Sunt sori ce îşi încheie, după eoni, divina
Menire şi în neguri nu-şi mai găsesc vreun rost,
Îşi micşorează trupul şi îşi înghit lumina
Şi-apoi dispar din ceruri de parcă nici n-au fost.
Şi eu – odată înger – cu-ai tinereţii lauri
Pe frunte, tuturora, am dăruit cu drag
Bucăţi de rai, dar astăzi, izvorul meu de aur
Se va opri ca semn că din lume mă retrag.
Nu-i nicio tragedie singurătatea; steaguri
Nu coborî în bernă; nici amintirea trează
Să nu-mi păstrezi! Uitare voi, nu prohod sau baluri.
Nu sunt dintre aceia mărunţi ce explodează.
Iar de-ai să cazi
în mine, eu n-am să am vreo vină
Că-n veci nu vei
găsi-va o cale spre lumină!
08.09.2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu