sâmbătă, 13 august 2016

322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea


























Petre Tutea:

Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci ca să primească adevărul.

Fără Dumnezeu şi fără nemurire nu există adevăr.

Faptul că murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.

În biserica afli că exişti.

În afară de cărţi nu trăiesc decât dobitoacele şi sfinţii: unele pentru că nu au raţiune, ceilalţi pentru că o au într-o prea mare măsură ca să mai aibă nevoie de mijloace auxialiare de conştiinţă.

Comunismul e imanentism absolut: el mută complet omul în lumea asta.

Vorba lui Berdiaev: cusurul utopiilor nu stă în construcţia lor, ci în faptul că toate sunt realizabile.

De creat doar zeul crează, iar omul imită. […]. Omul nu face altceva decât să reflecte în litere, în muzică sau în filozofie petece de transcendenţă.

Platon susţine că sunt trei forme de guvernament degenerate: tirania, oligarhia şi democraţia. Aristotel spune că democraţia este sistemul în care face fiecare ce vrea. Şi eu am spus: după cum se vede.

Bergson e mai cuviincios ca Aristotel şi zice că democraţia e singurul sistem compatibil cu libertatea şi demnitatea umană, dar are un viciu incurabil: n-are criterii de selecţiune a valorilor. (Notă mea:… pentru că fiecare individ ţine la afirmarea valorii proprii, nu la recunoaşterea valorii în ceilalţi).
Deci democraţia e sistemul social în care face fiecare ce vrea şi-n care numărul înlocuieşte calitatea.

Fără să gândesc în stilul darwinismului social, nu pot să rămân indifferent la incapacitatea democraţiei de a asigura selecţia naturală a valorilor.

În democraţie, numai întâmplarea naşte un mare şef.

Partea proastă este că oameni de excepţie pot ajunge captivi în cirezile democrate. Ce decide masa are un character absolut, deoarece prin masă se exprimă specia.

Eu sunt democrat numai dintr-un singur motiv: din respect faţă de marele popor român. Şi până la urmă mi-am modificat poziţia: nu sunt democrat, sunt demofil, iubitor de popor.

Democraţia totală e cimir istoric.

Şi totuşi, cel mai bun sistem social e cel care pleacă de la respectful măştii de om: democraţia.
Democraţia e imperfectă, dar fără ea e greu de vieţuit. E un soi de haos suportabil.

Democraţia este sistemul social care face posibilă existenţa idiotului alături de geniu.

În celebra “Declaration des Droits de l’Homme et du Citoyen” a Revoluţiei franceze, prima propoziţie e o idioţenie absolută sau în cel mai bun caz un sofism: Oamenii sunt egali de la natură.

Egalitatea e cel mai mare duşman al libertăţii.

Principiul egalităţii, pe care-l vehiculează democraţii din lume, funcţionează numai în religie, fiindcă numai religia creştină consideră oamenii egali în faţă lui Dumnezeu.

Orice extremă este socialmente insuportabilă, pentru că e lipsită de idea fundamentală oricărei societăţi bine organizate, ideea de echilibru. Extremele violează ideea de echilibru social.

Extrema stângă e egalitară; egalitatea coercitivă e sterilizantă.

Inteligenţa, oricât de mare, nu e suficientă pentru a te curăţa de prejudecăţi. Cu cât inteligenţa este mai mare, cu atât prejudecata e mai voinică, fiindcă ai aparat s-o justifici.

Tristeţea metafizică e fructul devenirii.

Singurul sistem suportabil, fiindcă e compatibil cu demnitatea şi libertatea umană, este liberalismul englez. Liberalismul instituie concurenţa ca o competiţie de valori şi nu confiscarea umană.
[...] Nu s-a găsit formula de echilibru între individ şi societate care să n-aibă niciun rest.

Ca să fii cu adevărat liber, trebuie să înlocuieşti infinitul şi autonomia gândirii cu credinţa în Dumnezeul creştin: ”Robeşte-mă, Doamne, ca să fiu liber” (Imitatio Christi).

Libertatea omului este partea divină din el.

Când eşti lucid, eşti în faţa cimitirului. A fi lucid înseamnă a-ţi da seama perfect de limitele şi neputinţele tale. Luciditatea e o categorie dizolvantă. În măsură în care Dumnezeu trebuie primit, şi nu înţeles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate.

Manifestul comunist e evanghelia roşie a comunismului.

A şti, la scară umană, poate fi folositor – dar în niciun caz mântuitor.

Moartea mă determină să fiu esenţial.

Omul e guvernat pe pământ de două morale: de morala dogmelor, care e creştină şi eternă, adică absolută, şi de morala normelor, care, ca morală laică, e construită pe puţinătatea şi imperfecţiunea omului.[...] Dogmele creştine trebuie să poruncească normele morale care, fără ele, nu se deosebesc de Mersul Trenurilor decât prin obiect. Morala publică într-un stat creştin trebuie să stea sub imperiul certitudinii dogmelor creştine reflectate imperfect de omul mărginit. Dacă nu situăm Biserica deasupra statului, ne aflăm în treabă şi face fiecare ce vrea. (Notă mea: Relaţia dogmelor – aşa cum le categoriseşte P. T. – nu este una simplă, de subordonare. Statul creştin nu poate fi (sau nu poate ajuge) decât unul laic în final. Există o morală publică căreia omul trebuie să i se plece şi pe care însăşi morală dogmelor o anunţă. Poate că acesta este sensul celor spuse de P.T.: ţine de morala lui Dumnezeu să urmăm – şi – morală publică. Isus a spus: “Să dăm lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu şi Cezarului ce este al Cezarului!”).

Elitele morale sunt mai presus decât cele intelectuale.

Dacă există o ştiinţă a naţiunii, eu sunt de meserie român.

Fără nemurire şi mântuire, libertatea este de neconceput. Omul, dacă nu are în substanţă lui ideea nemuririi şi mântuirii, nu e liber. Seamănă cu berbecul, cu capra, cu oaia...

Tot ce există în noi şi nu ne obligă să ne sinucidem din disperare se cheamă spirit.

Când zici că omul e un animal raţional, atributul raţionalităţii îl distinge de restul vietăţilor, nescoţându-l din perspectiva morţii absolute. Moartea devine relativă, ca o trecere, numai prin religie – ştiinţă, oricât de savantă, nescotând omul decât aparent din regnul animal.

Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi! De asta numai eu am fost în stare... [după alegerile de la 20 mai 1990]
România e un loc viran. [după alegerile de la 20 mai 1990]

Dumnezeu e român. Sau dacă nu, sunt împotriva Lui!

Nu e de conceput libertatea fără proprietate.

[...] dezmăţ al libertăţii.

Singurul mod de a evita neliniştea metafizică a cimitirelor este religia. Cu religia intri în cimitir în plimbare. Cu filozofia intri în cimitir – cum a intrat prietenul meu Cioran – prin disperare.

Religia este principiul uniformizator al speciei umane şi este singura salvare în care se poate vorbi de egalitate.

Poarta spre Dumnezeu este credinţa, iar formă prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea.

Toatele formele de stânga violează cotidian ordinea naturală a lui Dumnezeu.

Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi.


[…] suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.

Niciun comentariu: