Fără ora de religie (pe care aş numi-o mai
degrabă ora de educaţie religioasă) viitori cetăţeni ai ţării vor supravieţui;
le va lipsi - poate - o anume dimensiune a interiorităţii lor individuale, dar
vor fi perfect funcţionali şi capabili de o existenţă mulţumitoare şi utilă
societăţii. În mod implacabil, noul ca progres şi eficiența modernităţii vor
face ca legea şi epistemologia raţională (ştiinţifică) să înlocuiască – atât
cât a mai rămas de înlocuit - morală şi epistemologia creştină.
Adevărata drama nu se ascunde însă în
câştigarea luptei pornită de iluminişti (împotriva unui anumit tip de gândire
mistică/mitică) şi continuată de nihilişti (împotriva convingerilor morale,
religioase sau metafizice). Secolul următor poate exista – nu ştiu cât de bine!
- şi fără religie (şi fără filozofie şi fără ideologie). Nu va exista însă dacă
oamenii de mâine – că şi marea majoritatea a oamenilor de astăzi - nu vor avea
nicio instrucţie în privinţa politicii, a responsabilităţii faţă de cetate, a
igienei vieţii în comun, (într-un cuvânt: a exteriorităţii). Mai mult decât de
ora de religie este nevoie în şcoli de o ora de educaţie politică.
Carenţele în această privinţa – deşi
prezente dintotdeauna (după revoluţie) - au devenit totuşi dureros de vizibile
în cursul evenimentelor din ultimele zile. Situaţia este critică. Se constată
fără echivoc ruptură Socialului de Politic, până la limita la care Socialul nu
mai înţelege necesitatea Politicului, (ba poate chiar definiţia acestuia).
Aruncatul cu vorbe (şi eventual cu pietre) în Politic nu rezolva problema, câtă
vreme cauza se află în altă parte. Gură care scandează şi mâna ce ameninţă se
înjură şi, respectiv, se loveşte singură; a declara război Politicului (în mod
normativ şi descriptiv democratic - adică cu putere politică şi reprezentare
democratică) este echivalent cu a declara război democraţiei. Câtă vreme nu se
vor sedimenta în mentalul Socialului toate noţiunile ce ţin de politic
(politică, politicul, puterea politică, democraţie reprezentativă şi directă,
principiul separării puterilor în stat, vot, reprezentarea, etc…) (, iar
Socialul nu va mai reacţiona pur emoţional), Politicul nu poate arată altfel
decât arată în momentul de faţă. În fond
Politicul (şi în consecinţă şi Politică Politicului) este oglinda Socialului
(într-o democraţie)
Iar în Social constat că există (încă)
oameni care confundă ideologia comunistă cu cea social-democrată (sau invers);
care confundă ideologia liberală cu cea fascistă (sau invers); care se declara
vocal de dreapta şi în acelaşi timp susţin idei de stânga şi întind mâna după
salariu (fără a pricepe că salariul se primeşte că urmare a unei negocieri pe
piaţă muncii şi a muncii propriu-zise); care văd ieşirea din pseudo-anarhia
actuală printr-o dictatură (luminată); care cred că primenirea clasei politice
se poate face cu mitralieră (sau cu focul) nu cu votul; care sunt scârbiţi de
clasa politică şi consideră că toţi politicienii sunt la fel; care se declara
împotriva oricărei forme de manipulare politică (mită, demagogie, etc..), însă
îşi formează opiniile emoţional (like); care pun semnul (mai mare sau) egal
comunist între ei şi clasa politică, că şi cum a duce pe umeri responsabilitatea
conducerii sub tiruri de flegma este o onoare în sine. Cu aceşti oameni se poate organiza o
manifestaţie, cu ei se poate da un guvern şi un primar jos, însă cu ei nu se
poate face nicio schimbare adevărată.
O formă de schimbare bună, reală şi
durabilă este educaţia (politică). Educația politică este generatoare de
discernământ. Prin discernământ politic va creşte imunitatea Socialului la
ideologii extreme, la demagogie şi la mită. Prin discernământ politic se va
descoperii dialogul (pentru că este stăpânit limbajul comun) dintre Social şi
Politic. Prin discernământ va fi reinstaurat respectul pentru Politic. Este
nevoie de discernământ politic la nivelul socialului, căci dacă există la
nivelul socialului discernământ politic, politicul se va molipsi şi el de
discernământ politic (sau – dacă nu! - va fi primenit: prin vot sau revoltă).
Iată propunerea primului pas în direcția
schimbării: ora de educaţie politică obligatorie în şcoli, pentru a ne formă şi
a avea în viitor în ţară cetăţeni angajaţi şi responsabili, nu cetăţeni
alienaţi (Marx), revoltaţi (Camus), turmentaţi (Caragiale) sau recenţi (HR
Patapievici).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu