Fragmente Jurnal XXXVIII – Despre cunoaștere (continuare)

„Lumea este tot ceea ce putem cunoaște.”  (XXXVII). Ne ferim să limităm lumea prin altceva decât prin cunoaştere, însă nu putem limita cunoaşterea la lumea cunoscută. Denumim acest principiu, principiul cognoscibilităţii... Acesta este un punct de vedere. Privind însă aceeaşi propoziţiei dintr-o altă perspectivă, ea se transformă într-o definiţie a lumii prin cunoaştere… Iar cunoaşterea este (într-o accepţiune preluată din Logical behaviorism) „o stare mentală a subiectului cunoașterii provocată de obiectul cunoaşterii (precum şi procesul de ajungere în această stare mentală)” (XXXVII).

Lumea cunoscută este un subset al lumii. Este vina limitelor facultăţilor noastre cognitive că nu o putem extinde la dimensiunea lumii şi în acelaşi timp că nu ne-o putem reprezenta exact în minte (ceea ce poate însemna acelaşi lucru). Opiniile despre lume intermediază cunoaşterea lumii.(XC)

Care este natura lumii? (Se constituie în opinii atât răspunsul la această întrebare cât şi întrebarea însăşi, fiindcă opiniile nu sunt doar afirmaţii, ci şi propoziţii care trezesc indirect afirmaţii - afirmaţii care altfel nu ar fi existat.). Nu excludem ipoteza unei lumi apriorice pe care cunoaşterea o descoperă (XCI), însă susţinem posibilitatea de a extinde lumea cu ajutorul unei cunoaşteri de ordin creativ. 

Astfel, lumea, prin cunoaștere, se autoreferenţiază şi creşte. „Cunoașterea modifică lumea”. Lumea cunoscută prin intermediul opiniilor O(L) şi operaţia cunoaşterii C/O(C) se adaugă lumii. Putem înţelege astfel de ce lumea nu poate fi cunoscută în totalitatea ei, chiar presupunând că deținem opinii adecvate (JTB) despre lume. În momentul în care am cunoaşte lumea, cunoaşterea lumii s-ar adăuga deja lumii printr-un proces repetitiv spre infinit.  Putem însă opera cu lumea (cognoscibilă şi infinită) în acelaşi mod în care Cantor ne-a învăţat să operăm cu infiniţii matematici (de revenit).

Care este forma generală a cunoaşterii? C = A ştie că B, unde B este o opinie despre lume B=O(L). În orice opinie despre lume se subînţelege prezenţa subiectului. Atât cunoaşterea C, cât şi constituenţii săi A şi O(L) aparţin lumii (XXXVII).

Din ce este alcătuită lumea? Am evitat aceasta întrebare deoarece ea ne obligă la formularea unui postulat cu valoare de adevăr contestabilă (sau mai exact imposibil de fixat). Este adevărat însă că fără acest postulat (sau aceste postulate) teoria cunoaşterii este inutilizabilă şi deci inutilă. L.W. susţinea că „Lumea se descompune în fapte. Faptul este existenţa stărilor de lucruri atomare. Starea de lucruri atomară este legătura între obiecte. Starea de lucru atomară trebuie presupusă deja în lucru.” Cu alte cuvinte: „nu putem gândi niciun obiect în afara posibilităţii legăturii sale cu altele” – „în afara lumii”…

Propunem o altă abordare (ce poate fi redusă la cea formulată mai sus).

1.         Lumea este alcătuită din obiecte de diverse tipuri:

1.1.      entităţi (definite prin proprietăţi/caracteristici)

1.1.1.a) Suma proprietăţilor/caracteristicilor unei entităţi formează entitatea, sau, echivalent:

1.1.1.b) Entitatea este formată (doar) din caracteristicile sale.

1.1.1.1. Orice entitate are drept caracteristică granița.   

1.1.2. Mai multe entităţi unite prin relaţii pot forma o nouă entitate.

1.1.2.1. Mulţimile de entităţi sunt la rândul lor entităţi.

1.2.      relaţii (ce unesc proprietăţile a două sau mai multe entităţi).

1.2.1.   Cunoaşterea este un tip de relaţie particulară între subiectul cunoaşterii şi obiectul cunoaşterii.

1.2.2.   Oricărei caracteristici a unei entităţi îi corespunde o relaţie.

1.2.3.   Nu există proprietăţi ale entităţilor de sine stătătoare (fără o relaţie ataşată).

1.3.      procese (modificări ale caracteristicilor entităţilor şi ale relaţiilor) – mişcarea

1.3.1.   Procesul cunoaşterii (denumit uneori şi simplu: cunoaştere) este un procesul de stabilire a relaţiei cunoaşterii.

2.         Obiectele lumii pot fi cunoscute. (?)

2.1.      Opiniile despre lume devin opinii despre obiectele lumii (despre entităţi, despre relaţii sau procese).

2.1.1.   Opiniile sunt caracteristici/proprietăţi ale obiectelor.

2.2.      Prin intermediul cunoaşterii, subiectul cunoaşterii este relaţionat cu opinia despre obiectul cunoaşterii şi prin aceasta cu însuşi obiectul cunoaşterii.

Putem infera din afirmaţiile de mai sus că nu există entităţi fără caracteristici şi respectiv caracteristici fără relaţii, deci nu există entităţi în afara posibilităţii legăturii/relaţiei cu alte entităţi.

Ca urmare a cunoașterii în mintea subiectului cunoașterii se creează un subset al lumii (lumea cunoscută) în care singurele caracteristici ale entităților care o formează sunt opiniile despre acele entităţi, relaţiile sunt de fapt opinii despre relaţii şi respectiv procesele sunt opinii despre procese. În acest fel putem lega definiţia cunoaşterii enunţată în articolul precedent – „Cunoașterea este o stare mentală a subiectului cunoașterii provocată de obiectul cunoaşterii (precum şi procesul de ajungere în această stare mentală)” – cu cea oferită mai sus: „Cunoaşterea este un tip de relaţie particulară între subiectul cunoaşterii şi obiectul cunoaşterii”. Pe deoparte procesul de stabilire a legăturii (şi legătura însăşi) reprezintă cunoașterea, pe de alta parte starea mentală a subiectului este reacţia subiectului la cunoaştere – finalitatea cunoaşterii. Se poate observa că sistemul anterior este(era) incomplet fără aceste noi precizări.

Subiect tratat/reluat în articolul CI... 

În contextul postulatului/postulatelor de mai sus, cum arată din punct de vedere formal logico-filozofic o opinie despre lume? (Cum arata B din propoziţia A ştie că B?)…

·         În cadrul logicii tradiţionale se considera că toate propoziţiile (opiniile)  sunt de forma subiect-predicat (adică opinii despre entităţi) (în general: entitatea X are caracteristica Y; de exemplu: Calul X este maro).

·         Trebuie însă adăugate şi propoziţiile (opiniile) care enunţă că doua entităţi stau într-o anumită relaţie (în general: entitatea X – mai exact caracteristica X1 - se află în relaţia R cu entitatea Y – mai exact caracteristica Y1; de exemplu: Calul X este mai mare decat Calul Y),

·         precum şi propoziţiile (opiniile) despre procese care explică opiniile despre entităţi sau opiniile despre relaţii (în general: Prin procesul P entitatea X a căpătat caracteristica Y sau Prin procesul P între entitatea X şi entitatea Y s-a stabilit relaţia R; de exemplu: Calul X a fost vopsit sau Calul Y a crescut).

De importanţă sporită sunt opiniile despre entităţi şi despre relaţii; opiniile despre procese sunt doar explicaţii (justificări) ale unei stări a lumii cunoscute la un moment dat.

(Va urma)