Fragmente Jurnal XVIII Excepția, evoluția şi creștinismul

Creștinismul a permis ca excepția să devina regulă, el însuși apărând ca o excepție, ca o extensie a iudaismului, ca o schimbare de atitudine religioasă (şi laică totodată). Cum instituția religioasa a moștenit această atitudine faţă de excepție (vrând-nevrând), civilizația occidentala a permis şi ea la rândul ei excepția, iar odată permisă excepția a fost permisă şi evoluția – căci evoluția nu este altceva decât excepția devenită regulă – şi a fost încurajat progresul. În cele din urmă evoluția culturală a adus printre noi supraoamenii – acei oamenii prometeici pregătiţi să-şi doboare Dumnezeul şi să-L înlocuiască. Creștinismul a purtat în însăşi ideea (şi practica) toleranţei (excepțiilor) sămânţa autodistrugerii – sămânţa de care toți cei ce i-au răspândit teroarea au fost conștienți încă de la început. Fie că îşi abandonează valorile esențiale – cum a încercat în Evul Mediu – pentru a supraviețui, fie că încearcă să şi le conserve, creștinismul ca religie îşi încheie ciclul. (Adnotare pe marginea capitolului „Regula, excepția şi nașterea culturilor” din „Despre Demnitatea Europei” de Constantin Noica).

Completare (20.07.2013): Dacă evoluţia în cultură şi progresul în civilizaţie au însemnat permisiunea dată excepţiei de a deveni regulă, modernitatea se traduce de fapt prin încurajarea (şi chiar obligativitatea) excepţiei de a deveni regulă. Se poate fără îndoială observa analogia acestei evoluţii si a acestui progres în direcţii şi în forme necontrolate cu un cancer.