marți, 25 februarie 2014

(CCCXXX)












În ziua-ntâie, dorul m-a hămăit din şanţuri
Şi-apoi, în cea de-a doua, m-au năpădit furnici
De teama-i; în a treia mi-a prins de suflet lanţuri
Şi-abia în cea de-a patra a șfichiuit din bici;
În cea de-a cincea visul mi l-a străpuns cu fiare,
Iar ochii,-n cea de-a şasea, de vâlvătaie seci
Mi i-a închis; în ziua a şaptea n-a fost soare
Şi-apoi în cea de-a opta m-a vizitat în beci…
Dar îngropat în gânduri – cosciugu-mi de sminteală
Şi-nţelepciune -, dorul , urmându-mă, muri
Şi-atunci, precum un Lazar din somnul de sineală
Am înviat în noua şi-aromitoarea zi.
  Dar totul pân’ la urmă fu zbatere în van…

  Îmi desluşi oglinda că zilele-au fost ani! 

Niciun comentariu: