duminică, 11 octombrie 2015

Jurnal CXIX – Orație de nuntă (sub forma unui eseu) / Este Amor de Frederico Aubele




Tinere,

O vorbă bătrânească spune că destinul omului este împlinit prin trei acțiuni: plantarea unui pom, construcția unei case și creșterea unui copil. Pentru că ne închipuim – în mod greșit! – că înțelepciunea populară este profundă, însă incapabilă de metaforă și de filozofie (după cum susține Noica) luăm cele trei acțiuni ca pe formule ritualice dependente de formă (cu o simbolistică idilică și panteistă), dar cu un fond ce fie ne scapă parțial, fie s-a pierdut definitiv. (De ce ne refuzăm nouă înșine ceea ce cu atâta dărnicie și admirație oferim lumii? De ce fie ne vedem mari, dar trădați sau nerecunoscuți, cu un orgoliu copilăresc, fie ne vedem mici din pricina propriei noastre naturi sau a destinului geo-istoric, dar neapărat în ierarhie și în niciun caz relevanți prin diferență. Văd în aceasta doar scăderea proprie culturilor ce nu au depășit perioada de dezvoltare prin copiere (imitatio) și se raportează la restul culturilor printr-o schemă de valori ea însăși preluată și prin aceasta imposibil de escaladat.)

Sunt momente în care gândirea rațională trebuie suspendată și inima trebuie lăsată să triumfe singură. Nunta nu este însă unul din acele momente; nunta este – dimpotrivă! – un moment în care inima triumfă doar prin rațiune, un moment în care gândirea afectivă trebuie să se folosească de cea rațională pentru a înțelege. Pentru a înțelege și pentru a asuma acea vorbă bătrânească despre destinul omului. De fapt în aceasta – mai mult decât în iubirea ca afect pur, nestăvilit și neștiutor – ar trebui să stea premizele nuntii. (Nu neg nicidecum rolul vital al iubirii, ci doar îți îndemn iubirea să devină o forța pozitivă, creatoare de destin și dătătoare de fericire).   

Acum și numai acum, tinere, ești mai mult decât ceea ce poți fi, ești ceea ce trebuie să fii, căci ceea ce trebuie să fii a intrat în sfera a ceea ce poți fi; eticul a apărut la (/în) orizontul tău ontologic. Ai ieșit la lumină. Ești curat alături de ea – curată, te încearcă frisonul nerăbdării de a te întâmpina pe tine însuți și pe voi înșivă, iar drumul are limpezimea unei dimineți înrourate. Promisiunile sunt certitudini, certitudinile sunt adevăruri, iar adevărurile așteaptă să fie trăite, pentru că sunt obținute prin credință.

Urările mele sunt lucide: știu că de acum încolo, cu fiecare zi, nu poți să fii decât o parte din cel de acum – cel ce a descoperit drumul, fiindcă nu poți niciodată să fii cu adevărat mai mult decât ceea ce poți fi la un moment dat. Pe măsură ce alegi opțiunile ți se diminuează, dar este important să încerci să fii tot ce trebuie să fii, adică să știi să alegi. Să nu te sperie, tinere, ceea ce vei fi, chiar dacă vei fi mai puțin decât ceea ce trebuie să fii și cu atât mai puțin decât ceea ce poți fi. Ai ales ca destinul să te salveze prin conjugare. Acum – și numai acum – ești (și) tot ceea ce puteți fi (și trebuie să fiți), iar ceea ce veți fi va fi oricum mai mult decât ceea ce tu singur poți fi. Deci, fie ca, trăind și iubind, să înveți să fii individualitate în cuplu, să fii unu egal cu doi, cel ce este din cei ce sunt, în aceleași timp – mister mai ilogic și mai sacru decât cel religios (Unu egal cu Trei). Copacul ți se arată în momentul însămânțării. (Să nu crezi în mistica platoniană ce pervertește întregul eros occidental. Nimic nu este static; nu există jumătăți unice și fidele în întreg; nu există întreg divizibil pentru că nu există esența divizibilă; esența se relevă doar prin existența, iar prin imperfecțiunea existenței și esența ne apare întinată. Esența este pură doar în intenție; doar în însămânțare; doar în început; doar în ceea ce faci astăzi și în ceea ce crezi astăzi. Din credința aceasta provine și adevărul pe care îl mărturisești astăzi ca trai viitor. Iubirea este doar sămânța, dar procesul ce o transformă într-un puiet viabil implică nu doar un efort de gândire, ci și unul de voință.)  

Pomul însămânțat nu este de ajuns. Urmează pasul identității și al siguranței: zidul și acoperișul care (vă) separă și (vă) apără și care devin una cu ceea ce ești și ceea ce sunteți. Trebuie să fii (și să fiți) casă (în sensul de devenire, adică de construcție) și să te ferești/să vă feriți de orice alienare. De tentația și de minciuna exogenă. Cel ce are o casa nu se poate prăbuși pentru că întotdeauna exista pentru el un scop ultim în care individualitatea sa subzistă prin (și în) plural (și unde poate fi mai mult decât ceea ce este și ce poate fi), dar în schimb se poate rătăci. Așa că îți urez să cunoști și să ai grijă de ceea ce sunteți, căci casa este oriunde voi sunteți – într-un sens metafizic, dar și unde voi existați – într-un sens fizic.

Pomul și casa sunt însă doar pregătirile pentru ultimul – și cel mai mare – mister oferit Omului. (Doar făcând în prealabil acești doi pași nu va paște pericolul căderii.) Tinere, dacă doi egal unu și voi sunteți acest doi, atunci doi egal trei (sau orice alt număr mai mare decât doi) – adică Concepția – singura Creație iertată de Dumnezeu, prin care și voi sunteți iertați. Dar cel de-al treilea (sau al n-lea) nu este același cu voi, cu toate că este din voi. Iată un (nou) paradox: dacă doi diferiți, împreună sunt același unu, al treilea – similar cu unu – nu este același cu unu. Și iată filozofia și credința…

Iar toate acestea pornesc de aici: iubirea propune – deci: Iubiți-vă!, Dumnezeu dispune – deci: Crede!, iar rațiunea înțelege – deci: Căsătorește-te! Nunta este promisiunea unei istorii a iubirii pozitive prin credință. Un pom, o casă, un copil – un destin; un destin ca un râu, un destin care nu este singular (așa cum suntem obișnuiți să-l închipuim în occident), ci adună un alt destin într-o singură matca și apoi se ramifică, înainte de a se odihni în ocean. Este semnificația ascunsă în proverbul bătrânesc: tu ești pomul ce trebuie sădit și crescut, voi doi sunteți casa pe care trebuie s-o clădești, iar copilul … copilul este chiar copilul vostru viitor. (Le cer iertare strămoșilor dacă interpretarea dată – mai degrabă filozofică, decât etno-culturală – nu le este pe plac!)

Mulțumesc!

Niciun comentariu: