21.01 Pentru prima oră am simțit tentația de a
fura o carte. Nu de a o fura fizic, desigur, ci de a o scoate din raft, de a o
deschide și de a-i sustrage tot conținutul încet-încet prin lectură,
prefăcându-mă că de fapt o răsfoiesc. (Împrejurările erau propice: librăria
avea un loc amenajat pentru citit, iar cartea nu se întindea pe mai mult de 80
de pagini, cu până la 150 de cuvinte pe pagină.) Nu a fost un impuls inocent-romantic
de bibliofil convins, nu a fost o părăsire de sine în mrejele imaginarului, fenomen
ce se manifesta la unele persoane cu un organ al realității anemiat și cu
foarte mult timp la dispoziție. Nimic din toate asta! Pur și simplu am vrut –
conștient – să îmi însușesc conținutul de idei al acestei cărți. Pentru că mă
tulbura și mă interesa subiectul ”Despre Iubire și Moarte” într-o măsură de
care nici eu însumi nu îmi dădeam seama (Jurnal CII – Despre moarte si despre iubire). Și pentru că puteam!...
Mă reîntâlneam cu erosul și thanatosul,
cele două dimensiuni esențiale ale ființei. Aș fi vrut să ating
imponderabilitatea și detașarea suverană pe care ți-le aduc renunțările la
dorințe și la spaime; însă imposibilitatea acestui lucru și limitările la care
sunt condamnat de alcătuirea lumii și a mea proprie îmi păreau cunoscute în totalitate:
oricât de mult ai admira culoarea, consistența sau parfumul unui vin, doar
bându-l îi poți simții gustul – adică atunci când este prea târziu și anestezicul
sau otrava încep să își facă efectul. Iubirea și moartea alterează ireversibil
persoana căruia îi sunt dăruite; nici una, nici alta nu pot ieși din orizontul
ființei; de fapt ele (de)limitează ființa: moartea în parcursul ei orizontal,
iubirea în ascensiunea ei pe verticală. Din această tristețe nu se poate evada
decât prin eliberarea iubirii și a morți de cele doua verbe ce le dau putere
asupra ființei: a dori și a dispărea (a nu mai fi!). Tot astfel – ce revelație!
- și ființa se poate elibera și se poate realiza dincolo de limite; va fi nu
pentru că îi este frica de dispariție sau de sărăcie.
În timp ce stăteam aplecat asupra cărții,
la una din mesele amenajate printre rafturi, prin jurul meu roiau diverse
persoane cu pasul rărit până la limita la care se puteau citi titlurile cărților.
Abia în ilegalitatea în care mă aflam devenisem conștient de prezența lor. Pășeau
înainte și înapoi și se aplecau sau se ridicau pe vârfuri ca și cum ar fi
dansat pe muzica cu ritmuri lente ce răsuna în întreaga librărie.
Poate că și printre
ele se aflau câteva care cochetaseră cu ideea unui furt; poate ca unele o și puseseră
în practică și scăpaseră nepedepsite. Câte însă fuseseră ispitite tocmai de cartea
“Despre iubire și moarte”?
Iar eu ce speram să pescuiesc în adâncul ei
în afara unor gânduri gândite și răzgândite de mine și de alții înaintea mea de
atâtea ori? Reinterpretări dintr-o
perspectiva modernă a lui Platon (Banchetul și Phaidros? O antiteză, o paralelă
sau o simbioză între iubire și moarte? O taxonomie clară a iubiri (și a morții),
care să ajute deciziile etice? Poate! De fapt știam prea bine că toate aceste
frământări se găseau de fapt în mine, erau ale mele și orice răspunsuri căutam,
chiar și venite din exterior, ele trebuiau să treacă prin mine mai întâi și,
oricum, ele ar fi fost validate doar în clipa ultimă, extatică a iubirii sau a
morții.
Am gândit toate acestea în timp ce dădeam
fiecare pagina (ajunsesem la pagina 40, aproape de jumătatea cărții) cu
religiozitate, fără să citesc vreun rând – sau, de fapt, fără să îl înțeleg
conștient. Fusesem până atunci atent doar la mine însumi – la trăsura cu un
vizitiu și doi cai (unul nărăvaș și altul de soi, dresat): la mintea, la
sufletul și la trupul meu, la locul în care iubirea și moartea îngemănate așteptau
în întuneric și la nimic altceva. Îmi trecuseră prin fata ochilor 40 de pagini
cu semne pe care le cunoșteam, dar pe care nu le putusem asocia, ca un dislexic.
M-am simit dezamăgit și furios în același timp pentru acest furt dejucat de forte
exterioare (poate de muzica difuzată ce împiedica concentrarea sau de dansul
celorlalți iubitori de carte) - sau poate sabotat de mine însumi. Cumpărarea
cărții a fost inevitabilă; nu puteam rata o carte care – chiar daca rămânea
opacă – îmi putea canaliza gândirea și îmi
putea susține concentrarea!
Chiar și aceasta mica acoladă de jurnal o
scriu mângâindu-i coperțile. Cine știe ce se află în ea?!…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu