duminică, 24 noiembrie 2013

Fragmente Jurnal XC – Despre cunoaștere (Despre lumile mentale)

Dacă doar prin intermediul opiniilor aveam acces la cunoașterea lumii, putem spera că subiectul cunoașterii se poate apropia oricât de mult de cunoaşterea lumii (prin replicarea unui subset de obiecte al lumii în mintea sa şi prin îmbunătăţirea continuă a opiniilor despre lume), dar putem fi siguri ca nu va putea/reuşi vreodată să o cunoască totuşi complet si exact. (Am stabilit deja aceasta concluzie plecând de la premisa că lumea este încontinuu îmbogăţită de cunoaştere). Ne plasăm astfel undeva în sfera unui scepticism moderat: exista o lume exterioară, nu putem cunoaşte lumea aşa cum este, însă există cunoaştere. Ne nelinişteşte însă alt aspect al problemei. Am afirmat la punctul 8 (XXXVII)– pornind de la argumentele lui Edmund Gettier - că „pentru cunoaștere nu este suficient ca subiectul cunoașterii să îşi formeze despre obiectul cunoașterii opinii: adevărate, justificate şi in care să creadă”. Dacă subiectul cunoscător va ajunge întâmplător – sau nu! – să ofere valoare de adevăr unor opinii false (alegând căi de cunoaştere diferite de cunoaşterea raţională, mult mai susceptibile la erori) cu ajutorul acestor opinii îşi va forma în interiorul său o imagine deformată a lumii. Nu vom putea însă să decidem (dacă nu puteam descoperi iluziile/erorile) care lume interioară corespunde mai mult lumii reale. Subseturile lumii create interior – care aşa cum am văzut sunt deja o parte a lumii – oricât de false ar fi, devin pentru subiectul cunoscător un fel de realitate – o realitatea mentală, o lume mentală, creată. Nimic nu poate face aceasta lume mai puţin importantă decât lumea reală pe care încercăm să o cunoaştem, câtă vreme subiectul cunoscător acţionează în ideea că lumea sa mentală există cu adevărat şi câtă vreme, după cum am spus, lumea mentală este oricum deja o parte a lumii.

Niciun comentariu: