Viziunea filozofică. Educaţia este împărţită
între verbele a şti şi a fi (între informativ şi formativ). Dacă ne dorim
oameni compleţi, cu o deplină libertate de discernământ, capabili să îşi asigure
nu numai traiul, dar şi fericirea, ea – educația – ar trebui să hrănească şi să
antreneze toate tipurile de gândire – gândirea rațională, mistică, afectivă,
creativă şi sensibilă (XXXIX). Dacă ne
dorim în schimb oameni postmoderni atunci – da! – putem scoate din curriculara
şcolară educația religioasă, istoria şi tot ceea ce atentează la definiția şi totodată
postulatul modernității: modernitatea ca ieșire din orice religie/ideologie şi din
orice timp. Deși postmodernitatea este filozofia preferată şi în concordanţă
totală cu vremurile, personal eu sunt solidar cu punctul de vedere conform căruia
postmodernitatea este o fundătura. Din interiorul ei acest lucru nu este
vizibil pentru că nu are nicio ideologie care să îi dea un sens, iar timpul
este ca o bandă a lui Moebus. Una dintre ieșirile posibile (XXXIII) – nu
singura! - pe care le întrezăresc din această fundătura este ieşirea înapoi
(XXI), ieşirea prin religie: fie prin negarea afirmaţiei deicide a lui
Nietzsche : “Gott ist tot!”, fie prin reînvierea Lui. Este o opţiune pe care ar
trebui măcar să o avem la îndemână.
Viziunea culturala. Printre altele –
extrăgând selectiv pentru argumentație – modernitatea înseamnă şi multiculturalism
şi libertate. Multiculturalism pentru ca aparţinem mai multor culturi în acelaşi
timp şi libertate pentru ca decizia de afiliere la culturile din care facem
parte ar trebui să ne aparţină. Suntem români (în cadrul culturii
române/româneşti), suntem creştini (în cadrul culturii religioase creştine
ortodoxe), suntem angajaţi (în cadrul culturilor organizaţionale), suntem
microbişti (în cadrul culturilor sportive) şi suntem copii, părinţi, soţi (în
cadrul culturilor familiale). (vezi Prăbuşirea civilizaţiei occidentale). E o inflaţie de libertate în jur
(XXIII); în principiu putem intra şi ieşi din aceste culturi după bunul plac:
putem emigra în ţări mai dezvoltate economic, putem să ne botezam în altă
confesiune, putem să ne schimbăm slujba, preferinţele sportive, putem divorţa
sau ne putem înstrăina de membrii familiei, însă două sunt culturile în care
suntem introduşi fără a fi consultaţi, la o vârstă la care alegerea nu este
posibilă: cultura națională şi cultura religioasă. Şi acest lucru este de înţeles:
nu putem fi nimeni şi ai nimănui până când putem ști cine şi ai cui suntem de
fapt. Avem nevoie de o identitate materială şi de una spirituală iniţială. Prea
puţini contestă acest fapt în cazul culturii naţionale. Suntem «numiţi» români
prin certificatul de naştere şi apoi suntem «forţaţi» să ne învăţăm istoria,
geografia şi suntem «expuşi» zilnic la produsele culturi româneşti; «devenim» români
(câţi dintre noi mai devenim – mai exact: mai rămânem – români!). De ce – dacă
tot suntem botezaţi creştini – să nu aflam măcar ce înseamnă religia creştină
şi să avem şansa să devenim în ea, pentru că – trebuie să o recunoaştem! –
expunerea la cultura religioasă este în actualitate aproape nulă? Amintesc
faptul că, mai înainte, cele două identităţi – cea de român şi cea de creştin –
se contopeau într-una singură: în anul 1879 în constituţia României a fost
introdus articolul 7 ce condiționa cetățenia română de apartenența la rituri
creștine! În momentul de faţă parcă între cele doua culturi – între roman şi creştin
– se pornește un conflict.
Viziunea instituțională (sau civilizațională).
Nu cred că ora de religie înseamnă siluirea spirituală a copiilor. Mai nocive după
părerea mea pot fi uneori acele îndelungi ore de educaţie ideologică pragmatic-capitalistă
la care ei sunt supuşi zilnic, fără niciun fel de protecţie sau – măcar -
filtru. Dar – da! – pentru a fi politically correct, educația religioasă ar
trebuie să fie opțională. Mă întreb însă de ce opţiunea de a participa sau nu
la orele de religie ar trebui să aparţină părinţilor. Poate că apelul la un
forum – instituție - nu este cea mai bună soluție liberală în cazul educației (după
cum a decis C.C.), dar nu poate fi vorba de libertate în cazul unor persoane
fără discernământ: copii. Dacă în privința materială putem pleca de la
presupunerea că părinții acționează în general fără greș în interesul lor, nu același
lucru se aplica şi în privința spirituală. Orice ar susține Curtea Constituțională!
Să nu uităm că instituția scolii a apărut tocmai pentru că, de la un anumit
moment al dezvoltării lor în sus, părinţii nu-şi mai puteau forma şi informa – Noica
are un articol despre Formă, formare şi informare
– singuri copii.
Viziunea psihologică. Putem admite
validitatea tezei – de altfel, chiar dacă nu demonstrată, cel puţin testată științific
- conform căreia religia, mai ales în cazul societăților instabile şi slab
dezvoltate, creşte confortul psihic al membrilor ei. O explicație simplă ar fi
aceea că religia a dat răspunsuri – nu neapărat adevărate! – marilor întrebări
ce au frământat dintotdeauna spiritul uman: dragostea şi moartea (eros şi thanatos
la S. Freud). Şi prin urmare – un sens vieții. Cu toate constrângerile pe care
le-a impus sexualității şi a relelor care au decurs de aici, cel puțin ca
program, religia a elevat noțiunea de iubire; de la eros (patima, iubirea pământeasca)
la agape (sau caritas) (iubirea totală şi dezinteresată). Cât despre moarte,
unde s-ar ajunge dacă în sprintul vieții, nimeni nu ar mai vedea nimic dincolo
de linia de finish? Ar fi cu toții tentați să încetinească ritmul – ba poate
chiar să abandoneze – în primul rând pentru că orizontului s-ar alinia cu
moartea şi în al doilea rând pentru că le-ar lipsi încurajarea antrenorului de
pe margine. Îmi imaginez o epidemie generală de depresie, o lamentare
dizgrațioasă îi preajma bătrâneții. În final ar muri cu toții înfricoşaţi şi
fără speranță, după o agonie întunecată şi nedemnă.(XIX)
Nu cer sacrificarea adevărului şi a libertății
noastre de a-l cunoaște, a raționalității noastre iluminate, însă ar trebui sa
fim atenți şi la pericolele pe care adevărul şi libertatea le prezintă pentru
cei nepregătiţi şi neputincioși. După mușcătura din măr şi după alungarea din
Rai, Adam şi Eva trebuie să fi suferit o vreme de depresie şi alienare şi să fi
regretat inutila cunoaștere pe care o dobândiseră; după atâta timp depresia –
demonul amiezii – este încă boala cea mai înspăimântătoare şi cea mai răspândită.
Viziunea ironică: Din această perspectivă
atrag atenţia părinţilor care nu numai că nu îţi doresc ora de religie pentru
copii lor, dar care se şi declară oripilați şi indignați de pretenția bisericii
şi a şcolii de a o face obligatorie, că şi personaje imaginare precum Moş
Nicolae, Moș Crăciun, Zâna Măseluța, etc… se înscriu în categoria miturilor
benefice. Dacă sunt animați intr-adevăr de o dragoste onestă faţă de adevăr şi libertate,
atunci în nobila lor contra-cruciadă, sprijinită de Curtea Constituționala, ar
trebui să îi includă drept ținte şi pe aceștia.
Viziunea manipulării (finală). În cele din
urmă mi se pare ca problema este în altă parte. Oricare din viziunile de mai
sus nu numai ca acceptă critici totale sau parțiale, dar ele pot fi şi ignorate
cu desăvârșire. Un lucru este însă clar. Modul în care s-a acționat în privința
orei de religie dezvăluie o încercare fără echivoc de manipulare. Pentru ca ora
de religie să fie inclusă în curriculara școlară a propriilor copii, părinţii
au trebuit să îşi exprime opțiunea prin petiție; implicit – dacă părinţii nu
fac absolut nimic! – ora de religie era scoasă din curriculara școlară.
Psihologii specializați în comportamentul uman pot recunoaște în aceasta
practică folosirea efectului implicit (default effect). Efectul implicit se
referă la faptul că – din anumite cauze ce ţin de natura umană: efortul cognitiv
suplimentar – Ce mă interesează pe mine? O fi bine, o fi rău?, costurile
de schimbare: Trebuie să fac o petiţie, să o semnez şi să o duc personal la
şcoală!?, şi forța recomandării – Dacă e implicit, înseamnă că asta e
varianta recomandată şi alţii au ales-o şi ei! – opţiunea implicita
este preferată celeilalte/celorlalte opţiuni. Este un soi de perversitate ca în
numele libertăţii să îngustezi voit libertatea prin exploatarea slăbiciunilor omenești.
Oare cui servește?
P.S. Îmi propusesem şi alte două viziuni:
una morală şi alta politică, dar cred că ele își pierd relevanţa în condițiile
în care politica (şi oamenii care o practică) sunt deja compromiși, iar
chestiunea orei de religie şi a intereselor legate de ea nu îi poate compromite
şi mai mult şi în condițiile în care morala nu mai are oricum nici caracter
universal, nici caracter obligatoriu, iar în special morala creștină poate fi
categorisită – pe nedrept! – ca fiind anacronică.
Articolul a fost publicat pe site-ul Ziarului Natiunea:
http://www.ziarulnatiunea.ro/2015/04/02/viziuni-asupra-orei-de-educatie-religioasa/
Articolul a fost publicat pe site-ul Ziarului Natiunea:
http://www.ziarulnatiunea.ro/2015/04/02/viziuni-asupra-orei-de-educatie-religioasa/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu