marți, 13 septembrie 2016

Sonet I de William Shakespeare

Sonnet I de William Shakespeare
Traducere de Cristian Vasiliu
Traducere de Gheorghe Tomozei
Traducere de Radu Ştefănescu
Traducere de Axel H. Lenn
Traducere de Radu Cârneci
Traducere de Neculai Chirică

Sonnet I de William Shakespeare
întoarcere
From fairest creatures we desire increase,
That thereby beauty's rose might never die,
But as the riper should by time decease,
His tender heir might bear his memory:
But thou contracted to thine own bright eyes,
Feed'st thy light's flame with self-substantial fuel,
Making a famine where abundance lies,
Thy self thy foe, to thy sweet self too cruel:
Thou that art now the world's fresh ornament,
And only herald to the gaudy spring,
Within thine own bud buriest thy content,
And, tender churl, mak'st waste in niggarding:
Pity the world, or else this glutton be,
To eat the world's due, by the grave and thee.

Traducere de Cristian Vasiliu
întoarcere
 Din trunchiul rozei pure cerem mladă,
Să-i ducă înflorirea mai departe,
Când toamna-ncep petalele să-i cadă
Şi s-o-nnoiască dincolo de moarte;
Dar tu asmuţi cu ochii tăi scânteia
Pe rugul ce te-aşteaptă-n vârf, mereu,
Arunci, înfometat, cămării cheia
Şi eşti duşmanul dulcelui tău eu;
Tu, cel ce-anunţi cu strălucirea feţii
În lumea-ntreagă, vesel, primăvara,
Îngropi în tine mugurele vieţii
Precum avaru-n tainiţe – comoara.
Nu irosi speranţa vie-a lumii
Şi nu uita că-n groapă eşti al humii.

Traducere de Gheorghe Tomozei
întoarcere
Frumoaselor făpturi le vrem vlăstare
iar frumuseţii-un spor de dăinuire
 şi-n acest chip, plăpând urmaş transpare
purtându-i umbra, florii-n veştejire.
 Dar tu ce-n ochii tăi îţi afli rug
hrănindu-l cu-a ta flacără, din greu,
duci foame unde-a fost cândva belşug,
însuţi vrăjmaş al dulcelui tău eu.
Tu, care eşti podoaba blândă-a firii
şi-al primăverii crainic de nădejde
ţi-ngropi în muguri florile iubirii
şi eşti calicul care risipeşte.
Ai milă: ce-i al lumii nu prăda
Cu gura gropii şi cu gura ta...

Traducere de Radu Ştefănescu
(întoarcere)
Pe cei frumoşi i-am vrea nemuritori,
La umbra lor lumina să ne crească,
Cum florilor, trecutele culori
Lăstarii să ne mai făgăduiască.
Doar tu, cu ochii-ţi dulci te-mpărtăşeşti
Şi-n van îţi laşi fluidele să ardă.
Îţi eşti duşman? O lume văduveşti
De taina lor, când singuri se dezmiardă.
Tu, mesager de-Aprilie, ce-atingi
Desăvârşirea, lumilor podoabă,
În mugurul abia ieşit te stingi:
Sărac e rodul cel cules cu grabă.
Îndură-te, nu te lăsa-ngropat
Cu tot cu har, cât nu te-ai semănat...

Traducere de Axel H. Lenn
(întoarcere)
Perpetuăm a lumilor splendoare
Să n-afle roza frumuseţii moarte,
Cum timpul trece peste fiecare,
De-acelaşi gând urmaşii s-aibă parte;
Dar tu, retras în ochii tăi, senin
Te risipeşti hrănind a ta lumină,
Robit de foame în belşug deplin,
Ţie duşman, îţi cauţi aprig vină.
Podoabă astăzi lumii dacă-i eşti,
Şi-al primăverii unic vestitor,
Vrei împlinirea-n muguri s-o striveşti,
Fără urmaşi, avar risipitor.
Ai milă, sau vom pierde gândul sfânt
Şi-al lumii rost, cu tine în mormânt.

Traducere de Radu Cârneci
(întoarcere)
 Făpturile alese le vrem a dăinuire
Iar sfânta frumuseţe a înflori în plus;
În acest fel, fragilul urmaş devine mire
Şi, veştejindu-şi umbra, rămâne-al ei supus.
Chiar tu ce în privire porţi vieţuirii rugul,
Hrănind cu-ndemânare pe Cel ce te pătrunde,
 Cu foamea-ţi nebunească epuizezi belşugul,
Vrăjmaş fără de saţiu al firii tale blânde.
Podoabă eşti a firii şi primăverii crainic
Reîngropând în muguri minunile de dor
Ce copleşesc pe cale tot ce ne pare trainic:
Da, eşti precum calicii, nevrând, risipitor.
Ai grijă de al lunii tezaur, nu-l prăda
Şi nu-l lăsa pieirii, pierind prin gura ta…

Traducere de Neculai Chirică
(întoarcere)
Frumoasele făpturi le vrem sporite
Să n-aibă floarea frumuseţii moarte;
Când vor pieri, cu vremea, ofilite,
Urmaşul firav chipul lor să-l poarte.
Tu, însă, robul strălucirii tale,
Ca să-ţi hrăneşti lumina, arzi mereu;
Înfometând îmbelşugata-ţi cale
Ajungi vrăşmaşul dulcelui tău eu.
Tu, astăzi lumii fragedă cunună
Şi unic sol al mândrei primăveri,
Îngropi în proprii muguri voia-ţi bună
Şi-ţi iroseşti, zgârcindu-te, averi.
Îndură-te! Nu mistui prin tine
Sau prin mormânt, ce lumii se cuvine!

Niciun comentariu: