marți, 22 noiembrie 2016

Sonet LXII (traducere/adaptare după W. Shakespeare)




















M-a prins păcatul dragostei de sine
Cu tot cu suflet şi cu ochii-mi laşi
În gheare şi nu-i leac să mă aline
Căci inima i-a devenit sălaş.
Sunt cel ce graţioasa-nfăţişare
Şi formele-i perfecte şi le-adoră,
Sunt cel ce sie-şi dăruie valoare
Şi crede că-i deasupra tuturora.
Dar când oglinda în sfârşit i-arată,
Infamul adevăr că e-n etate
I se îndreaptă strâmba judecată:
Iubirea pentru sine-i nedreptate.
  În tine văd ce-n mine eu ador
  Şi-n anii-mi trişti sunt anii tăi – culori.

Sonnet LXII (by William Shakespeare)

Sin of self-love possesseth all mine eye
And all my soul, and all my every part;
And for this sin there is no remedy,
It is so grounded inward in my heart.
Methinks no face so gracious is as mine,
No shape so true, no truth of such account;
And for myself mine own worth do define,
As I all other in all worths surmount.
But when my glass shows me myself indeed
Beated and chopp'd with tanned antiquity,
Mine own self-love quite contrary I read;
Self so self-loving were iniquity.
   'Tis thee, myself, that for myself I praise,
   Painting my age with beauty of thy days.





Niciun comentariu: