marți, 28 ianuarie 2014

Fragmente Jurnal XCVII – Modernitatea şi ontologia

Modernitatea propune suspendarea problemelor ontologice şi prin urmare face irelevante posibilele răspunsuri atât de necesare salubrității mentale a individului (răspunsuri ce îl pot îndrepta pe calea fericirii complexe). Derivată din progres, modernitatea sfârşeşte prin a deveni dușmanul perfid al progresului anulând trecutul şi în consecința posibilitatea comparației între momente temporale diferite. Dar ființarea şi tot ceea ce derivă din ființare, fără progres, fără devenire nu are sens. Trecerea sub tăcere a unui capitol esențial de întrebări nu poate decât să întregească imaginea de superficialitate, de derivă, de buclă infinită a modernității. Ieşirea există atât pentru oamenii moderni – oamenii Căzuţi – ce o compun, cât şi pentru modernitate ca forma de cultură, rezultat al conlucrării în rău a oamenilor căzuți. Din păcate însă atât evoluția omului, cât şi reinventarea religioasă, autolimitarea modernităţii sau eliminarea temporalității se lasă așteptate (Ieșirea din modernitate). Poate că este nevoie de o altă strategie. După ce progresul a încetat să mai fie explicația noului, invidia i-a luat locul într-un mod subtil şi greu de deslușit în contextul în care este mult mai ușoară explicația autoreferențială a modernității. Daca acceptam aceasta teza (Cauzele Modernităţii) rezultă că paradigma modernităţii şi paradigma egalităţii (Despre limită) şi-au trădat originile şi cad în derizoriu, ridicând invidia – provenită din continua comparaţie cu semenul – şi înlăturarea frustrării pe care aceasta o provoacă la rang de scop. Ca întotdeauna în astfel de situații fără ieșire (în care efectele devin cauze), descoperim că invidia pleacă de la desconsiderarea problemelor ontologice individual-superioare ce pot face relevant omul prin sine însuși şi înlocuirea lor cu probleme ontologice de grup, de cultură (prima şi cea mai mare greșeală a socialismului - varianta roșie a modernității) sau, dimpotrivă de la exacerbarea lor într-o singură direcţie (cea materială) până la angoasă (în capitalism)… Tragem speranța ca reflecția ontologică autentică, fără a putea salva neapărat ceva, poate demasca modernitatea şi ne poate proteja de seducția acesteia.

Niciun comentariu: