joi, 17 noiembrie 2016

Sonet CXIII (traducere/adaptare după William Shakespeare)

La despărţire, irisul, spre minte
S-a reîntors şi visul mi-l veghează;
Juma'te-nchis, se străduie cuminte
Să mai arunce-n juru-mi câte-o rază,
Dar nu trimite inimii-mpietrite
Conturul clar de aripi sau petale,
Căci prinse-n zbor, obiectele grabite,
Nu îşi găsesc în temniţă tipare.
E mult prea ascuţită sau senină
Privirea mea şi-n vietăţi diforme
Sau gingaşe, prin beznă sau lumină,
Încet icoana ta o s-o transforme.
  Prea plin de tine, adevăru-n minte
  L-am adunat dar ochiu-mi slab mă minte.

 Sonet CXIII de William Shakespeare

 Since I left you, mine eye is in my mind;
And that which governs me to go about
Doth part his function and is partly blind,
Seems seeing, but effectually is out;
For it no form delivers to the heart
Of bird, of flower, or shape which it doth latch:
Of his quick objects hath the mind no part,
Nor his own vision holds what it doth catch;
For if it see the rud'st or gentlest sight,
The most sweet favour or deformed'st creature,
The mountain or the sea, the day or night,
The crow, or dove, it shapes them to your feature.
  Incapable of more, replete with you,
  My most true mind thus maketh mine eye untrue.

Niciun comentariu: