duminică, 2 iunie 2013

Fragmente Jurnal XVI Nevoia de zei (Omul prometeic)

Ar fi minunat, dar imposibil, să putem face laolaltă saltul conștientizării că suntem pereni ca niște zei de foc şi de aer şi, în același timp, fragili că niște ființe de apă şi de pământ şi că putem deveni oricând prin propria voinţă supraoameni (sau oameni prometeici). Chiar dacă sămânţa supraomului zace în fiecare dintre noi, doar umbra zeilor este mai lungă decât umbra morții. „Gott ist tot” – acea afirmație a lui Nietsche prin care nu numai constată moartea zeilor ci o şi provoacă – nu este pentru toți, căci odată zeul doborât, moartea se întoarce să bântuie sufletele şi trupurile slabe pe care nimic nu le mai apără. Unde s-ar ajunge dacă în sprintul vieții, nevolnicii nu ar vedea nimic dincolo de linia de finish? Ar fi tentați să încetinească ritmul – ba poate chiar să abandoneze – în primul rând pentru că orizontului s-ar alinia cu moartea şi în al doilea rând pentru că le-ar lipsi încurajarea antrenorului de pe margine. Îmi imaginez în rândul celor care nu se pot lupta cu zeii şi nu pot fi zei, dacă zeii nu ar (mai) exista, o epidemie generală de depresie, o lamentare dizgrațioasă în preajma morții. Ar muri cu toții înfricoşaţi şi fără speranță, după o agonie întunecată şi nedemnă. Fără doar şi poate, ei au nevoie de Zei (de disciplina, de sfatul lor şi de sensul lor; şi – de ce nu! – de pedeapsa lor) pentru a nu se chinui haotic şi inutil în viață. Dintr-o profundă mila pentru ei, atâta vreme cât nu duc credința spre fanatism, atâta vreme cât nu depășesc limita răului fundamental – ipocrizia şi nu subordonează subiectivismului lor libertatea, dreptatea, fericirea, dragostea şi adevărul, afirm că zeii sunt tolerabili printre noi. Într-adevăr, creștinismul (şi alte religii), înălțând anecdota umană la rang de dramă – după cum spunea Cioran – ne-a ascuns insignifianţa, ne-a cufundat în iluzie, în acel optimism morbid care, în ciuda evidenţei, confundă progresul cu apoteoza. De ce am vrea să perpetuăm iluzia? Ei bine, cred că adevărul este doar pentru cei ce îl pot înțelege şi îl pot duce, iar binele său nu trebuie confundat cu efectele pe care le provoacă. Mai ales că în privința zeilor cei mulți își apără cu înverșunare fanatică minciună singuri. Zeii sunt depozitarii binelui de orice fel, sunt părinţii acelei părţi a umanităţii încă/poate veșnic nematurizate, sunt iconicele entităţi care modelează culturile. Zeii se nutresc şi trăiesc prin credința în ei – în mai toate civilizațiile instituţionalizată şi pietrificată – şi ar fi mai eficient dacă ne-am limita la neutralizarea şi inactivarea lor, fiindcă ei au fost, sunt şi vor fi necesari oamenilor atâta vreme cât oamenii rămân (doar) oameni. Lupta împotriva lor are o altă miză. Lupta (până la anihilare) împotriva Zeilor este necesară doar supraoamenilor – acei superbi atleți ce au curajul să intre în ring cu zeii – fiindcă lupta aceasta titanică este cea care îi transforma în supraoameni. Îndoielile, revolta, curajul şi suferințele. Dar lupta nu se termină niciodată; fără zei, şi supraoamenii ar dispare fără urmă, fiindcă ar dispare marii lor oponenți, ar fi lipsiți de ura ce le sculptează sufletul şi ar boxa steril cu aerul. Lupta cu zeii este însăși definiția supraomului, (a omului prometeic). Iată de ce, odată zeul doborât, supraomul trebuie să îi preia locul şi să aștepte venirea altul supraom. Şi astfel constatăm că am ajuns în punctul în care zeii ne sunt necesari, fie că îi iubim, fie că îi urâm, fie că rămânem oameni, fie că ne ridicăm prin evoluție culturală la rangul de supraoameni.


Fac în încheiere o legătură spre alte fragmente mai vechi de jurnal… Există pentru oameni nu numai varianta evoluției culturale spre omul prometeic (spre supraom), ci şi varianta evoluției tehnologice (evoluția civilizatoare) spre omul dedalian(spre android). Civilizațiile se vor prăbuși (sau se vor schimba) în primul rând pentru ca oamenii se vor schimba, nu pentru ca zeii ei vor fi ucişi (Cioran - Istorie si utopie)… 

Fragmente jurnal - Deus ex machina

Fragmente jurnal - Conștiința colectivă și Facebook-ul


Niciun comentariu: