Unlooked on diest unless thou get a son.

Niciun comentariu: