marți, 10 mai 2016

Sonet cu final dublu

Sonet cu final dublu

Citind misivele pe care mi le
Scriaţi, eu n-am rămas indiferent;
V-aş fi răspuns la toate condolent,
De mi-aţi fi dat adresa la azile...
Credeaţi că nu mă prind, că-s inocent;
Puneaţi pe plicuri tone de ştampile
Exotice din Titu sau Kurile
Ca să ascundeţi faptul evident:

Final 1:
Beţi berea rece-n pet la două kile,
Fumaţi mahorcă-n ziare vechi – nu Kent,
Staţi în apartamente – nu în vile
Şi nu aveţi – ca mine – niciun cent!...
De am atins călcâiul lui Ahile,
Vă rog iertaţi sonetul insolent!

Final 2:
Nu vă cazaţi în locuinţi baroce,
Nu mergeţi cu gagicile la bal
Şi tremuraţi că o să vă sufoce
Consoarta-n somn, de beţi peste normal...

Şi voi purtaţi – ca moi - iţari maro ce
Vă apără de stresul marital.

Răspuns la:

Lucefere, trecut-au ani de zile...
De când te-ai dus, am ras un bax de Kent
Şi lăzi de Heineken, un regiment,
I-ai părăsit pe Hector şi Ahile...
Noi între timp ţi-am scris cu sentiment
Pe bucile a câtorva nubile
Şi mail ţi-am dat, din Titu, din Kurile,
Şi-am plâns în birturi, toamna, abundent...
Acu ne fuţi cu caterinci atroce
Şi ne-abureşti cu versuri echivoce
Când geniul nostru-a devenit viral?
Icoanele au plâns în Santa Croce
Şi mii de valuri s-au zdrobit de mal
Noi te-am jelit d-ampulea, Cristobal...
(Radu Ştefănescu)

Răspuns la:

Niciun comentariu: