În Scrisoarea III de Mihail Eminescu (precizarea
autorului este un act de penibilă recunoaștere a faptului ca nivelul cultural general
a scăzut sub un nivel rezonabil) întâlnim două anacronisme. Primul – cel mai
cunoscut – este legat de vârsta personajului istoric Mircea cel Bătrân. În
momentul în care cele două armate se întâlnesc „la Rovine în câmpii”, fie pe 10 octombrie 1394, fie pe 17 mai 1395 – după unele studii recente ambele
date sunt corecte (Neagu Djuvara) – Mircea nu este (încă) Bătrân. „Domnul Ţării
Româneşti” nu este un deloc „un moșneag”; are aproape 40 de ani şi este plin nu
numai de înțelepciune, ci şi de vigoare. Cel Bătrân, cu sensul de Cel Vechi sau
Cel din Vechime, va deveni abia în cronici, pentru a fi deosebit de alți
domnitori cu același nume ce i-au mai urmat sau pentru fi trecut într-un timp
şi statiu mitic, de legendă. (În fond Istoria nu este altceva decât o Mitologie
a civilizației occidentale). Al doilea anacronism este mai subtil. În discursul
său orgolios, Baiazid pomenește de catastrofala – pentru Occident – cruciadă de
la Nicopole, la care şi Mircea a participat. (Cei interesați pot găsi mai multe informații
aici: http://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Nicopole). Doar că acestă cruciadă a avut loc în
1396 – mai exact pe 25 septembrie 1396 –, la cel puțin un an după întâlnirea
(dacă nu a conducătorilor – posibilă istoric, dar improbabilă - cel puțin a)
celor dou[ oștiri (conduse de ei). Nu cred că este nevoie să adaug – o fac însă
din aceleași considerente pentru care am precizat autorul poeziei – că aceste inexactităţi
istorice nu lezează în nici un fel valoarea creației literare eminesciene.
Alte informații:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu