luni, 9 mai 2016

(CCCXXXVI)

Se schimbă perspectiva când stau în fund pe iarbă
Şi-mi recunosc ruşinea de-a te iubi din nou:
Nu-s doar o mică gâză pierdută-n lumea oarbă,
Ci-o cloşcă pentru care pământul tot e-un ou.
Eu zbor, nu timpul zboară ducându-mă în gheare,
Iar pentru disperarea de-a fi când tu nu eşti,
Nu-i rugă-mpreunarea de palme, ci născare
De Dumnezeu ca seamăn în vămile cereşti...
Uitasem ce înseamnă trăirea idolatră,
Cum sufletul urmează traiectul centripet
Spre tine, ca o frunză – uitasem, prins în piatră,
Dar mai ales uitasem cum e să fii poet.
Se schimbă perspectiva: căderea în abisul
Iubirii îţi alungă şi moartea şi plictisul
...Şi demonii ce-nşeală că-n trup e paradisul.


9.05.2016

Niciun comentariu: