luni, 2 decembrie 2013

Fragmente Jurnal XCII – Pisica lui Schrödinger şi cunoaşterea

În 1935, Schrödinger a propus următorul experiment mental:

O pisică este închisă într-o cameră din oțel, împreună cu următorul dispozitiv (care trebuie să fie ferit de interacțiunea directă cu pisica): într-un detector Geiger-Müller se află o cantitate mică de material radioactiv, atât de mică încât, în decurs de o oră, doar un singur atom probabil se va dezintegra, sau cu egală probabilitate, poate niciunul; dacă totuși se întâmplă, detectorul Geiger va genera un semnal şi prin intermediul unui releu eliberează un ciocan care sparge o mică fiola de cianură. Dacă lăsam nesupravegheat întregul sistem timp de o oră, putem spune că pisica trăiește încă dacă în acest timp nici un atom nu s-a dezintegrat. Funcția de undă a întregului sistem va exprima acest fapt având în ea pisica vie-și-moartă (scuzați expresia) sau împrăștiată în părți egale.

Experimentul lui Schrödinger, conceput iniţial pentru a scoate în evidenţă natura stranie a superpoziției cuantice, este un prilej minunat de a pune la lucru sistemul epistemologic pe care îl avem la îndemână (XXXVII). Vom completa experimentul cu câteva ipoteze suplimentare pentru a introduce în ecuaţie toate tipurile de cunoaştere şi pentru a putea efectua astfel un studiu comparativ. La experiment vor participa 4 subiecţi cunoscători. Fiecare dintre ei va fi posesorului unui anumit tip de gândire (în stare pură): A va fi un avea o gândire raţională, B – o gândire sensibilă, C – o gândire mistică, iar D – o gândire afectivă. De asemenea, înainte ca pisica – un superb exemplar birmanez – să fie introdusa în cutie, toţi cei patru vor avea prilejul să o privească pentru câteva minute, iar mai apoi, la sfârşitul experimentului, după o oră, tot împreună vor fi de faţa şi la deschiderea cutiei. 

Subiecţii se confruntă cu următoarea întrebare: „Ce putem cunoaşte despre starea pisicii în timpul experimentului?”.

A - Subiectul rațional
(Subiectul cunoașterii raționale constată mai întâi că opinia sa despre obiectul cunoaşterii este adevărată; caută o justificare pentru aceasta opinie; şi apoi crede în ea.) (XXXVII)

Opinia (ce va deveni apoi cunoaștere rațională) pe care un subiect raţional şi-o formează despre starea pisicii este următoarea: chiar dacă nu vedem ce se petrece în interiorul cutiei nu suntem total lipsiţi de cunoaştere. Ştim că în interiorul cutiei se află o frumoasă pisică birmaneză şi mai ştim că există o probabilitatea egală ca pisică să fie moartă sau pisica să fie vie. Starea pisicii până în momentul deschiderii cutiei (şi al observaţiei directe) este o suprapunere de stări; noua stare este o stare diferită de starea pisicii vii sau starea pisicii moarte; pisica este vie-moartă sau moartă-vie. Aceasta este starea pisicii pentru lume exterioară, iar lumea exterioară poate opera cu aceasta stare (ciudată şi non-intuitivă) a pisicii (de exemplu un iubitor de pisici va trebui cu un ochi să plângă şi cu celălalt să râdă în timpul experimentului). Conform interpretării de la Copenhaga (ceea ce în termeni epistemologi este justificarea opiniei) superpoziţia pisici decade într-o singură stare în momentul deschiderii cutiei. Sau – altfel spus – cunoaşterea modifică şi obiectul cunoaşterii (XCI) în cazul acestei variante de cunoaştere (ce utilizează facultatea raţiunii).

B - Subiectul senzitiv
(Pentru subiectul senzitiv ordinea obținerii atributelor cunoașterii este următoarea: prin intermediul simţurilor subiectul cunoaşterii stabileşte valoarea de adevăr a unei opinii despre obiectul cunoaşterii; subiectul crede în această opinie, deoarece are încredere în propriile simţuri.)

Deoarece facultăţile senzoriale (simţurile) nu pot spune nimic despre starea pisicii din cutie (cutia este opacă şi izolată fonic), subiectul senzitiv va afirma pur-şi-simplu că nu poate cunoaşte nimic despre starea pisicii. Pisica – din punctul său de vedere – nu aparţine lumii, pentru că starea ei nu poate fi cunoscută. El nu va face nimic altceva decât să aştepte deschiderea cutiei pentru a obţine informaţii (senzoriale) despre pisică. Abia apoi îşi va forma opinia/opiniile despre starea ei. 

C - Subiectul mistic
(Pentru subiectul mistic ordinea obţinerii atributelor cunoaşterii mistice este următoarea: Subiectul cunoaşterii ajunge să creadă într-o opinie despre  obiectul cunoaşterii; pentru a susţine credinţa se formulează o justificare; opinia în care se crede în mod justificat devine adevărată pentru subiectul cunoaşterii.)

Abordarea subiectului mistic va fi diferită. Să presupunem – ne vedem nevoiţi să îmbogăţim experimentul cu alte ipoteze! – că subiectul mistic este posesorul unei credinţe – aici termenul de credinţă are şi înţelesul de justificare – conform căreia orice pisică are 9 vieţi. (Bineînțeles că această credinţă este doar o simplificare. Subiectul mistic poate crede orice atâta vreme cât aceasta credinţă – în viziunea sa - afectează starea pisicii. Un alt exemplu poate fi următorul: subiectul mistic este creştin şi se roagă pentru viaţa pisicii.) Dacă o pisică are 9 vieţi – şi nu şi le-a irosit pe toate în experienţe anterioare (sau dacă, conform celui de-al doilea exemplu, Dumnezeu are grijă de ea), atunci indiferent de ce se întâmplă în interiorul cutiei pisica birmaneză va supravieţui. Subiectul mistic (crede că) prin cunoaştere determină starea pisicii. Aceasta este opinia sa: pisica este vie! Altfel spus – ca şi în cazul cunoaşterii raţionale – cunoaşterea mistică modifică obiectul cunoaşterii.

Subiectul afectiv
(Pentru subiectul afectiv ordinea obținerii atributelor cunoașterii este următoarea: Subiectul cunoașterii ajunge să creadă într-o opinie despre obiectul cunoaşterii; prin credinţa – afect - opinia devine adevărată; adevărul opiniei provenita din credinţă – afect - este suficient pentru a face opinia justificabilă.)


În cazul subiectului afectiv emoţiile vor determina cunoaşterea în alt spaţiu decât în spaţiul rațional (XXVI). Cunoașterea se mută pentru subiectul afectiv în spaţiul simţirii. Subiectul afectiv ştie că pisica birmaneză – de care s-a legat afectiv – este fie moartă, fie vie, însă emoţiile sale nu vor aştepta sfârşitul experimentului. Aceste emoţii trăite şi eventual exteriorizate (pozitive sau negative) ţin loc de opinii despre pisica aflată în cutie, cată vreme ele modifică starea mentală a subiectului cunoaşterii.

Niciun comentariu: