La momentul Revoluţiei, puterea comunistă avea trei piloni. Primul dintre
ei era Partidul. Rolul lui era unul ideologic: de propagandă, de formare şi de
control al înregimentării. În acea vreme Partidul devenise în sine o Biserică
ce se ocupa cu râvnă de răspândirea şi păstrarea credinţei şi a ritului
comunist. Rolul activ îl avea al doilea pilon: Statul (cu instituţiile sale
fantomatice create în scopul mimării democraţiei). El administra procesele ce
se desfăşurau în interiorul ţării şi tot el gestiona resursele implicate în
aceste procese (atât materiale, cât şi umane). Reprezentaţii ei erau aleşi (sau
numiţi) din cadrul Partidului şi în schimb duceau la îndeplinire strategia
partidului. Primordial pentru Stat nu era supravieţuirea Ţării şi cetăţenilor ei,
ci a Partidului. La început, ca şi în Uniunea Sovietică, Partidul şi Statul au
constituit două ierarhii separate cu o singură unitate de comandă. În URSS era
cercul restrâns de conducători din Biroul Politic al partidului (Politburo), în
România – Comitetul Central. Cu timpul însă administraţia a căpătat o oarecare
independenţă faţă de partid (în fond Statul concentra puterea Judecătorească,
cea Executivă şi cea Legislativă), suficientă pentru a face diferenţa, însă
insuficientă pentru a o împinge spre opoziţie sau preluarea controlului.
Suprastructura comunistă era prea eficientă. Pe lângă aceşti doi piloni a
apărut la un anumit moment – poate chiar de la început – un al treilea:
Securitatea. Rolul ei era să asigure pârghiile de forţă ale Partidului asupra
Statului (asupra Politicului) şi asupra cetăţenilor statului (asupra
Socialului). Ca şi în cazul Statului, Securitatea a ajuns şi ea să capete o
independenţă şi o identitate proprie. Spre deosebire însă de Stat, Securitatea
a devenit repede conştientă de puterea ei, de puterea informaţiilor vehiculate
prin capilarele ei ascunse în carnea plină de osânză a Statului şi în sistemul
nervos decrepit al Partidului.
La Revoluţie nu au picat toţi cei trei piloni ai comunismului, ci doar pilonul
administrativ – Statul comunist. Este foarte posibil că o parte a evenimentelor
acelei perioade, să fi fost instrumentate sau măcar speculate de către
Securitate într-o încercare a acesteia de a se debarasa de controlul Partidului
şi de forţa Statului. Oricum după ce structurile formale şi informale ale Statului
au dispărut în cavalcada din decembrie 89, Partidul şi Securitatea, deşi
desfiinţate şi ele formal, au supravieţuit: Partidul pentru că i-a rămas
capitalul uman de relaţii, cunoştinţele politice şi palierul deschis spre nouă
structură (prin absenţa unei legi a lustrației), Securitatea – pentru că i-a
rămas capitalul de informaţie şi cunoştinţele/tehnica de urmărire, manipulare
şi şantaj. (De precizat că tocmai prezenţa în viaţă politică – şi mai apoi în
cea economică – a foştilor comunişti a adus cu sine vulnerabilitatea la şantaj
a clasei politice şi economice, speculată fără scrupule de Securitate.)
După Revoluţie, viaţa politică şi cea economică a însemnat o luptă acerbă între
Securitate şi Partid. Reprezentaţii celor două structuri s-au confruntat timp
de 25 de ani însângerând România. La început, odată cu apariţia – unii o numesc
providenţială, alţii blestemată – a fostului membru al PCR Ion Iliescu,
Partidul (deghizat în FSN, FDSN, PSDR şi în sfârşit în PSD) a avut câştig de
cauza. Primele runde i-au aparţinut. Liberalismul – dreapta politică - a pierit
în timpul acestor prime runde, ca victima colaterală. Actuală dreapta este de
fapt fosta Securitate care a cucerit palierul de dreapta doar pentru a face
opoziţie Partidului (ce îşi alesese stânga drept colţ al ringului). (Istoria
este relevantă: Partidul Democrat (1993) provine din același FSN ca și PSD. În
1996 PD este primit membru cu drepturi depline în Internaţionala Socialistă, organizaţie
din care se retrage în 2005. În 2006 P.D. este primit în Partidul Popular
European. În 2007 PD fuzionează cu Partidul Liberal Democrat formând Partidul
Democrat Liberal – partid de dreapta. În 2014 PDL fuzionează cu PNL-ul formând
o alianţă/partid – singura partid/alianţă relevanţă de dreapta! - cu o
conducere bicefală).
După cum numele lui Ion Iliescu este legat de supravieţuirea Partidului
după Revoluţie, tot astfel supravieţuirea Securităţii după revoluţie este
legată de numele lui Traian Băsescu. Câştigarea de către acesta a alegerilor
prezidenţiale din 2004 – împotriva unui pupil al lui Iliescu: Adrian Năstase –
marchează începutul revanşei pe care Securitatea şi-o ia fără de Partid. În
epoca nefastă Băsescu – epocă de cădere economică şi frământări politice acute
– Securitatea, mânată atât de propria agendă de consolidare a Puterii – cât şi
de frustrarea pe care Partidul i-o provocase – a minat toate instituţiile
Statului şi mai ales Justiţia. În fapt Băsescu a urmat modelul Puţin, liderul
politic care în Rusia post-comunistă a condus – şi conduce – cu FSB-ul (fostul
FSK, fostul KGB) întreaga ţară – atât Politicul, cât şi Economicul şi Socialul.
Pretutindeni în timpul perioadei încheiate – sper – recent s-a vorbit despre
ascultări mai mult sau mai puţin legale, despre corupţie, despre subordonarea
presei, despre abuzuri în Justiţie, etc…,
ca şi cum toate elementele dintr-un ipotetic manual al “lucrării
informative” a României au fost executate cu consecvenţă şi precizie.
Situaţia actuală este critică. Atât Partidul, cât şi Securitatea şi-au
epuizat forţele, ceea ce ne face vulnerabili la exterior. România arată că un
cadavru pe care două ciori ce l-au abandonat după ce s-au ciondănit şi care
atrage acum şacalii. Ion Iliescu a îmbătrânit, PSD-ul este în derivă; Băsescu
se zbate pentru un pic de atenţie în fundal, iar PNL-ului îi lipseşte un cap.
În momentul de faţă Justiţia a încălecat tot Politicul, iar Președinția a
încălecat Justiţia prin Securitate (triumviratul: DIICOT + DNA + SRI). Forma actuală
de guvernare a României – nerecunoscută oficial! – este Republica Prezidenţială Justiţiară. Cel ce urmează să decidă soarta României – atât cât mai este ea
decisă intern – este Preşedintele. Dar el nu este român…
Notă: Articolul a fost publicat și pe saitul Ziarului Națiunea aici...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu