miercuri, 12 februarie 2014

Ultima îmbrățișare…






















Nu vom putea opri îmbrățișarea
Din clipa asta-n palmele căuș,
Căci alte clipe ce aduc uitarea
Ne bat şi se înghesuie la uşi.
             
Vor fi şi nopţi mai albe şi mai scurte
Decât cele trăite până ieri,
Dar n-o să aibă cine să le-asculte
Şi vom dormi în leagăn de tăceri.

Şi luni mai lungi şi pline de iubire
Decât acest Februarie vor fi,
Dar alteia atuncea voi fi mire
Şi altuia tu soaţă o să fii.

Vor fi şi ierni mai calde ca aceasta,
Cu ape care nu vor îngheţa,
Dar cât de greu vom îndura năpasta
Singurătăţii-n cupluri, draga mea.

Şi anii or să curgă cu duiumul
Mai plini decât acesta cu poveşti.
Ne va fi dor, dar nu vom şti pe drumul
Vieţii unde sunt şi unde eşti.

Doar clipa rece, ultimă cu clipa
Îmbrăţişării de acum va semăna,
Ne vom întinde în zadar aripa,
Căci nu vom fi alături, draga mea.

Variantă strofa 3:
Şi luni mai lungi şi pline de iubire
Decât acest Februarie-or să fie,
Dar alteia atuncea voi fi mire
Şi altuia tu o să-i fi soţie..



12 II 2014

Niciun comentariu: