sâmbătă, 19 octombrie 2013

Fragmente Jurnal XXXV– Liberalism activ vs. liberalism pasiv

Deslușim prin lentila pe care ființarea în modernitate ne-o aşează pe ochi, două faţete ale liberalismului. Una care provine din forţa de a ţine în balanţă opinii divergente şi cealaltă provenită din slăbiciunea de a nu putea distruge opinii adverse. Un liberalism activ, de frondă şi altul pasiv, conservator, de salon, care repugnă când este demascat drept laşitate. Atât de asemănătoare sunt manifestările lor în condiţiile în care astăzi liberalismul este chemat nu la luptă ci la vot, încât ne putem deseori minţii pe noi înşine. Iar, dacă avem din întâmplare revelaţia propriei scăderi (şi prin comparaţie a scăderilor tuturora) nu putem ridica acuzator glasul. În comedia liberalismului nu ne-a mai rămas decât vociferarea. Alegerile nu ne mai definesc, fiindcă opţiunile sunt predefinite şi nu mai avem discernământul de a crea altele noi. Iar opiniile nu se mai cântăresc cu valoarea adevărului în balanţa, ci nu cea a mulţimii  de susţinători. Toate opiniile se conservă şi sunt respectate în numele incertitudinii, de parcă incertitudinea ar fi adevărul liberalismului. De fapt nici măcar lucrul acesta nu îl putem fixa: de inexistenta adevărului absolut (sau mai bine zis de imposibilitatea cunoaşterii adevărului absolut) nu putem fi siguri pentru ca însuşi inexistenţa adevărului absolut (sau imposibilitatea cunoaşterii adevărului absolut) ar fi un adevăr absolut în sine. Iată principiul liberalismului pasiv şi poziţia lui faţă de adevăr: libertatea şi liberalismul pernicios al postmodernităţii. Incertitudinea morbidă ce permite şi plusul şi minusul departe de adunări. Într-o altă formulare H.R.P. propune şi el un paradox al libertăţii: „Libertatea ţine de împrejurarea că se bazează pe posibilitatea ca minciuna, răul şi imoralitatea să existe”. Liberalismul activ a pierit încă din momentul în care a permis pasivitatea faţă de opinii şi opţiuni; din momentul în care a s-a predat în faţa libertăţii absolute – posibilitatea de a te sustrage alegerii. Liberalismul activ a ajuns o statuie impunătoare şi trufaşă, cocoţată pe un piedestal, într-o piaţa prin care se foiesc o mulţime de oameni gheboşi de atâtea bătăi prieteneşti pe spate. În numele lui este violată libertatea.

***

Libertatea este dată de îngrădirea sau neîngrădirea opţiunilor şi a exercitării alegerilor din prisma unei persoane, pe când liberalismul este dat de viziunea asupra opţiunilor şi opiniilor altor persoane, din prisma aceleaşi persoane.  Nu rareori în modernitate ele intră în conflict. Victoria este simplă: liberalismul este politically correct, iar libertatea trebuie sacrificată în numele libertăţii celorlalţi. Punctul de echilibru Nash al acestui joc social este libertatea nulă şi liberalism pasiv – de perceptie – maxim.

Niciun comentariu: