Fragment de Baladă

Departe, pe unde-ncă nu e

Vreo dâră de sânge şi rug,

Pe dealuri sub luna gălbuie,

Doi tineri ca ciutele fug.

Îi ceartă şi spaima şi dorul

De tot ce în urmă-au lăsat;

Şi-i cheamă la el viitorul

Să-i scape de focul turbat.

Cosiţe de flori înainte
Şi-un stol de-ntuneric ‘napoi;
Înnoadă cărarea cuminte
Şi-o torc sub o vrajă-amândoi;

El - tânăr de piatră, subţire,
Ea – rumenă, dulce fuior
Mireasă promisă, el mire,
Uniţi sub cunună de dor.

Aleargă, aleargă întruna
Prin coama pădurii, în jos;
În spate se-nfoaie furtuna
Şi-n faţă, pârâul duios.

E noapte amară şi sfântă;
Sărutul e fraged şi greu;
Prin oase dogoarea le cântă,
Dar geru-i pândeşte mereu;

Ea spune cu voce înceată:
“Iubite, e noapte, mă tem!
Ci du-mă departe, săgeată,
Departe de ger şi blestem”

El –tânăr cu umeri de criţă
O-nchide aproape,-n inel;
Ea creşte sfios ca o viţă
În toamnă, pe trunchi de oţel.

“N-ai teamă iubito, aproape
Suntem de tărâmul promis
Să trecem de munţi şi de ape
În zbor de lumină şi vis .“

Ca robul în palme-o sărută
Şi-n lungul potecii se rup
Îndemnuri şi urme de ciută
Da-n ceafă-i duhoarea de lup.

Aleargă, aleargă-n câmpie,
Ca doi licurici în amurg,
Deasupra sunt stele o mie
Şi nouri în turme se scurg.

Aleargă, aleargă spre astre –
Doi tineri bezmetici şi orbi;
În faţă sunt păsări măiastre,
În spate e tunet de corbi.

Ea ţipă cu voce uriaşă:
“Iubite, e noapte, mă tem,
Mi-e sângele plâns pe cămaşă
Şi-n braţele tale sunt ghem”.

El – tânăr cu ochii în floare
La buza pământului stând
Răspunde mocnit: “Ţi se pare!;
Alungă netrebnicul gând!

Să mergem iubito, ‘nainte,
Sătui de nădejde, pe drum;
Şopârla durerilor minte,
Nu-i timp de odihnă acum”.

Alergă smeriţi mai departe,
Pe ape sub cerul târziu,
În urma e tropot de moarte,
Dar totu’ ‘nainte e viu.

El - tânăr necopt, doar în faţă
Se uita; ea – doar inapoi
El vede odihnă ; ea – ceaţă
Şi moarte şi surle şi ploi.

Ea-l mustră cu voce sfârşită:
“Iubite, e noapte, mă tem!”
Dar el o împacă “Iubită,
E ceasul de foc şi blestem”

“Ci, iată sfârşitul ne-aşteaptă
Tărâmul de vis a rămas
Pitit pe cărarea cea dreaptă,
Aproape de zori, la un pas”.

Dar totul se curmă-ntr-o clipă

De parcă nicicând n-ar fi fost,

Degeaba-i iubirea aripă

Căci răul nu intră în post.

Sub rănile talpilor cască

Pământul o gură avid

În zori şi-n capcana câinească

Duşmanii de moarte îi prind.