marți, 8 aprilie 2014

(CCCXXXIII)




















Prea multă primăvară ca să mai trec prin noapte,
Când ploaia lasă-n aer infuzia de flori
Şi, după insomnie, ca să m-adoarmă şoapte
De zburători şi-un soare ca fosforul, în zori.
Mă doare primăvara cum dor acele lucruri
Ce-n aşteptări pioase prin cutiuţe torc
Şi de a căror tihnă nu poţi să te mai bucuri,
Căci ele fără tine prin timpuri se întorc.
Rătăcitoarea fiică mi-a reintrat în casă
Şi sare despletită la pieptul meu pustiu.
De-atâta frumuseţe şi verde nu îi pasă
Că-mi aminteşte-n braţe cât sunt de trist şi viu!
  După dezgheţul mării, ca un barcaz în port,
  Ea se întoarce plină; eu nu mă mai întorc…

Niciun comentariu: