marți, 22 noiembrie 2016

Sonet CXXXIII (traducere/adaptare după W. Shakespeare) (varianta II)





















Afurisită fie inima-ţi ce-n mine
Şi-al meu prieten chinuri a sădit!
Nu-ţi e de-ajuns tortura ce prin vine
Îmi trece? Şi pe el îl vrei robit?
Privirea-ţi crudă mie-mi mă răpeşte,
Dar el, sorbit în tine, e pierdut.
Între noi trei o depărtare creşte
Şi triplul chin pe mine a căzut.
În pieptul tău tu inima-mi închide,
Drept chezăşie pentru-a lui; de el
Mă ţine prins şi eu îl voi feri de
Rigorile din temniţa-mi de fier.
  Cât o să-mi ţii captiv în tine-avântul,
  Voi fi al tău cu tot ce am ‘năuntru.

O varintă mai veche se găseşte aici...

Blestem amarnic inima ce-a-mpuns
Şi-n pieptul lui şi în al meu. Mai grav
E ca durerea-mi nu-i i-e de ajuns
Şi-mi schimbă-amicu-n sclavul unui sclav.
Din ochiul crud mă fur pe mine acum,
Da’n ochii săi cresc tainice scântei,
Mă-ndepărtez de amândoi şi-n fum 
Mă-nec tăcut de trei ori câte trei.
La sânul tău închide-mă de viu
Ca să-i răscumpăr sufletul căzut
În mreaja ta şi pururea să-i fiu
În temniţă, cu inima, un scut.
  Voi putrezi, căci tot ce am închis
  În mine-adânc, în tine ai ucis.

Sonet CXXXIII de William Shakespeare  


Beshrew that heart that makes my heart to groan
For that deep wound it gives my friend and me!
Is't not enough to torture me alone,
But slave to slavery my sweet'st friend must be?
Me from myself thy cruel eye hath taken,
And my next self thou harder hast engrossed:
Of him, myself, and thee I am forsaken;
A torment thrice three-fold thus to be crossed.
Prison my heart in thy steel bosom's ward,
But then my friend's heart let my poor heart bail;
Whoe'er keeps me, let my heart be his guard;
Thou canst not then use rigour in my jail:
And yet thou wilt; for I, being pent in thee,
Perforce am thine, and all that is in me.

Niciun comentariu: