duminică, 13 martie 2016

True detective - Soundtrack

True Detective - Intro / Opening Song - Theme (The Handsome Family - Far From Any Road)



marți, 8 martie 2016

Jurnal CXXXIX - Scurtă istorie a României pre și post decembriste

La momentul Revoluţiei, puterea comunistă avea trei piloni. Primul dintre ei era Partidul. Rolul lui era unul ideologic: de propagandă, de formare şi de control al înregimentării. În acea vreme Partidul devenise în sine o Biserică ce se ocupa cu râvnă de răspândirea şi păstrarea credinţei şi a ritului comunist. Rolul activ îl avea al doilea pilon: Statul (cu instituţiile sale fantomatice create în scopul mimării democraţiei). El administra procesele ce se desfăşurau în interiorul ţării şi tot el gestiona resursele implicate în aceste procese (atât materiale, cât şi umane). Reprezentaţii ei erau aleşi (sau numiţi) din cadrul Partidului şi în schimb duceau la îndeplinire strategia partidului. Primordial pentru Stat nu era supravieţuirea Ţării şi cetăţenilor ei, ci a Partidului. La început, ca şi în Uniunea Sovietică, Partidul şi Statul au constituit două ierarhii separate cu o singură unitate de comandă. În URSS era cercul restrâns de conducători din Biroul Politic al partidului (Politburo), în România – Comitetul Central. Cu timpul însă administraţia a căpătat o oarecare independenţă faţă de partid (în fond Statul concentra puterea Judecătorească, cea Executivă şi cea Legislativă), suficientă pentru a face diferenţa, însă insuficientă pentru a o împinge spre opoziţie sau preluarea controlului. Suprastructura comunistă era prea eficientă. Pe lângă aceşti doi piloni a apărut la un anumit moment – poate chiar de la început – un al treilea: Securitatea. Rolul ei era să asigure pârghiile de forţă ale Partidului asupra Statului (asupra Politicului) şi asupra cetăţenilor statului (asupra Socialului). Ca şi în cazul Statului, Securitatea a ajuns şi ea să capete o independenţă şi o identitate proprie. Spre deosebire însă de Stat, Securitatea a devenit repede conştientă de puterea ei, de puterea informaţiilor vehiculate prin capilarele ei ascunse în carnea plină de osânză a Statului şi în sistemul nervos decrepit al Partidului.

La Revoluţie nu au picat toţi cei trei piloni ai comunismului, ci doar pilonul administrativ – Statul comunist. Este foarte posibil că o parte a evenimentelor acelei perioade, să fi fost instrumentate sau măcar speculate de către Securitate într-o încercare a acesteia de a se debarasa de controlul Partidului şi de forţa Statului. Oricum după ce structurile formale şi informale ale Statului au dispărut în cavalcada din decembrie 89, Partidul şi Securitatea, deşi desfiinţate şi ele formal, au supravieţuit: Partidul pentru că i-a rămas capitalul uman de relaţii, cunoştinţele politice şi palierul deschis spre nouă structură (prin absenţa unei legi a lustrației), Securitatea – pentru că i-a rămas capitalul de informaţie şi cunoştinţele/tehnica de urmărire, manipulare şi şantaj. (De precizat că tocmai prezenţa în viaţă politică – şi mai apoi în cea economică – a foştilor comunişti a adus cu sine vulnerabilitatea la şantaj a clasei politice şi economice, speculată fără scrupule de Securitate.)

După Revoluţie, viaţa politică şi cea economică a însemnat o luptă acerbă între Securitate şi Partid. Reprezentaţii celor două structuri s-au confruntat timp de 25 de ani însângerând România. La început, odată cu apariţia – unii o numesc providenţială, alţii blestemată – a fostului membru al PCR Ion Iliescu, Partidul (deghizat în FSN, FDSN, PSDR şi în sfârşit în PSD) a avut câştig de cauza. Primele runde i-au aparţinut. Liberalismul – dreapta politică - a pierit în timpul acestor prime runde, ca victima colaterală. Actuală dreapta este de fapt fosta Securitate care a cucerit palierul de dreapta doar pentru a face opoziţie Partidului (ce îşi alesese stânga drept colţ al ringului). (Istoria este relevantă: Partidul Democrat (1993) provine din același FSN ca și PSD. În 1996 PD este primit membru cu drepturi depline în Internaţionala Socialistă, organizaţie din care se retrage în 2005. În 2006 P.D. este primit în Partidul Popular European. În 2007 PD fuzionează cu Partidul Liberal Democrat formând Partidul Democrat Liberal – partid de dreapta. În 2014 PDL fuzionează cu PNL-ul formând o alianţă/partid – singura partid/alianţă relevanţă de dreapta! - cu o conducere bicefală).

După cum numele lui Ion Iliescu este legat de supravieţuirea Partidului după Revoluţie, tot astfel supravieţuirea Securităţii după revoluţie este legată de numele lui Traian Băsescu. Câştigarea de către acesta a alegerilor prezidenţiale din 2004 – împotriva unui pupil al lui Iliescu: Adrian Năstase – marchează începutul revanşei pe care Securitatea şi-o ia fără de Partid. În epoca nefastă Băsescu – epocă de cădere economică şi frământări politice acute – Securitatea, mânată atât de propria agendă de consolidare a Puterii – cât şi de frustrarea pe care Partidul i-o provocase – a minat toate instituţiile Statului şi mai ales Justiţia. În fapt Băsescu a urmat modelul Puţin, liderul politic care în Rusia post-comunistă a condus – şi conduce – cu FSB-ul (fostul FSK, fostul KGB) întreaga ţară – atât Politicul, cât şi Economicul şi Socialul. Pretutindeni în timpul perioadei încheiate – sper – recent s-a vorbit despre ascultări mai mult sau mai puţin legale, despre corupţie, despre subordonarea presei, despre abuzuri în Justiţie, etc…,  ca şi cum toate elementele dintr-un ipotetic manual al “lucrării informative” a României au fost executate cu consecvenţă şi precizie.

Situaţia actuală este critică. Atât Partidul, cât şi Securitatea şi-au epuizat forţele, ceea ce ne face vulnerabili la exterior. România arată că un cadavru pe care două ciori ce l-au abandonat după ce s-au ciondănit şi care atrage acum şacalii. Ion Iliescu a îmbătrânit, PSD-ul este în derivă; Băsescu se zbate pentru un pic de atenţie în fundal, iar PNL-ului îi lipseşte un cap. În momentul de faţă Justiţia a încălecat tot Politicul, iar Președinția a încălecat Justiţia prin Securitate (triumviratul: DIICOT + DNA + SRI). Forma actuală de guvernare a României – nerecunoscută oficial! – este Republica Prezidenţială Justiţiară. Cel ce urmează să decidă soarta României – atât cât mai este ea decisă intern – este Preşedintele. Dar el nu este român…  


Notă: Articolul a fost publicat și pe saitul Ziarului Națiunea aici...