Deslușim prin lentila pe
care ființarea în modernitate ne-o aşează pe ochi, două faţete ale
liberalismului. Una care provine din forţa de a ţine în balanţă opinii
divergente şi cealaltă provenită din slăbiciunea de a nu putea distruge opinii
adverse. Un liberalism activ, de frondă şi altul pasiv, conservator, de salon,
care repugnă când este demascat drept laşitate. Atât de asemănătoare sunt
manifestările lor în condiţiile în care astăzi liberalismul este chemat nu la
luptă ci la vot, încât ne putem deseori minţii pe noi înşine. Iar, dacă avem
din întâmplare revelaţia propriei scăderi (şi prin comparaţie a scăderilor
tuturora) nu putem ridica acuzator glasul. În comedia liberalismului nu ne-a
mai rămas decât vociferarea. Alegerile nu ne mai definesc, fiindcă opţiunile
sunt predefinite şi nu mai avem discernământul de a crea altele noi. Iar
opiniile nu se mai cântăresc cu valoarea adevărului în balanţa, ci nu cea a
mulţimii de susţinători. Toate opiniile
se conservă şi sunt respectate în numele incertitudinii, de parcă
incertitudinea ar fi adevărul liberalismului. De fapt nici măcar lucrul acesta
nu îl putem fixa: de inexistenta adevărului absolut (sau mai bine zis de
imposibilitatea cunoaşterii adevărului absolut) nu putem fi siguri pentru ca
însuşi inexistenţa adevărului absolut (sau imposibilitatea cunoaşterii adevărului
absolut) ar fi un adevăr absolut în sine. Iată principiul liberalismului pasiv
şi poziţia lui faţă de adevăr: libertatea şi liberalismul pernicios al
postmodernităţii. Incertitudinea morbidă ce permite şi plusul şi minusul
departe de adunări. Într-o altă formulare H.R.P. propune şi el un paradox al
libertăţii: „Libertatea ţine de împrejurarea că se bazează pe posibilitatea ca
minciuna, răul şi imoralitatea să existe”. Liberalismul activ a pierit încă din
momentul în care a permis pasivitatea faţă de opinii şi opţiuni; din momentul
în care a s-a predat în faţa libertăţii absolute – posibilitatea de a te sustrage
alegerii. Liberalismul activ a ajuns o statuie impunătoare şi trufaşă, cocoţată
pe un piedestal, într-o piaţa prin care se foiesc o mulţime de oameni gheboşi
de atâtea bătăi prieteneşti pe spate. În numele lui este violată libertatea.
***
Libertatea este dată de
îngrădirea sau neîngrădirea opţiunilor şi a exercitării alegerilor din prisma
unei persoane, pe când liberalismul este dat de viziunea asupra opţiunilor şi opiniilor
altor persoane, din prisma aceleaşi persoane.
Nu rareori în modernitate ele intră în conflict. Victoria este simplă:
liberalismul este politically correct, iar libertatea trebuie sacrificată în numele
libertăţii celorlalţi. Punctul de echilibru Nash al acestui joc social este
libertatea nulă şi liberalism pasiv – de perceptie – maxim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu