sâmbătă, 24 mai 2014

Fragmente de jurnal CVIII – Etica minciunii

Uneori cel mai bun mod de a enunța o idee este să îi prezinți în mod onest cristalizarea… După ce am scris despre etică (CVI) am rămas surprins/nedumerit de pornirea kantiană împotriva minciunii. În fond nici măcar Decalogul (în varianta iudaică sau în variantele creștine) nu include porunca: Să nu minți! De ce omul ce se închina zeului Rațiunii era mai categoric în această privință decât însuși Dumnezeu? Kant își justifica critica minciunii – aici cu sensul de judecată – prin imperativul său categoric. Minciuna ca forma de agresiune morală asupra individului, agresiune traumatizantă pe care nu ne-am dori-o și pe care nu ar trebui în consecință să o practicăm. Minciuna ca rău primordial de neiertat. Și totuși până în momentul în care am acceptat (și) formal – în scris – ca normă excluderea finalității ca justificare a unei decizii etice, nu de multe ori am cedat și eu în fața argumentației ce găsea minciuna un rău necesar, rău menit să protejeze de alt rău mai mare. Și câți dintre noi nu au făcut-o? Dar chiar dacă am acceptat în final divorțul deciziei etice de finalitate ei, regula de aur nu mi se părea suficientă. Pe undeva eram convins de răul neadevărului (sub formă explicită, dar și implicită – ascunderea adevărului), dar nu îi găseam locul în logica obiectivă a eticii la care aderasem. Asta până în momentul în care m-am întors asupra propriului meu text (CVI). Undeva în el scrisesem și subliniasem: libertatea şi înlesnirea acesteia este un principiu etic. Nu mi-a fost clar de la început, însă în mine această idee a lucrat și într-un moment cu totul nepotrivit – în mijlocul unei petreceri – am exclamat: Evrika! Da ! Minciuna (sau exprimându-ne mai benign - neadevărul) răpește libertatea de discernământ (XXIV) a individului. Lipsit de opinii adevărate, individul este lipsit de cunoaștere; lipsit de cunoaștere, individul este lipsit de variante pentru alegerile sale; lipsit de variante pentru alegerile sale, individul este lipsit de libertate, iar privarea de libertate contravine principiului enunțat. Pare simplu, însă înțelegerea acestui aspect nu face din păcate mai ușoară viața și deciziile ei etice. Cineva spunea că o lume în care ar exista și s-ar spune doar adevărul ar fi o lume îngrozitoare și poate ca avea dreptate. 

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Later edit - 25.09.2015:

Iată fragmentul în care Kant își expune poziția față de minciună: "Sinceritatea este o datorie categorică, absolută, necondiționată a omului față de toți ceilalți oameni, oricare ar fi întinderea daunelor ce pot rezulta din ea pentru el însuși sau pentru altul" (Despre pretinsul drept de a minți din omenie).

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Later edit - 18.01.2016

În această lumină trebuie înțeleasă şi cuvântarea lui Isus cu privire la Adevăr: "Adevărul vă va face liberi" (Ioan 8:32): cunoaşterea adevărului întregește spectrul opțiunilor în faţă conştiinţei şi a discernământului toate opţiunile (adică libertatea de bază va fi satisfăcută). Adevărul are pe acest nivel o valoare epistemologică. Aceeaşi cuvântare comportă însă şi un înţeles superior, la nivelul libertăţii de discernământ: adevărul este introdus ca un criteriu ce poate orienta discernământul (libertatea de discernământ) în faţă alegerii. Prin credinţă, adevărul intră astfel (şi) în sfera eticii.


Niciun comentariu: