Modernitatea propune suspendarea
problemelor ontologice şi prin urmare face irelevante posibilele răspunsuri atât
de necesare salubrității mentale a individului (răspunsuri ce îl pot îndrepta
pe calea fericirii complexe).
Derivată din progres, modernitatea sfârşeşte prin a deveni dușmanul perfid al
progresului anulând trecutul şi în consecința posibilitatea comparației între
momente temporale diferite. Dar ființarea şi tot ceea ce derivă din ființare, fără
progres, fără devenire nu are sens. Trecerea sub tăcere a unui capitol esențial
de întrebări nu poate decât să întregească imaginea de superficialitate, de
derivă, de buclă infinită a modernității. Ieşirea există atât pentru oamenii
moderni – oamenii Căzuţi – ce o compun, cât şi pentru modernitate ca forma de cultură,
rezultat al conlucrării în rău a oamenilor căzuți. Din păcate însă atât evoluția
omului, cât şi reinventarea religioasă, autolimitarea modernităţii sau
eliminarea temporalității se lasă așteptate (Ieșirea din modernitate).
Poate că este nevoie de o altă strategie. După ce progresul a încetat să mai
fie explicația noului, invidia i-a luat locul într-un mod subtil şi greu de deslușit
în contextul în care este mult mai ușoară explicația autoreferențială a modernității.
Daca acceptam aceasta teza (Cauzele Modernităţii)
rezultă că paradigma modernităţii şi paradigma egalităţii (Despre limită)
şi-au trădat originile şi cad în derizoriu, ridicând invidia – provenită din
continua comparaţie cu semenul – şi înlăturarea frustrării pe care aceasta o provoacă
la rang de scop. Ca întotdeauna în astfel de situații fără ieșire (în care efectele
devin cauze), descoperim că invidia pleacă de la desconsiderarea problemelor
ontologice individual-superioare ce pot face relevant omul prin sine însuși şi înlocuirea
lor cu probleme ontologice de grup, de cultură (prima şi cea mai mare greșeală
a socialismului - varianta roșie a modernității) sau, dimpotrivă de la
exacerbarea lor într-o singură direcţie (cea materială) până la angoasă (în
capitalism)… Tragem speranța ca reflecția ontologică autentică, fără a putea
salva neapărat ceva, poate demasca modernitatea şi ne poate proteja de seducția
acesteia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu