sâmbătă, 31 decembrie 2016
duminică, 18 decembrie 2016
sâmbătă, 10 decembrie 2016
marți, 6 decembrie 2016
Fragmente Jurnal CII – Gânduri despre stânga
Stânga este o atitudine. Stânga, din punct de vedere filozofic, nu este
altceva decât o ridicarea ca importanţă şi valoare a categoriilor colective de
orice fel deasupra categoriei individuale. Cea mai eficientă definire a sa se
face însă, nu printr-o identitate colectivă cu atribute pozitive, ci printr-o
alteritate colectivă, cu atribute negative. Uniunea stângii nu se face pentru
ceva – orice!-, ci împotriva a ceva; de aceea globalismul este o aspiraţie a
stângii imposibil de atins: unitatea şi consensul înseamnă pentru stânga
eradicarea opoziţiei şi, prin aceasta, dispariţia – nu a scopului – ci a însăşi
existenţei sale.
II Scopul stângii
Ca mişcare politică, stângismul – odată stabilite în mod ideologic
tranşeele şi inamicul, de obicei majoritar şi asupritor –, este o încercare de
anihilare sau de înglobare a alterităţii inamice, fără negociere şi compromis.
Poziţia nu poate fi decât una combativă, chiar dacă această poziţie atrage după
sine o insurmontabilă aporie: stânga îşi doreşte ceva imposibil practic de
atins, dar a cărei atingere, teoretic, ar anula-o definitiv.
III Mecanismele stângii
Exemplele furnizate de secolul 20: bolşevismul, feminismul şi corectitudinea
politică ne conduc la idea că oricând se vor găsi fisuri în demnitatea umană în
care se va infiltra – pentru a le mari - iraţionalitatea. Confuzia în definirea
naturii umane dintre existenţa naturală – ce demonstrează descriptiv
inegalitatea - şi esenţă culturală – ce postulează normativ egalitatea – este
speculată cu cinism de agenţii stângii. Este marca înregistrată după care se
poate demască fără echivoc orice discurs de stânga.
IV Mijloacele stângii sau Istoria ca agent politic.
Pentru stânga, Istoria este definitiv angajată politic şi lucrează cu
fervoare în direcţia ei. Din nou argumentele despre timp din discursuri – trecutul rău, viitorul bun – o dau de gol:
(1) schimbarea – ce repară întotdeauna o nedreptate – este inevitabilă, iar
stânga nu face altceva decât să o anunţe prin ideologie şi să o visează prin
utopie, (2) mâna invizibilă care în capitalism intervine în economie, în cazul
stângii intervine în istorie, (3) progresul viitor este noul Dumnezeu. Din
păcate vremelnicele victorii ale stângii nu sunt şi nu au fost nicicând probe
ale existenţei sensului Istoric (în lipsa agentului politic şi, respectiv,
istoric).
V Mijloacele stângii (continuare) sau Stânga că agent istoric
Într-o altă etapă mai realistă (şi mai pragmatică) a dezvoltării stângii,
într-o etapă în care Istoria a fost jucată în mod activ (adică stânga şi-a
asumat rolul de agent istoric), ideologia nu a mai fost (doar) ideologie şi
nici utopia – (doar) utopie, ci instrumente de manipulare. Însăşi escatologia
laică a stângii (copie grosieră ca formă a celei creştine) nu este altceva
decât o demagogie goală. Se apelează la disponibilitatea de ura şi mai ales de
iubire a sufletului creştin (golit de Dumnezeu de anti-cruciada modernismului,
însă păstrând reflexe creştine) în vederea obţinerii puterii. Iar mai
îngrozitoare şi mai stupidă decât crimă şi tirania din ura este crimă şi
tirania din dragoste…
VI Lipsa neutralităţii
Deoarece stânga susţine că nu există neutralitate în termini politici a
unei gândiri, trebuie presupus că orice discurs pro stânga vine din partea unui
agent politic angajat (fie în lupta, fie în activitatea de racolare). Pentru un
agent politic conţinutul discursului este doar stilistică. Ceea ce contează
este scopul.
VII Pericolul inocenţei de stânga
Dacă există o stângă a inocenţei, ea nu poate fi decât generatoare de dezastre.
Căci Inocenţa de stânga are convingeri eronate şi puternice despre binele etern
din lume şi este uşor coruptibilă fiindcă subestimează (sau nu cunoaşte deloc)
frumuseţea răului. Puterea în mâna inocenţei politice conduce inevitabil la
crimă, la o crimă fără ucigaşi şi comisă cu bune intenţii; la cea mai gravă
crimă dintre toate, ce nu poate fi oprită sau diminuată de mecanisme morale (cum
ar fi remuşcările). Inocenţa singulară poate fi, uneori, o cale inspirată de
graţia divină spre mântuire; în schimb, inocenţa ce decide în numele unei
mulţimi este condamnată şi, în acelaşi timp, condamnă fără milă. Voce inocenţei
este mai puternică decât vocea milei şi decât vocea raţiunii şi astfel orice
compromis este imposibil, iar orice consens este cel al distrugerii. În
politică inocenţa de stânga este o formă teribilă de tiranie; în spatele ei se
ascund şi alte tare prietenoase: necunoaşterea, prostia autosuficientă, lenea,
ce nu pot fi eradicate şi capătă – prin prisma inocenţei – o doză de
respectabilitate...
VIII Progresul stângii
La o analiză mai profundă se poate pune semnul de egalitate între diverse
atitudini ale agenţilor politici de stânga, chiar dacă ele la suprafaţă, par profund
diferite. Cu ce este mai rău în esenţă (1) comunismul cu lupta de clasă, decât
(2) feminismul cu vânătorile ei de vrăjitori şi cu distrugerea sistematică a
feminităţii şi decât (3) corectitudinea politică unde toleranţa şi discriminarea pozitivă este
pretinsă (în numele unei false sau trecute agresiuni) fără a se oferi nimic –
nici măcar pace – în schimb? Progresul stângii înseamnă doar rafinarea
inteligenţei şi a limbajului, nu a patimilor; progresul stângii nu este un pas
spre civilizaţie, ci în afara ei…
Etichete:
Articol politic,
Articole,
Despre comunism,
Eseu,
Jurnal
luni, 5 decembrie 2016
(CCLXV)
Întoarce-acum,
domniţă, privirea către pajul
Bolnav de poezie,
ce ţi-a adus în dar
Tăceri diamantine
şi a avut curajul
De-a-şi scrijeli
iubirea în piatra de hotar.
(Sunt treceri
spre niciunde, mai grele ca o moarte
Şi blèsteme
neghioabe, rostite dinadins
În lunga agonie!)
Tu părul ca o noapte
Prefiră-l,
iertatoare, pe chipul lui învins;
Apropie-ţi
de-obrazul săpat de ploi şi dulce
Ca rodiile, gura,
în ultimul sărut,
`Nainte ca în
groapa uitării să îl culce
Şi să-l
îmbrăţişeze toţi îngerii de lut;
Şi chiar de niciodată el nu va auzi-o,
Încheie-ţi rugăciunea iubirii cu „Adio”.
6 IV 2009
(CCLX)
Eu, ce-am urcat Iubirea, crezând că-n vârf aşteaptă
Un Rai pustiu sau moartea, cuminte ca un sfânt,
Am
ameţit o clipă, pe cea din urmă treaptă
Când
mi-am întors, din nouri, privirea spre pământ.
În
urma mea cuvântul, mai greu decât o stâncă,
Crescut în loc de aripi, pe omoplaţii goi,
S-a
prăbuşit din slavă-n prăpastia adâncă,
Târându-ne prin neguri şi-uitare pe-amândoi.
Când m-am prezit la poale, scrutând nemărginirea,
Cu sufletul asemeni cu îngerii, uşor,
Am implorat osânda de a urca Iubirea
Precum Sisif – zadarnic, de alte mii de ori,
Căci fără tine-alături, mă aştepta o viaţă
Nevrednică în
Iadul de carne şi de gheaţă.
6.III.2009
Sonet XLI (traducere/adaptare după W. Shakespeare)
Iert micile-ţi păcate când absenţa
Mea se-ntâlneşte cu-anii tăi cei sprinteni,
Căci fără seamăn creşte frumuseţea,
Când trena-i o ispită pretutindeni.
Eşti nobil şi frumos; pentru plăcere
O ţintă eşti a celor ce-ţi trec pragul;
Şi ce bărbat când o femeie-l cere
Nu îşi preda fără de lupta steagul?
Vai mie! De ai fi în locul meu
Nu ai mustra juneţea ta fierbinte,
Ce-ţi dă prilej de răzvrătiri mereu
Şi-ţi cere să rupi două jurăminte?...
Al tău şi-al ei,
cândva făcute mie,
De dragul tău
pierdute-s pe vecie…
Sonnet XLI by William Shakespeare
Those pretty wrongs that liberty commits,
When I am sometime absent from thy heart,
Thy beauty, and thy years full well befits,
For still temptation follows where thou art.
Gentle thou art, and therefore to be won,
Beauteous thou art, therefore to be assailed;
And when a woman woos, what woman's son
Will sourly leave her till he have prevailed?
Ay me! but yet thou mightst my seat forbear,
And chide thy beauty and thy straying youth,
Who lead thee in their riot even there
Where thou art forced to break a twofold truth:
Hers by thy
beauty tempting her to thee,
Thine by thy
beauty being false to me.
Alte variante:
Gheorghe Tomozei
Măruntele păcate-n care cade
inima ta,de-o părăsesc o clipă,
li-s pe măsura anilor tăi poate,
ispitele când te urmează-n pripă.
Ești nobil ,deci ești prada cea de seamă,
frumos stârnești asalturile numa
și ce bărbat dacă muierea-l cheamă
o va lăsa fără să-și facă suma?
Vai mie!-ai fi putut să-mi uiți conacul
să-ți mustri frumusețea și-acel farmec
ce te-a mânat într-însul să-ți faci veacul
și-ajunse două jumătăți să darme:
Al ei ,prin vraja împlinind ispite
al tău,prin vraja care mă ucide.
Radu Stefănescu
Acele dulci păcate săvârşind,
Când uneori din inimă-ţi plecat
Mă vrei, de frumuseţea ta se prind,
Şi de-anii tăi puţini, neruşinat,
Că nobil eşti, deci bun de cucerit,
Cu şarm aşijderea, femei te vor,
Şi nu-i bărbat de ele plămădit
Din mreajă să le scape-aşa uşor.
Dar pân-aici, nebune! În hotar
Nu îmi intra, pe cale eşti să faci
Un îndoit păcat: a mea-i, ştii doar;
Stârnind-o, ‘n praf şi pulbere prefaci
Cu vraja ta privirile-i cuminţi,
Şi legământul nostru, când mă minţi…
Laurean Mihai Gherman
Cu voie faci iertabile greşeli,
Când îţi lipsesc din suflet uneori,
Cum anii fragezi se cuvin rebeli,
Tentaţia ţi-e sfetnic deseori.
Eşti cavaler, astfel de cucerit,
Tu eşti plăcută, demnă de curtat;
Când o femeie-ncearcă, ce tâmpit
Renunţă fără a fi profitat?
Însă puteai să nu te-atingi de ea,
Strunind juneţe şi tumult hoinar,
Ce către desfrânare te-ar forţa
Şi dublul legământ călcându-l iar:
Tentat de al ei farmec fecioresc,
De frumuseţea ta-am să mă feresc.
Axel H.LENN
Prea dulci greşeli ce-n libertate cresc,
De sunt vreodat` absent din al tău piept,
În farmec şi în vârstă te-ntâlnesc,
Cum ţine-n mers ispita calea-ţi drept.
Ai suflet blând, deci eşti mereu curtat;
Şi eşti frumos, deci trupul ţi-e dorit;
Şi când femeia-mbie, ce bărbat
Va părăsi-o până-i cucerit?
Vai mie, dar’! Puteai un gând să-mi laşi,
Să-ntorci splendoarea-ţi din prostesc avânt,
Purtând în al ei freamăt ai tăi paşi
Să-ncalci senin un dublu legământ:
Al ei faţă de mine, trup ispititor;
Şi-al tău faţă de mine, suflet trădător.
Etichete:
Traduceri,
Traduceri sonete de William Shakespeare
duminică, 4 decembrie 2016
Sonet X (traducere/adaptare după W. Shakespeare)
Sonet X (traducere/adaptare după W. Shakespeare)
Nu poţi iubi – negarea-i o ruşine! –
Pe cel nechibzuit cu-al său prezent;
Nici tu, chiar de-alţi te iubesc pe tine,
Pe nimeni nu iubeşti, e evident!
De ce îngădui urii să te-ndemne
Ca însuţi tu, sinucigaş, căminul
Să ţi-l dărâmi şi nu îţi faci din vreme,
Cu dragoste, din coperiş – destinul.
Prefer şi Ura de-mi refuzi Iubirea,
C-am să mă schimb alungă orice gând,
Dar fii măcar cu tine, cum ţi-e firea
De când te ştiu, şi generos şi blând.
De mă iubeşti, un
altul făureşte
Şi frumuseţea ta
în veci va creşte.
Sonnet X by William Shakespeare
For shame deny that thou bear'st love to any,
Who for thy self art so unprovident.
Grant, if thou wilt, thou art beloved of many,
But that thou none lov'st is most evident:
For thou art so possessed with murderous hate,
That 'gainst thy self thou stick'st not to conspire,
Seeking that beauteous roof to ruinate
Which to repair should be thy chief desire.
O! change thy thought, that I may change my mind:
Shall hate be fairer lodged than gentle love?
Be, as thy presence is, gracious and kind,
Or to thyself at least kind-hearted prove:
Make thee
another self for love of me,
That beauty
still may live in thine or thee.
Alte variante:
Gheorghe
Tomozei
De
dragoste rușine-i să n-asculți
o,tu
ce-i ești nesăbuninței fiu,
știu,dacă
vreai,poți fi iubit de mulți
dar
și că nimeni nu ți-e drag,mai știu.
Muncit de ură inima-ți încarci
cu patimă-potrivă-ți și ai vrea
al
casei bun acoperiș să-l spargi
în
loc să-ți zidești conac în ea.
Gândul
ți-l schimbă ca și eu să-l schimb,
urii
preferă-i al iubirii har,
fii
precum ești, iluminat de nimb,
bare-mi
de tine îndură-te măcar.....
Alt eu să-ți faci,iubindu-mă pe mine
și frumuseți te-or locui,depline.
Radu
Stefănescu
În mulţi te risipeşti, când îi provoci,
Ruşine n-ai: îl ai pe vino-ncoace.
Dar recunoaşte, răule, te joci,
Şi-i limpede că nimeni nu-ţi mai place.
O patimă ce-n tine unelteşte
Îţi ruinează farmecul, lascivă,
Cu furia desfrâului, şi-opreşte
A firii zămislire, deopotrivă.
Te schimbă dar, de vrei să fiu al tău,
Şi dă-i din nou iubirii ‘ntâietate
În faţa urii; sau măcar, prea rău
Încearc-a nu mai fi cu tine. Poate,
Din dragoste de
mine renăscând,
Splendori
uitate-or reveni, curând.
Neculai Chirica şi Dan Grigorescu:
Să nu iubeşti pe nimeni e-o ruşine
Când eşti în dăruiri nestăvilit!
Mulţi te iubesc, o şti destul de bine;
În schimb că nu iubeşti e prea vădit.
Înstăpânit de-o ură fără margini
Nu te sfieşti să lupţi cu tine, chiar,
Lăsând frumosul casei în paragini
În loc să-i fii destoinicul zidar.
O, schimbă-ţi gândul să mi-l schimb şi eu!
La ură ţii mai mult că la iubire?
Fii drept şi bun cum te-am ştiut mereu;
Sau ţie, cel puţin, dă-ţi fericire.
Fă-ţi un alt tu, de dragul meu, să-ţi fie
Prin el de-a pururi frumuseţea vie!
Etichete:
Traduceri,
Traduceri sonete de William Shakespeare
sâmbătă, 3 decembrie 2016
Sonet VIII (traducere/adaptare după W. Shakespeare)
E muzica prilej de plâns? Dulceaţa
Nu te-ndulceşte, râsul nu-i de râs?
De ce iubeşti ce-ţi întinează viaţa
Şi dai la schimb dureri pentr-un surâs?
De corzile ciupite pe o liră
Îţi tulbură văzduhul cu-armonii,
E pentru că şi muzica conspiră
În contra ta, de singur vrei să fii!...
Ascultă cum o notă se cunună
Cu alta şi a treia în curând
Se naşte; şi - ca ele – împreună,
Bărbat, copil şi mama sunt un cânt
Fără cuvinte, ce – de-asculţi! – te-nvaţă
Că singur nu vei izbândi în viaţă.
Sonnet VIII by William Shakespeare
Music
to hear, why hear'st thou music sadly?
Sweets
with sweets war not, joy delights in joy:
Why
lov'st thou that which thou receiv'st not gladly,
Or
else receiv'st with pleasure thine annoy?
If
the true concord of well-tuned sounds,
By
unions married, do offend thine ear,
They
do but sweetly chide thee, who confounds
In
singleness the parts that thou shouldst bear.
Mark
how one string, sweet husband to another,
Strikes
each in each by mutual ordering;
Resembling
sire and child and happy mother,
Who,
all in one, one pleasing note do sing:
Whose speechless song being many, seeming
one,
Sings this to thee: 'Thou single wilt prove
none.'
Alte
traduceri:
Gheorghe
Tomozei
De ce-asculți muzicile cu mâhnire?
(Nu bat război plăcerile-ntre ele).
De ce iubești ce ți-i străin din fire
sau
ți-s mai drage, patimile grele?
Și
armonii ce-ți par supărătoare,
nuntite
într-adins sunt numai semnul
ce
blând te ceartă-n clipe solitare
că
nu încerci să le deprinzi desemnul.
O
strună-soț și-o strună soață,iată
cum
se-nțeleg și fără grai și-s parcă
bărbat,copil
ori mamă îngrijată
și-un
singur cântec să înalțe-ncearcă:
Vorbe-ntreite
încercând s-anime:
„Ești
singur?De ești singur nu ești nime....”
Radu
Stefănescu
Îmi
pari mâhnit, deşi o alăută
Îţi
mângâie auzul. Te apasă
Această
armonie? Mai plăcută
E
leneşa cădere în angoasă?
Şi
totuşi dacă blândele-i solii
Te
plictisesc ori ţi se par caduce,
E
pentru că-i mai lesne să te ţii
Departe
de ce singur nu poţi duce.
Mai
bine-ascultă notele cum cresc
Din
magice vibraţii reciproce,
În
partituri distincte, şi lipesc,
Bărbat,
femeie şi copil, o voce
Şoptindu-ţi:
“Surghiunit într-unul
Şi
logodit cu moartea stă nebunul.”
Etichete:
Traduceri,
Traduceri sonete de William Shakespeare
Sonet VI (traducere/adaptare după W. Shakespeare)
…Deci nu lăsa a iernilor ciolane
Să-ţi urâţească verile `nainte
Să-ţi treci prin distilare-n dulci flacoane
Comoara tinereţii ca părinte.
Cu ţine însuţi nu-i păcat camắta
De vei putea întoarce împrumutul
De fericire; caută-ţi o alta
Ce-ţi seamănă şi-ţi înmulţeşte-avutul
De zece ori! căci oglindit în zece
Copii, i-o înzecită bucurie:
Nici pragul morţii nu îl vei mai trece
Şi vei trăi prin ei o veşnicie.
Nu-ţi dărui
plăcere singur; moartea
Şi viermii ei
aşteptă să-şi ia partea.
Sonnet VI by William Shakespeare
Then let not winter's ragged hand deface,
In thee thy summer, ere thou be distilled:
Make sweet some vial; treasure thou some place
With beauty's treasure ere it be self-killed.
That use is not forbidden usury,
Which happies those that pay the willing loan;
That's for thy self to breed another thee,
Or ten times happier, be it ten for one;
Ten times thy self were happier than thou art,
If ten of thine ten times refigured thee:
Then what could death do if thou shouldst depart,
Leaving thee living in posterity?
Be not
self-willed, for thou art much too fair
To be death's
conquest and make worms thine heir.
Alte traduceri:
Gheorghe
Tomozei:
A
iernii mână n-o lăsa să strice,
nedistilat
,al verii tale chip
pân,să-
te-ajungă gheara neferice,
ți-adună
dulcele-aromat în șip
că-i
bucuros cel care se întrece
să-ntoarcă,platnic,tot
ce-a dobândit,
astfel
din eul tău s-or naște zece.
Fii
cel ce crește pururi înzecit,
mai
fericit de zece ori și poate
zece
de-ai tăi refac de zece ori
făptura
ta și-așa cu moartea-n spate
în
urmă lași mereu moștenitori.
Nu
fi nebun să i te dărui iernii
lăsându-i,să
te moștenească, viermii.
Radu
Stefanescu:
Când
iernile oribile veşminte
Pe
trupul verii tale vor să pună,
Să-ţi
distilezi esenţa înainte
Ca
farmecu-i lăuntric să apună,
Şi
toarn-o într-un vas ce răsplăteşte
Pe
cei ce îl deschid, cu un profit:
Căci
dăruind în el, bogatul creşte,
Copiii
dând dobândă înzecit,
Şi
tot de zece ori mai vesel trece,
Nepăsător,
de moartea cea perfidă;
Când
laşi posterităţii chipuri zece
Mai
ştie ea pe care să-l ucidă?
Frumos
rămâi, şi nu festin de viermi:
Strecoară-te-n
copiii tăi eterni
Etichete:
Traduceri,
Traduceri sonete de William Shakespeare
vineri, 2 decembrie 2016
Sonet V (traducere/adaptare după W. Shakespeare)
Eşti dăruit din cazna migăloasă
A timpului cu
chipul tău frumos,
Dar mai apoi tot el – tiranul – o să
Îţi surpe-al frumuseţilor prinos,
Căci timpul schimbă fiecare vara,
Răpindu-i frunzele, într-o hidoasă
Eternă iarnă şi-o ruină goală
Şi ninsă-n locu-i pretutindeni lasă.
De n-ai să-ţi ţii prin distilări în sticlă
Trecutul prizonier, nici frumuseţea
Nici forţă şi-amintirea lui, nimică
N-o să-ţi rămână; însă de o să-ngheţi-a
Juniei tale gingaşă esenţă,
Chiar de n-oi fi, îţi vom simţi prezenţa.
Sonnet
V by William Shakespeare
Those
hours, that with gentle work did frame
The
lovely gaze where every eye doth dwell,
Will
play the tyrants to the very same
And
that unfair which fairly doth excel;
For
never-resting time leads summer on
To
hideous winter, and confounds him there;
Sap
checked with frost, and lusty leaves quite gone,
Beauty
o'er-snowed and bareness every where:
Then
were not summer's distillation left,
A
liquid prisoner pent in walls of glass,
Beauty's
effect with beauty were bereft,
Nor
it, nor no remembrance what it was:
But flowers distilled, though they with
winter meet,
Leese but their show; their substance still
lives sweet.
Alte
traduceri:
Gheorghe
Tomozei:
Acele
ore care cu nesații
au
făurit privirea-ți nepereche,
vor
fi tiranii propriei creații
și-o
vor sluți ca pe o mască veche.
Că
timpul mișcător târăște vara
Și
în hidoasa iarnă va s-o-ndrume,
seve-nfrânează
cu,de gheață, gheara
și-i
frumusețea ninsă,gol e-n lume.
Din distilarea verii ne rămâne,
fluid captiv între pereți de sticlă,
al frumuseții duh,ajuns fărâme
și-apoi și el prelins în marea frică.
Dar
florile ce iernii-i înfrâng casna
Doar
chipu-și pierd.Rămâne-le mireasma...
Radu
Stefănescu:
Acelaşi
soare bun ce o răsfaţă,
Şi
scaldă-n dulcea lui lumină floarea,
Îi
va sluţi cândva plăpânda faţă,
Ca
un tiran, tăindu-i respirarea
Cu
toamne lungi, spre iarnă s-o târască,
Acolo
unde frunzele uscate
Se
vor întoarce-n criptele de iască
Să doarmă somn de ger... Şi dacă poate
Pe un pervaz, îţi pare că-ntr-o vază
O
floare-a lăcrimat, să ştii, e-agheasma
Pereţilor
de sticlă, ce păstrează
Ca
un reproş, din trupul scurs, mireasma:
Căci
viaţa ei, deşi de chip s-a rupt,
Musteşte
încă, dulce, dedesubt.
Etichete:
Traduceri,
Traduceri sonete de William Shakespeare
joi, 1 decembrie 2016
Sonet XXXIII (traducere/adaptare după W. Shakespeare)
Văzut-am des cum soarele dezmierde
Înalţii munţi în zori-de-zi pe creste
Şi cum sărutul său câmpia verde
O aureşte cu-alchimii celeste,
Ca mai apoi să-ngăduie alaiuri
De nori funeşti să îi ascundă faţa
Desfigurată-n mersu-i peste plaiuri
Ce se-ntristează şi îşi pierd speranţa…
Chiar dacă el, la început de ziuă,
Ca soarele în ochii mei triumfă,
Înnourat apoi îmi spune-adio
Purtat de vântul ce spre-apusuri suflă.
Pentru aceasta
dragostea nu-i vina;
Suntem pătaţi
doar când pătăm lumina.
Sonnet XXXIII by William Shakespeare
Full many a glorious morning have I seen
Flatter the mountain tops with sovereign eye,
Kissing with golden face the meadows green,
Gilding pale streams with heavenly alchemy;
Anon permit the basest clouds to ride
With ugly rack on his celestial face,
And from the forlorn world his visage hide,
Stealing unseen to west with this disgrace:
Even so my sun one early morn did shine,
With all triumphant splendour on my brow;
But out, alack, he was but one hour mine,
The region cloud hath mask'd him from me now.
Yet him for this my love no
whit disdaineth;
Suns of the world may stain
when heaven's sun staineth.
Etichete:
Traduceri,
Traduceri sonete de William Shakespeare
miercuri, 30 noiembrie 2016
Sonet XXIX (traducere/adaptare după W. Shakespeare)
Sunt prigonit de semeni şi de soartă,
Mi-aştept însingurat şi trist sorocul,
Zadarnic bat cu plânsu-n marea poartă
A cerului şi îmi blestem norocul;
ÎI pizmuiesc pe cei bogaţi în vise,
Cei plini de-amici şi cei ce au de toate.
Ferice, chiar de-n juru-mi Paradis e,
Să mai ajungă sufletu-mi nu poate.
Gândind la tine, însă, din mormântul
De căinare ies şi-ntors la viaţă
Ridic spre ceruri, mulţumindu-ţi, cântul,
Precum o ciocârlie-n dimineaţă.
Reamintindu-ţi
dragostea-nţelegi
C-averea ţi-este
vrednică de regi!
Sonnet XCVII by William Shakespeare
When in disgrace with fortune and men's eyes
I all alone beweep my outcast state,
And trouble deaf heaven with my bootless cries,
And look upon myself, and curse my fate,
Wishing me like to one more rich in hope,
Featured like him, like him with friends possessed,
Desiring this man's art, and that man's scope,
With what I most enjoy contented least;
Yet in these thoughts my self almost despising,
Haply I think on thee, and then my state,
Like to the lark at break of day arising
From sullen earth, sings hymns at heaven's gate;
For thy sweet love remembered
such wealth brings
That then I scorn to change my
state with kings.
Alte variante:
Nesocotit de oameni şi de soartă
Ma plâng de viaţa fără căpătâi
Stăpânului cel surd, şi mi-e deşartă
Credinţa, iar blestemu-mi stă dintâi…
Aş renunţa pe loc, fără-ndoială,
La tot ce sunt, ca din virtuţi să fur,
Desăvârşind în har şi îndrăzneală
Cu farmec nou, destinul meu obscur!
Din fericire, gândul către tine
Mi se îndreapt-o clipă, şi urcând
Ca mierla dimineţii, din ruine
Un imn spre cer, renasc, înseninând:
Când înţeleg ce dragostea mi-aduce
Mă simt, din cerşetor umil, un duce…
Traducere de Radu Stefănescu
Dizgrațiatul sunt,hulit de soartă,
sunt singuraticul ce tulbur,crunt,
cu lacrimile,cerul și mă poartă
în mine gândul pierderii afund.
Cu cei bogați în vise vreau să semăn,
și le-aș deprinde bunul meșteșug
cu care-acum cel mai puțin mă-ngemăn,
eu orice am,departe-s de belșug!
Acestea le gândesc și-mi port disprețul
dar când fără de veste te evoc
sunt ca privighetoarea;cântărețul
suind spre porți de cer un imn de foc.
Bogat sunt,dragoste reamintită
și nu schimb cu a regilor ursită.....
Traducere de Gheorghe Tomozei
Etichete:
Traduceri,
Traduceri sonete de William Shakespeare
Abonați-vă la:
Postări (Atom)