miercuri, 21 septembrie 2016

Sonetul toamnei














E toamnă când de toamnă nu-ţi vorbesc,
Când mă dezbar de vise ca de frunze,
Când am uitat pe unde-mi ţin ascunse
Speranţele şi ceea ce iubesc,

Când toate fug de mine spre niciunde
Mai repede cu fiecare zi
Până ajung mici pete ruginii,
Iar vidul rece stă să mă inunde;

E toamnă când mi-e dor de primăvară,
Când nu de spaimă tremur, ci de  frig,
Când oasele încep de spleen să doară
Şi vântu-nghite lacom tot ce strig;

E toamnă când încep să mă repet
Ca un ecou, încet, tot mai încet…

Niciun comentariu: