Ne-am închis amândoi
Într-o cameră goală
În care lumina intra
Printr-o singură fantă
La care nu puteam ajunge.
După un timp mi-ai spus
Că ţi s-a făcut atât de dor
De cer încât mă urăşti.
Te-aş fi lăsat să pleci, însă
Pierdusem de mult cheia.
Şi atunci am venit cu palmele
Făcute căuş spre tine, iar tu
Te-ai salvat sprijinindu-te în ele.
N-am mai apucat să-ţi spun
Că destinul îmi desenase
Cerul tău în palme, iubito.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu